miercuri, 30 aprilie 2014

30.04.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 120


Pe gardul Parcului Copou puteți privi, până pe 16 mai, o expoziție aparținând lui Radu Aneculăesi. ”Hoinar prin Maroc” se intitulează și este, cum aflăm din titlu, cu imagini făcute într-o tură foto prin respectiva țară. Că Radu este un foarte bun meseriaș în ale fotografiei o știm. Până la un moment dat am făcut împreună câteva expoziții și chiar o călătorie la Paris, tot în scopuri fotografice. În ultima vreme a expus foarte puțin,  (din păcate) dedicându-se meseriei pe care o face cu pasiune pe zona de studio și reportaj. Cei care vor lua în piept dealul Copoului și vor vizita expoziția vor avea o surpriză: vor putea privi imagini foarte frumoase, fotografiate ”cu știință” din unghiuri inedite și într-o lumină propice obținerii unui cadru memorabil. Totul este realizat impecabil și la superlativ pe cele 17 panouri ale Galeriei ”La Gard”. Printuri de dimensiuni mari, cât aproape toată oglinda panoului, combinații de două sau patru imagini alese inspirat să se potrivească împreună, totul la o calitate maximă a printului. Și, deși la multe dintre imaginile expuse se poate ghici urma ”clișeului”, semn că persoana care a organizat tura foto i-a dus în aceleași locații și a organizat aceleași ”tablouri de fotografiat” (persoana care aruncă nisipul în zorii dimineții - Radu a găsit un cadru diferit cu ce am văzut la ceilalți ”marocani” - caravana de cămile ”cu fotografi”...), din ce am văzut până acum dintre imaginile celor care au fost în ture asemănătoare, imaginile lui Radu Aneculăesi mi se par cele mai frumoase și mai ”meseriaș” făcute, semn că experiența de peste 25 de ani în domeniul fotografiei și-a spus cuvântul. Și aș spune chiar mai mult: și sufletul său de Artist a dorit să ne încânte, pentru că o încântare este și expoziția despre care facem vorbire!
Rememorând încă o dată imaginile văzute în ultima perioadă pe la cei care au participat la turele organizate în Maroc, pot trage concluzia că nu este suficient să mergi acolo, să-ți dorești și să apeși pe butonul aparatului de fotografiat și apoi să umpli internetul cu imagini care mai de care mai cu sau fără noimă, ci este musai necesar să știi ce îți dorești de la o asemenea excursie, să știi să-ți alegi cadrele (și asta vine din talent și experiență), să știi să folosești lumina existentă creativ și în scopul pe care ți   l-ai propus, să știi să-ți editezi imaginile pe care le alegi și, la final, să le dai o nouă ”viață” pe hârtia fotografică pe care le printezi. Majoritatea clachează nereușind să stăpânească tot acest ”lanț”, pentru unii (puțini) simplu, pentru alții (din păcate mulți) complicat. Felicitări Radu și la mai multe!

Alte imagini pentru Florin, Prietenul meu fără FB: