... așa e și cu Fotografii: mereu pregătiți să ne împungă prin intimitate cu ditai sulițoiul plin de pixeli fără număr. Îi vezi dar nu sunt ei. Mereu alunecoși, mereu schimbându-și identitatea, ascunzându-se după te miri ce. Albul se spune că este culoarea purității. Se spune, dar un Fotograf tropăind prin oraș învăluit într-o mantie de zăpadă ce ne-ar putea inspira? Depinde de cum ne bate inima în clipa aceea: stânga - sus/dreapta - jos sau dreapta - sus/stânga - jos... Fotograful aduce lumina prin zbaterea lui de o fracțiune de secundă dinaintea noastră: amintirea se oprește în loc luând înfățișarea chipului nostru. Oglinda sufletului nostru dinaintea ochilor noștri. Fotograful trece mai departe spre altă poveste...
Dar asta se întâmplă numai în vis.
of, visele astea...
RăspundețiȘtergereIo visai altceva, mai concret si mai direct.
Ca nu o sa mai fie jigodii unii fotografi. Ca istoria o sa-i tina minte si ca mari artisti si ca spirite inalte, ca mari morali si ca oameni buni. Ce vis tampit. Apoi m-am trezit si am citit ce scrie unu d-asta moral pe blog, dandu-se ametit de dorinta mea de a ma lasa in pace cu miorlaielile de genul care nu fac onoare unui creator... Prostul nu e prost daca nu e si fudul si daca nu se da lovit. Care este... dar ce sa punem la suflet... nu se merita. Mai bine visam ca e frumos.
Parca era vorba de ...alungat tristetea, nu?...
RăspundețiȘtergereTi se potriveste asta: I didn't choose photography. Photography chose me (Gerardo Suter)