sâmbătă, 4 iulie 2009

Trei gânduri scurte

Au trecut zece zile de când nu am mai postat nimic aici. Din toate aceste zile o singură întrebare revine obsedant: "de ce atunci când Dumnezeu îţi dă ceva, imediat, cu mâna cealaltă îţi ia altceva la schimb"?

Mereu purtăm câte ceva în desaga destinului. Să nu poţi spune "acasă" şi mereu să te îndrepţi spre ceva care nu este al tău... o cruce mult prea grea de dus. Câteodată!...

Să reuşeşti la un moment dat al vieţii să aduni lângă tine un grup de oameni cu aparatele de fotografiat în dreptul inimii şi la alt moment să-i dai afară pe cei mai buni dintre ei doar pentru că "aşa vrea muşchii tăi" şi-ţi place să te auzi trăgând cu pumnul în masă - iată cea mai mare tâmpenie pe care poţi să o faci. Rămâne de văzut dacă vei şi reuşi să o regreţi!...

5 comentarii:

Lavana spunea...

Cata lacrima musteste in cuvant si imagine....mai ales,in ultima (ne putem imagina ca are si o camera foto,in dreptul inimii,nu?)

fotografu spunea...

Mde...
Teoria mea e diferita.
Uneori inebunim. Este bine ca amicii sa nu ne lase cind inebunim sau cind o ducem prost. Nici noi pe ei. Dar astea sunt utopii. SI atunci: mde.

vasili spunea...

nu am inteles aluziile.dca le faci publice,ar trebui sa fie mai transparente

fotografu spunea...

Si eu sunt de aceeasi parere. Deseori lucrurile spuse pe nume pot scuti de mari probleme pe cei in cauza...

Anca ieseanca spunea...

o, da.
dar ambiguitatile sint dans le vent.
de ce unora li se permit unele, altora nu?
ce si cine decide ca unora li se pot ierta multe, iar altora li se atribuie multe?
si tot asa.
la infinit.
sau perpetuum mobile.
sau nimic nou sub soare.
sau sa ne mutam in Utopialand.