joi, 31 ianuarie 2013

Despre fotografia De - Pe - La stradă

Urșii din Corni - Botoșani

Sunt momente în care mă întristez să tot am dreptate în ceea ce privește fotografia și pe cei care cu ”drag” îi prășesc pe covor. Mai prin vara spre toamna anului trecut fotografii de pe străzile Iașului s-au adunat la un loc în față la Palatul Culturii și au pus de un grup, de-o pârjoală, de-o expoziție. Voia să-i conducă un băietan crâncenos, mare specialist în fotografii cu fața spre stradă, mare producător de dume fotografice și mai ales deschizător de pârtii absurdistane cum ar fi (citez din memoria mea bătrânească):
- trebuie inimă să faci poze pe caldarâm, aparatul, mintea și nenorocita aia de cultură despre care vorbește ciudatul ăla bătrân pot fi de pe vremea lui împușcatul sau pot lipsi cu desăvârșire.
- nu scula face pe om ci ciumpalacul face fotografie pe street.
- musai obiectiv de 35mm și, dacă se poate, și musai trebuie să se poată, aparat SLR (adică cu film de peliculă în el, nu contează dacă e alb-negru - caz în care nu avem unde să-l developăm sau color - caz în care ni-l face varză la minilab și ni-l scanează cu 1001 de zgâmboaze (sau scame în traducere liberă), numa film să fie că dă bine la fraieri.
- cine nu este cu noi este împotriva noastră - da asta parcă este din altă piesă
- etc
- șamd
- și tot așa...

Sincer, la început m-am bucurat că băieții și-au luat vânt spre sferele înalte ale artei. Niciodată nu strică să fie ceva nou. Indiferent de domeniu. Sau noi, nu știu cum să mă exprim mai corect.  Mai ales că, atunci când eram pretini și frecventam același spațiu de la Librăria Cărturești băietanul crâncenos își găsise Jumătatea printre membrii mai vechi ai FotoIașului. Să fie cu noroc! gândeam bucuros - se apucaseră de proiecte comune, visau frumos, chiar am încercat să-i dau aripi (la băiet) punându-l să se ocupe de exact Fotografia de stradă. Numa că după câteva întâlniri n-a mai avut timp. Cum nici după aia, la propria mare dragoste (fotograficește vorbind), n-a mai avut.

Mă dixtram ca la Circul Struțki (ale cărui reprezentații le văzusem când eram copil) de producțiile, comentariile, părerile și câte și mai câte alte chestii râzăcioase pe pe feisbukul băieților, acolo unde Crâncenul se făcuse profesor de fotografie dătător de verdicte care mai de care mai cu caracter legislativ. Chiar pusesem, la un moment dat pariu (nu spui cu cine) că după ce se va termina expoziția pe care și-o propuseseră băietanii, de fapt o oportunitate transpirată de pe la Bucale, ulițarii vor mai merge din viteză olecuță după care se vor izbi cu oiștea-n gard și se va alege praful de teleguță. Ceea ce s-a și întâmplat. Au mai făcut o expoziție personală în doi (grupul n-a mai contat) și de atunci liniștea mormântală a prins a bântui prin Street photographia ieșeană.

Îi citesc imediat pe oportuniști. Am văzut în 30 de ani de fotografie o droaie despre care nu se mai știe nimic. Păcat că am avut dreptate. Din nou. După toată vânzoleala, mușchii încordați, comunicatele de presă stufoase și analfabete, ochii dați peste ochelari, arătatul veveriței la vecini și alte celea încruntate nu a rămas pe străzi decât un balon de săpun cu aromă de rahat pansat!

P.S. cel mai mult și mai mult m-am crucit când crâncenosul se bătea pe burtă pe feisbuki cu Dinu Lazăr, când se încorda la Andrei Pandele care după ce i-am spus-o eu (la băiat) că face fotografie pe stradă i-a spus-o și el și drept urmare și-a închis cârnațul cu postări de pe Foto Magazin și când s-a luat la răzmeriță cu redactorul șef al aceluiași Foto Magazin pentru o chestie în care n-avea dreptate (nu respectivul redactor șef). Da parcă mai contează? Păcat că fu și se duse pe apele înghețate ale Bahluiului!

miercuri, 30 ianuarie 2013

Hausvater - CEL MAI FRUMOS ANOTIMP

Un ALBUM cu spectacole care nu se pot povesti...

Trubadurul de Giuseppe Vedi - Opera Națională București




marți, 29 ianuarie 2013

SEARA, când Fotografia ar trebui să spună câte ceva... 2

Troienele este un spectacol aparte. Am mai spus asta... Unul cu care, despre vizualitate vorbind, te întâlnești o dată în viață. Am să regret mereu că nu am avut acces la niciuna dintre repetițiile generale, la care, nefiind public, m-aș fi învârtit în funcție de cum se desfășura scena respectivă. La vremea aceea aflasem la radio șanț că un alt Domn fotograf de la București venea special să facă fotografii la Premiere. Nu am nimic cu respectivul Domn. Este un fotoreporter foarte bun - dovadă stau anii petrecuți la Agenția Națională de Presă. Numai că la partea de finețuri are de băgat cărbuni serioși. Teatrul este unul dintre puținele domenii în care ”filmul bate viața”. Dar nu a fost alegerea mea. Eu rămân cu regretul lucrului neîmplinit. Alții rămân fără regrete!

Astăzi imagini de la capitolul ”Elena din Troia” (partea finală) în viziunea lui Andrei Șerban

Și tot ”din păcate” imaginile astea nu le veți putea vedea nicăieri pe saitul Operei Naționale Române din Iași. Doar pe cele ”cuminți”... (să dezvolt ar fi de prisos)

duminică, 27 ianuarie 2013

SEARA, când Fotografia ar trebui să spună câte ceva...

Ciudată nație mai sunt și purtătorii de aparat de fotografiat. Cei care-l folosesc!... Simțeam că mi-a mai rămas un ”ceva” nefotografiat la Troienele. Așa că mi-am cerut voie și am încercat să-mi scot din cap senzația respectivă de ”neîmplinit”. Troienele lui Andrei Șerban este un spectacol special. Prima parte, care se desfășoară în degajament și în scenă - cu publicul printre actori (și invers) este una foarte vizuală și dificil de fotografiat. De oricâte ori ai vedea spectacolul, ca fotograf mereu îți va rămâne un ”ceva” care ar mai fi de surprins. Indiferent de ce unghi ai alege: la sol - printre oameni, la pasarela reflectoarelor - dintr-un punct de stație aflat mult de-asupra și în care lumina reflectoarelor de urmărire modelează cu totul altfel ceea ce se întâmplă în scenă, nu vei reuși niciodată să îți termini treaba. Este o provocare continuă... Dar cine poate înțelege asta?
Sunt doar fericit că am reușit să surprind câteva imagini în SEARA asta, când Fotografia ar trebui să spună câte ceva!

P.S. te uiți la cel care a preluat ce făceai tu - aparatul pe Live View, fotografiază de de-asupra capului... După clămpănitul aparatului îți dai seama că fotografiază cu un timp lung de expunere. Este cea mai păguboasă abordare în fotografia de teatru. Probabil că se roagă celui de sus să-i iasă cât mai multe poze clare. Ce atitudini, ce momente de trăire ale actorului-cântăreț, ce pișca măsii de meserie. În fotografia de teatru nu ai nimic de ”inventat” Doar de surprins. Iar pentru asta trebuie să fii mereu cu ochiul belit în vizorul aparatului și cu degetul apăsat la jumătate pe declanșator. Jumătatea cealaltă este și inspirație și experiență și și și...
Probabil că așa merită unii. Să aibă fotografiile după cum le este sufletul.
 Mâine despre Elena din Troia și restul spectacolului. Așa cum l-au trăit interpreții-Actori ai Operei Naționale Române din Iași.

miercuri, 16 ianuarie 2013

”D`ale carnavalului” la Opera Națională Română din Iași

Spectacol de balet în regia și scenografia lui Ioan Tugearu. Premiera: 30 decembrie 2012

(partea I)


Parcă este un blestem. Nimic din ce merge bine în nenorocita asta de Romanela nu trebuie să dureze mult. Ne plătim polițe, ne întoarcem servicii, ne pupăm în fund unii pe alții, le dăm în cap celor care pentru mult prea puțin decât ar fi trebuit și meritat ne făceau treaba cu profesionalism și pasiune... Unii merită ceea ce-și aleg să aibă. Dar cei care puneau câte o fărâmă de suflet în fiecare imagine ce ar merita? Doar un șut în fund!

 

duminică, 13 ianuarie 2013

Acum 5 ani


Vă mai amintiți (cine a fost pe acolo)? Acum cinci ani începeam la Centrul Cultural Francez din Iași ”Atelierul de Fotografie”. Prima întâlnire a avut loc pe 19 ianuarie 2008. Au venit atunci, daca-mi amintesc bine, 116 iubitori de Fotografie. Prea mulți pentru o sală de 90 de locuri cum este aceea de la Institutul Francez Iași (cum se cheamă acum).
Prima temă a fost ”Portretul”. Dacă aveți răbdare să umblați pe blogul lor (http://atelieruldefotografie.blogspot.ro/)
veți vedea imaginile și ce mă ducea pe atunci mintea pe mine... Am amintiri extraordinare de atunci. Numai că, probabil, nu am știut să țin un echilibru și la începutul lui iunie 2008 am plecat, lăsând treaba începută în mâinile unor colegi pricepuți, Mihai Cantea și Dan Mititelu, care au continuat ce începusem eu. Atât cât au putut. Astăzi, deși de intitulează pompos ”Program cultural profesional promovat şi susţinut de Institutul francez Iaşi (denumire initiala Centru cultural)”, treaba e moartă. Și nu de acum, de mai multă vreme. Păcat!

Dintre cei care au dat viață postărilor Atelierului de Fotografie mi-i amintesc pe Oana Damir, Alexandra Corneanu, Bogdan Hunea, George Vintilă, Lavana Kray, Laurian Ghinițoiu, Marius Butuc, Adrian Gârneață, Lucian Andriuc, Cristian Popescu, Iulia Pașcanu, Ionel Pomană, Adeline Florea, Codrin Băleanu, Dan Bujdei, Radu Onofrei, Ioana Chilu, Bogdan Săndulescu, Bogdan Todireanu. Mulți dintre ei sunt fotografi cunoscuți astăzi. Și asta mă bucură.

Pentru mine Atelierul de Fotografie a fost un început. Ca și pentru majoritatea celor de atunci care au făcut din Fotografie o meserie sau un mijloc de exprimare. Mă bucur că le-am fost alături la început de drum. Sper ca și ei sa aibă amintiri frumoase...

marți, 8 ianuarie 2013

Puii mei!


Umblând teleleu pe net ajung și pe la domnul Victor Roncea. Bălălău-bălălău, teleleu-teleleu văd într-un material despre Podul de flori din 1990 o imagine de-a lui Eu. Cea de mai sus. Numele lui Eu, canci - că așa e cușer la Romanela. În fine...

Despre imaginea respectivă, care este printată în 1990 la dimensiunea de 30x30 cm pe hârtie fotografică 30x40 cm și are și câteva cuvinte scrise de mâna lui Grigore am scris AICI.

Gobitori din toate țările, vă fut muma-n cur!


duminică, 6 ianuarie 2013

Despre Adevăruri fotografice


Acum nu prea multă vreme Fotografia era clădită pe câteva adevăruri pe care dacă ajungeai să le cunoști - stăpânești erai Boier. Boier - Fotograf. Și atunci practicanții de fotografie erau împărțiți în două tabere: cea a meseriașilor și cea a artiștilor. Numai că ambele știau și respectau aceste adevăruri. ”Care adevăruri Neică?” mă veți întreba... Chiar contează? Nu cred că v-ar ajuta cu ceva astăzi, când situația s-a schimbat în totalitate. Adică e taman cu dosu-n sus:

Deci:
de când Doamne-Doamne (sau cine a lucrat la asta) a democratizat fotografia în lume și a dat la tot poporu unealtă digitală de păstrat amintirile valorile s-au inversat. Tot două tabere se învârt prin univers: cea de meseriași și cea de artiști. Fotografi. Numai că ele funcționează taman invers ca până acum. Artiștii sunt fără număr. Cum și-a cumpărat unul o compactă sau un DSRL (nu mai vorbesc de ”miroles”-ul la moda în zilele ce cu abnegație le trăim) și a făcut 3 poze, cum a și devenit Artist. Al Feisbukului și altor rețele de socializare, al familiei, al blocului, străzii și așa mai departe.  Toți vor să facă instantaneu bani (din nunți, din cumătrii, din onomastici, din poze la școli, nu contează, numa bani să fie) și să dea examene la Facultatea de Foto-Video. Diploma dă bine la C.V. Artiștii de până mai ieri au cotit-o spre tagma meseriașilor. Și nu doar pentru că știu ”meserie” ci pentru că nu se mai regăsesc printre artiștii cu aparatul atârnat de gât sau umăr cu parasolarul pus invers pe obiectiv.

Aș putea bate câmpii până mâine pe tema asta. Dar, sigur v-aș obosi ochii (cine ar avea răbdarea să citească) cu palavrele și elucurbațiile mele. O concluzie vreau să vă supun atenției. Mi-a venit aseară pe autobuz și cred că nu este bine să o țin numai pentru mine:
Dacă acum nu prea multă vreme Fotografia era clădită pe câteva Adevăruri, acum dintr-un catralion de fotografi (numai în România) fiecare deține propriul lui Adevăr despre Fotografie. Ar fi un dezastru să coincidă două astfel de Adevăruri. O explozie aproape nucleară care ne-ar lăsa singuri și ai nimănui pe lumea asta zumzăind a zgomot de obturator în funcțiune. Adevărul nostru despre Fotografie nici nu are cum să fie la fel cu cel al vecinului. Și cu asta cred că am spus tot ce se putea spune!


 

sâmbătă, 5 ianuarie 2013

A început...


Se spune prin sat că ”Povestea merge mai departe”...
În anul 2002 tipăream cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoșani un album intitulat ”Botoșani, datini și Obiceiuri de Iarnă”. A fost primul album de acest gen din Romanela. Nu știu dacă între timp s-a mai făcut pe undeva o asemenea lucrare. 
Astăzi, la Vorona, am început din nou să zidesc. Timp de peste 4 ore am avut de toate: și ploaie, și lapoviță, și ninsoare și, mai ales, voie buna. 50 de oameni, vestitul Ansamblu de Tradiții și Obiceiuri din Vorona, cu tot ce are el mai bun - colindători, plugușor, mascați, căiuți, urși, capre, a ”fotografiat” doar pentru mine. În decorul, încă hibernal, al Mănăstirii Vorona (de la căsuțe și crucea de gheață pregătită pentru Bobotează, până pe apa împietrită a lacului), la gorunul lui Cuza și la o casă de gospodar am tot fotografiat.
La prima ninsoare vor urma alte comune, unde tradițiile de iarnă sunt renumite, să-și adune fiii și fiicele pentru pozarul bărbos!
În fiecare declanșare o bătaie a inimii mele se aude. Povestea merge mai departe... Și n-aș da asta pentru nici una dintre minunile promise sau nu!



miercuri, 2 ianuarie 2013

2012 - 2013, La mulți ani!


Palas Mall Iași - noaptea dintre ani. Din păcate economia și-a spus cuvântul și la Palas. Grădina era scufundată în întuneric...