joi, 4 septembrie 2008

Câteodată, când te apucă dorul!...

Arde mai tare decât focul. Te mistuie când încet când alergând mai repede decât gândul. Din momentul din care i te dărui necondiţionat devine stăpână pe sufletul tău, pe mintea ta. Nimic nu mai contează. Nu-i eşti scalav dar nu poţi trăi fără ea. Te uiţi în jur şi-i vezi pe alţii cum mimează supunerea şi-ţi vine să râzi. Nu poate fi păcălită pentru că se răzbună înfiorător. Este fecioara despletită din visele noastre ascunse. Dragostea noastră fără putinţă de trădare. Inima noastră bătând. Ca la 18 ani. Doar câţiva, foarte puţini, sunt cei care au reuşit să o supună. Dar oare au reuşit? Cu sărutul ei dulce-amar te omoară puţin câte puţin, dându-ţi iluzia că trăieşti. Bine! Zi de zi, noapte de noapte te veghează din cele mai îndepărtate amintiri...

EA, povara care ne-apropie, chiuind, de clipa din urmă. FOTOGRAFIA, Prieteni!

Şi ce dor de iarnă şi de sărbători mi s-a făcut...