Spectacolele lui Hausvater nu trebuie să te încrâncenezi a le înţelege cu tot dinadinsul. Trebuie doar să ai puterea să le accepţi. Să-ţi deschizi sufletul şi mintea şi să te laşi purtat de vraja lor. Să încetezi, pentru două ore să mai fii tu, cerebralul, şi să visezi aşa cum a închipuit el VISUL. Este treaba criticilor să despice firul în patru, să dea verdicte. Nouă Hausvater ne-a pregătit o altă poveste: aceea a Participării. A implicării emoţionale dincolo de mult erodata relaţie Scenă-Privitor. Spectacolele lui ne includ şi pe noi în mizanscenă. Fără sa ştim suntem actorii muţi ai spectacolului. Şi asta o înţeleg foarte puţini!... Finalul a fost de o plasticitate ieşită din comun. Scena cu învierea Hermionei a lăsat drum liber lacrimei să alunece pe obraz... Un spectacol greu, complex, epuizant atât pentru actori cât şi pentru public. Fascinante costumele Stelei Verebceanu. În ton cu "visele" regizorului muzica lui Dan Jiga, decorurile lui Lucian Lichiardopol şi traseele luminoase închipuite de către Lucian Moga.
La final, Alexander m-a întrebat: "cum e?" şi tot el a răspun după o clipă: "nu-i nevoie, ochii spun totul!". Da. FABRICA DE VISE a avut o nouă Premieră. Mulţi o vor înjura. Din păcate ei nu vor reuşi niciodată să viseze împreună cu noi!...
