Distanţa dintre "clipa de graţie" şi RATAREA unei şedinţe foto...

De multe ori m-am întrebat cât de mare sau cât de mică este această distanţă. Datorită faptului că fac foarte rar acest gen de fotografie, răspunsul îmi este, încă, necunoscut. Modelul... Lucru cu el este ca atunci când scrii o poezie. Sau când construieşti o vioară?... La final, poezia trebuie să fie frumoasă. Să încânte pe cei care o aud. Iar vioara... Vioara trebuie să poată cânta. Cea mai frumoasă melodie din lume!... Cred că acesta ar trebui să fie rezultatul unei şedinţe foto cu un model.
Două momente diferite, acelaşi model. Pentru mine, două stări total opuse:

Prima oară, prin decembrie, totul a fost o joacă. Nimic stabilit în prealabil, nimic pregătit. O cameră, lumina puţină, spre seară, de la o fereastră. Am mers mai mult pe prim plan, pe detaliu, pe "lumina" unor ochi încântători. 15 minute de lucru, de dialog model-fotograf intens şi, totodată reconfortant. Apoi prelucrare. Destul de multă. Dusă spre extrem. Dar au ieşit nişte imagini minunate!...

A doua oară, acum două zile. Ştiam locaţia cu lanul de rapiţă de ceva timp. Pregătiri... Discuţii... Mers la Teatrul Naţional după rochii... Tra la la, tra la la!... Microbuz, bagaj, mers câteva sute de metri prin pământul afânat şi moale de la ploaie... Ajuns la faţa locului... sentimentul de ratare a şedinţei foto: galbenul imens era bun pentru o singură imagine. Şi noi aveam trei toalete!... După aproape trei ore de fotografiat, reîntoarcerea acasă. Mofluz, cu toate corăbiile înnecate. Iar prelucrări, de data aceasta simple... Şi totuşi. Imaginile s-au adunat una după alta. Vreo 30. Dar cu totul altceva decât prima oară. Sentiment ambiguu. De lucru făcut pe jumătate. Totuşi mulţumitor. De un lucru sunt sigur: de data asta nu am mai fotografiat cu sufletul!...

Mulţumesc Fanu că m-ai ajutat să aleg imaginile. Am mai băgat şi eu trei... Aştept părerile voastre, Prieteni!...