Văleni - privire spre Ocna Şugatag şi BrebCălătorul grăbit, turistul pentru care Maramureşul înseamnă doar Săpânţa Cimitirului vesel, nu-i va înţelege niciodată spiritul. De vreo şapte ani, când am timp, îi bat cărările. Sub ochii mei, Maramureşul s-a transformat şi se transformă neîncetat. Un areal în care doar bătrânii, nevestele şi coconii mai sălăşuiesc. Primii au în grijă munca câmpului. Nevestele văd de casă, de animale şi copii. Bărbaţii lor sunt la muncă. Prin Canada, America, Franţa, Italia, Spania. Şi cine mai ştie pe unde. Nici la sărbătorile mari nu se mai adună atât de uşor ca înainte. Coconii învaţă carte. Visând la clipa când vor pleca spre zările lumii...
Maramureşul, vraja lui se-ntrupează în bisericile din lemn zvelte, care parcă împung cu turlele cerul. Pictura interioară este de-a dreptul fascinantă. Împletitură de artă populară naivă, canoane, speranţă şi Dumnezeire. Tradiţiile parcă sunt mai multe şi mai frumoase ca în oricare alt loc din ţară. Rusaliile, Luminaţia, Sâmbra oilor, Tânjaua, Sărbătoarea Paştelui, Masa Moşilor, Sânzienele, Udătoriul şi cine le mai ştie pe toate câte sunt, tot atâtea prilejuri de sărbătoare, care altădată ţineau familia strâns unită. Acum!... Civilizaţia lemnului, casele din bârne şi porţile mândre. În curând vor deveni amintire. Feciorii trimit acasă bani. Părinţii sau nevestele trebuie să se transforme în arhitecţi. Casa lor să fie cea mai mândră din sat. Astăzi încă nu este aşa de gravă această "viziune", dar cine vrea să vadă cum va arăta mândrul Maramu' peste zece ani, să treacă dealul până la Huta Certeze!... Portul, mândru şi diferit, de la bătrâni, la tinerii neînsuraţi, la cel al familiilor trecute pe la preot şi până la al coconilor, deja este alterat vizibil: fustele cu o mie de flori ale fetelor sunt plisate prin Turcia, iar năframele cu trandafiri îşi au originea tocmai prin Taiwan. Şi cămăşile albe, altădată cusute de mână, tot de prin Turcia sunt aduse...
Maramureş... Câtă vrajă pierdută şi câtă neputinţă adunată în privirea bătrânilor care ară pe dealul care nu a fost vreodată colectivizat, ca acum 100 de ani: cu plugul de lemn tras de un cal costeliv.
Maramureşul, vraja lui se-ntrupează în bisericile din lemn zvelte, care parcă împung cu turlele cerul. Pictura interioară este de-a dreptul fascinantă. Împletitură de artă populară naivă, canoane, speranţă şi Dumnezeire. Tradiţiile parcă sunt mai multe şi mai frumoase ca în oricare alt loc din ţară. Rusaliile, Luminaţia, Sâmbra oilor, Tânjaua, Sărbătoarea Paştelui, Masa Moşilor, Sânzienele, Udătoriul şi cine le mai ştie pe toate câte sunt, tot atâtea prilejuri de sărbătoare, care altădată ţineau familia strâns unită. Acum!... Civilizaţia lemnului, casele din bârne şi porţile mândre. În curând vor deveni amintire. Feciorii trimit acasă bani. Părinţii sau nevestele trebuie să se transforme în arhitecţi. Casa lor să fie cea mai mândră din sat. Astăzi încă nu este aşa de gravă această "viziune", dar cine vrea să vadă cum va arăta mândrul Maramu' peste zece ani, să treacă dealul până la Huta Certeze!... Portul, mândru şi diferit, de la bătrâni, la tinerii neînsuraţi, la cel al familiilor trecute pe la preot şi până la al coconilor, deja este alterat vizibil: fustele cu o mie de flori ale fetelor sunt plisate prin Turcia, iar năframele cu trandafiri îşi au originea tocmai prin Taiwan. Şi cămăşile albe, altădată cusute de mână, tot de prin Turcia sunt aduse...
Maramureş... Câtă vrajă pierdută şi câtă neputinţă adunată în privirea bătrânilor care ară pe dealul care nu a fost vreodată colectivizat, ca acum 100 de ani: cu plugul de lemn tras de un cal costeliv.
2 comentarii:
de... io eram la 1 km de tine... care este. Pacat ca nu ne-am vazut, mare pacat. Asta e.
Parca e in flacari orizontul... frumoasa fotografia!
Trimiteți un comentariu