În 1985, când am început să desluşesc mai bine tainele fotografiei, a fost primul meu model. L-am cunoscut în piaţa de flori a oraşului. De primăvara şi până toamna, zi de zi era prezent acolo, vânzând flori. Îi plăcea să fie fotografiat. Îi plăcea să vorbească, să povestească. Cunoscându-l mai bine, am descoperit un personaj fabulos!...
Stătea într-un sătuc la vreo cinci kilometri de Botoşani. Plecând de la piaţă, drumul spre casă, invariabil era la fel: dintr-o mică dugheană cumpăra 100 de grame de bomboane. Pentru acasă. Apoi, încetişor, ducând în spate coşul de papură, plin cu flori la venirea spre oraş, gol acum, În dreptul bisericii Vovidenia făcea trei cruci mari, se întorcea spre turla bisericii catolice şi mai făcea trei... invers. Drumul urma printre blocurile de beton la care moş Vasile se uita mirat, parcă neînţelegând ce e după pereţii groşi. La marginea oraşului se oprea pentru o scurtă pauză. O vale, apa Dresleucii, un deal cu un izvor pe la mijloc, de la care-şi astâmpăra setea, o pădurice de salcâm şi încă aproape un kilometru printre lanurile de culturi. Apoi satul. Orăşeni Vale. Când intra pe uliţa care-l ducea spre casă, Spic, câinele, îl simţea şi începea să urle. Două bomboane erau porţia lui zilnică pentru această manifestare de bucurie. Mătuşa, Maria parcă, îl aştepta veselă în uşa casei. Restul de bomboane erau pentru ea. Şi ce poveşti ştiau amândoi. Depănate la o cană din lut plină cu un vin negru, ireal!...
Moş Vasile, florarul din tată-n fiu care umplea piaţa de flori a Botoşaniului cu glasul său vesel şi optimist, chemat de către Dumnezeu într-o zi de Florii să-i îngrijească grădinile de flori!...
În 1985, când am început să desluşesc mai bine tainele fotografiei, a fost primul meu model. L-am cunoscut în piaţa de flori a oraşului. De primăvara şi până toamna, zi de zi era prezent acolo, vânzând flori. Îi plăcea să fie fotografiat. Îi plăcea să vorbească, să povestească. Cunoscându-l mai bine, am descoperit un personaj fabulos!...
Stătea într-un sătuc la vreo cinci kilometri de Botoşani. Plecând de la piaţă, drumul spre casă, invariabil era la fel: dintr-o mică dugheană cumpăra 100 de grame de bomboane. Pentru acasă. Apoi, încetişor, ducând în spate coşul de papură, plin cu flori la venirea spre oraş, gol acum, În dreptul bisericii Vovidenia făcea trei cruci mari, se întorcea spre turla bisericii catolice şi mai făcea trei... invers. Drumul urma printre blocurile de beton la care moş Vasile se uita mirat, parcă neînţelegând ce e după pereţii groşi. La marginea oraşului se oprea pentru o scurtă pauză. O vale, apa Dresleucii, un deal cu un izvor pe la mijloc, de la care-şi astâmpăra setea, o pădurice de salcâm şi încă aproape un kilometru printre lanurile de culturi. Apoi satul. Orăşeni Vale. Când intra pe uliţa care-l ducea spre casă, Spic, câinele, îl simţea şi începea să urle. Două bomboane erau porţia lui zilnică pentru această manifestare de bucurie. Mătuşa, Maria parcă, îl aştepta veselă în uşa casei. Restul de bomboane erau pentru ea. Şi ce poveşti ştiau amândoi. Depănate la o cană din lut plină cu un vin negru, ireal!...
Moş Vasile, florarul din tată-n fiu care umplea piaţa de flori a Botoşaniului cu glasul său vesel şi optimist, chemat de către Dumnezeu într-o zi de Florii să-i îngrijească grădinile de flori!...
2 comentarii:
...uite,io zic ca seria asta e foarte tare !...super tare !
ultima poza e super super..
asa facea si bunicul meu cu matzele :)
Trimiteți un comentariu