Anul 1993, Pigmalyon. Este o fotografie care nu a circulat pe la saloane sau prin expozițiile mele. Dar îmi este tare dragă. Este făcută prin vară, în curtea Muzeului de Artă din Rm. Vâlcea. Personajul din ea este acum la stele împreună cu ceilalți mari Fotografi români. Este Nicu Dan Gelep. A trăit și a creat în Craiova. Un Om și un Fotograf extraordinari. A ținut foarte mult la mine. Sentimentul a fost reciproc. Nici nu mai știu cum ne-am cunoscut. Poate la un vernisaj la Craiova, poate la Rm. Vâlcea, la saloanele de acolo, Poate la Sibiu. Nu mai țin minte. Oricum, mereu era însoțit de către bunul său Prieten Victor Boldir. Erau nedespărțiți. Nenea Victor avea o Dacie 1100 care îi deservea pe amândoi în călătoriile fotografice.La Nenea Nicu am văzut prima dată imagini virate. Aveau un farmec al lor, aparte. M-am îndrăgostit de acest tip de fotografie, preluîndu-l. Ce frumoase erau vernisajele de la Craiova, de la Muzeul de Artă. Din sălile Brâncuși. Nenea Nicu venea agale, cu Doamna de mână (o femeie deosebită, caldă, micuță, ca un fir de păpădie). ”Ce faci Dușa dragă, ai venit pe la noi?”. ”Am venit Nenea Nicu, am venit”...
Întâi s-a stins soția, apoi Nenea Nicu a stat imobilizat la pat o perioadă lungă. Îl mai sunam din când în când. Îmi răspundea cu vocea lui inconfundabilă. Se bucura când mă auzea. ”Ce faci Dușa dragă?”, ”Bine Nenea Nicu, mata cum ești?”. ”Rău, Dușa dragă, rău”... Nu l-am auzit o dată văicărindu-se. Își acceptase destinul, chinul și marea neîmplinire a vieții lui: băiatul său, Corneliu, plecat prin Germania, nu a venit nici la înmormântarea mamei și nici la cea a tatălui... A murit acum trei ani. Am aflat la ceva vreme că s-a stins. Nimic nu se mai găsește din opera lui. Parcă nici nu a existat. A lucrat ca pictor-scenograf la Teatrul Național ”Marin Sorescu” din Craiova. A fost Președintele Filialei ”Oltenia” a AAF. Organiza, împreună cu colegii din Craiova, două Saloane de Fotografie. Bienalul ”Craiova” și bienalul ”Portretul”. A avut numeroase acceptări și premii la saloanele Internaționale și Naționale. Era un om vesel, ”inima” întâlnirilor la care era prezent...
Tare greu se leagă cuvintele. Știu că într-o zi ne vom revedea, că îi voi putea spune cât de mult mi-a lipsit, cât de mult am ținut la el!...
Întâi s-a stins soția, apoi Nenea Nicu a stat imobilizat la pat o perioadă lungă. Îl mai sunam din când în când. Îmi răspundea cu vocea lui inconfundabilă. Se bucura când mă auzea. ”Ce faci Dușa dragă?”, ”Bine Nenea Nicu, mata cum ești?”. ”Rău, Dușa dragă, rău”... Nu l-am auzit o dată văicărindu-se. Își acceptase destinul, chinul și marea neîmplinire a vieții lui: băiatul său, Corneliu, plecat prin Germania, nu a venit nici la înmormântarea mamei și nici la cea a tatălui... A murit acum trei ani. Am aflat la ceva vreme că s-a stins. Nimic nu se mai găsește din opera lui. Parcă nici nu a existat. A lucrat ca pictor-scenograf la Teatrul Național ”Marin Sorescu” din Craiova. A fost Președintele Filialei ”Oltenia” a AAF. Organiza, împreună cu colegii din Craiova, două Saloane de Fotografie. Bienalul ”Craiova” și bienalul ”Portretul”. A avut numeroase acceptări și premii la saloanele Internaționale și Naționale. Era un om vesel, ”inima” întâlnirilor la care era prezent...
Tare greu se leagă cuvintele. Știu că într-o zi ne vom revedea, că îi voi putea spune cât de mult mi-a lipsit, cât de mult am ținut la el!...
