"Clasa de desen"... Imagini făcute prin '90, pe Kodak T-MAX. În atelierul bunului meu prieten de atunci Gheorghe Stanciu. Ripi, cum îi spun cunoscuţii. L-am cunoscut prin '84, pasionat fără scăpare de fotografie. Are o colecţie fantastică de imagini cu Botoşaniul demolat înainte de '89. Casă lângă casă. O istorie pe care nimeni nu o mai poate rememora fără ajutorul imaginilor sale. Din păcate, nu cred că vreodată va interesa pe cineva. Am umblat cu el pe coclaurii din jurul Botoşaniului şi am fotografiat. Atunci, la început, atelierul lui m-a fascinat. Prin tablourile pe care care le picta. Prin toate "nebuniile" pe care le strângea acolo de la casele demolate. Teracote, cahle, ornamente de tablă... Are o colecţie impresionantă şi valoroasă de piese de ceramică tip Cucuteni, scoase din malul Prutului, de la Ripicenii natal. Unele piese sunt mai valoroase decât cele de la Muzeul Judeţean de Istorie. Are o mână fantastică pentru detaliu. Din păcate, de mulţi ani nu a mai pictat. Ar fi devenit un nume greu în pictura românească. Face doar icoane pe sticlă. Cu tuşa subţire, ca un fir de păr. Deosebite... Boem incurabil, casa lui este Atelierul de la Liceul de Artă. Elevii care au şansa să fie îndrumaţi de el, copiii lui. Face totul pentru ei. Şi sunt ai naibii de buni. Toate premiile sunt ale lor... Câţiva dintre elevii lui de acum mulţi ani, în imaginile de mai sus. Şi el, vrăjitorul, Prietenul pe care, chiar dacă viaţa ne-a despărţit, îl mai revăd uneori. Dar îi port dorul în suflet!...
Şi, parcă şi eu eram mai tânăr... Şi, sigur, mai nebun!...
"Clasa de desen"... Imagini făcute prin '90, pe Kodak T-MAX. În atelierul bunului meu prieten de atunci Gheorghe Stanciu. Ripi, cum îi spun cunoscuţii. L-am cunoscut prin '84, pasionat fără scăpare de fotografie. Are o colecţie fantastică de imagini cu Botoşaniul demolat înainte de '89. Casă lângă casă. O istorie pe care nimeni nu o mai poate rememora fără ajutorul imaginilor sale. Din păcate, nu cred că vreodată va interesa pe cineva. Am umblat cu el pe coclaurii din jurul Botoşaniului şi am fotografiat. Atunci, la început, atelierul lui m-a fascinat. Prin tablourile pe care care le picta. Prin toate "nebuniile" pe care le strângea acolo de la casele demolate. Teracote, cahle, ornamente de tablă... Are o colecţie impresionantă şi valoroasă de piese de ceramică tip Cucuteni, scoase din malul Prutului, de la Ripicenii natal. Unele piese sunt mai valoroase decât cele de la Muzeul Judeţean de Istorie. Are o mână fantastică pentru detaliu. Din păcate, de mulţi ani nu a mai pictat. Ar fi devenit un nume greu în pictura românească. Face doar icoane pe sticlă. Cu tuşa subţire, ca un fir de păr. Deosebite... Boem incurabil, casa lui este Atelierul de la Liceul de Artă. Elevii care au şansa să fie îndrumaţi de el, copiii lui. Face totul pentru ei. Şi sunt ai naibii de buni. Toate premiile sunt ale lor... Câţiva dintre elevii lui de acum mulţi ani, în imaginile de mai sus. Şi el, vrăjitorul, Prietenul pe care, chiar dacă viaţa ne-a despărţit, îl mai revăd uneori. Dar îi port dorul în suflet!...
Şi, parcă şi eu eram mai tânăr... Şi, sigur, mai nebun!...
Un comentariu:
foarte faine pozele, ozo.mai scrie si mai baga de prin perioada aia
Trimiteți un comentariu