Anul 2001, Pacea fugarelor impresii. Imagine colaj, din două fotograme: ”Cina cea de taină”-din spectacolul ”Iuda” de Leonid Andreev-de la Teatrul din Botoșani și o fotogramă reprezentând un carusel (scrânciob de bâlci) făcută cu vreo zece ani mai devreme. Imaginea a făcut parte din seria ”Sacru și profan”, mare parte din aceasta fiind expusă în vara lui 2001 într-o expoziție care a cuprins 200 de fotografii color 30x45 cm, mărite la București la ”Foto Union” a lui Tata Feri, pe hârtie Tetenal mată și pe minilaborator Durst.Un fragment din Biblie, transpus scenic, de o mare încărcătură emoțională, alăturat unei mașinării care se învârte, la fel ca și viața omului, trecător pe pământ. Dintre luminile caruselului se distinge doar o siluetă. Alesul? Învinsul? Cine poate ști...
Cam asta m-au învățat toți marii Fotografi români pe care i-am cunoscut: FOTOGRAFIA fără idee este moartă. Oricât de frumoasă, de ochioasă și devreme-acasă ar fi ea. Dacă nu transmite nimic privitorului, autorul ei nu și-a atins scopul. Mă uit pe netul de azi. O droaie de fotografi își arată imaginile. Vor să fie apreciați, să fie adorați, să fie iubiți. Fotografia este o vrajă care ne prinde în mrejele ei. Dacă nu putem scăpa și o supune, vraja ne mistuie. Ne transformă în sclavii ei. Totul este pierdut atunci. Gura mare, uniformele și armele de prin războaie, gagicile locotenent sovietic cu țâțele goale transpuse în imagini, cu trame din PhotoScape (citez de prin memorie), pot reprezenta o rezolvare. Iluzorie însă. Peste un an nimeni nu-și va aminti de ele. Peste zece? Nu inventăm nimic. Tot ce era important de spus în fotografie s-a spus până astăzi. Dar nimeni nu ne oprește să dăm frâu liber imaginației. Să combinăm. Să creem propria noastră lume. Propria noastră imagine a ei. Lăsându-ne amprenta minții și a sufletului pe o imagine mai adăugăm și noi o picătură de apă în oceanul atât de zbuciumat al Fotografiei. ”Șmecheria” este doar... să o facem cu sufletul curat.
