Fotografia este o stare de spirit. Odată ce o descoperi, o porţi în suflet ca pe o icoană. Este precum Tatăl Nostru, pe care, copil fiind, îl înveţi pe de rost şi-l rosteşti apoi, înainte de culcare, toată viaţa!... Când ţii în mână aparatul de fotografiat eşti alt om. Te crezi un Zeu coborât pe pământ pentru a împărţi, după bunul plac, pământenilor clipa de graţie. Declanşarea care face amintirea să devină vizibilă. Să rămână pentru totdeauna printre noi. FOTOGRAFIA... Tânăr fiind, starea aceasta de spirit mi-a marcat, pentru totdeauna, viaţa. Singur într-un târguşor de provincie, am păstrat-o cum am putut mai bine. Prietenii într-ale fotografiei nu erau lângă mine. Erau risipiţi prin toată ţara. M-au primit în suflete, dându-mi din lumina şi căldura spiritelor lor, care-i purtau, ca şi pe mine, peste tot acolo unde se întâmpla ceva demn de reţinut pentru eternitate. Ce Prieteni am avut... O istorie nescrisă încă a fotografiei româneşti. Ce Prieteni am acum... O istorie care nu se va scrie vreodată!...Astăzi am avut întâlnire cu tinerii mei Prieteni de la Atelierul de fotografie. Trebuia să mergem hai-hui la pozat prin Iaşi. Din nefericire stropii de ploaie se jucau cu oraşul la acea oră. Singur, la locul de întâlnire, am simţit neputinţa dându-mi târcoale. Copiii de azi au tot ce eu n-am visat. Aparate, obiective, internet. Sunt fotografi adevăraţi. Cu situri şi bloguri. Doar starea aceea de spirit care te face să uiţi de tot şi toate pentru a auzi aparatul de fotografiat cântându-ţi în ureche, n-o au. Din păcate!...
3 comentarii:
Parerea mea e ca acea stare de spirit numita fotografie nu stiu daca se poate face in mod gregar.Cu cat numarul celor implicati este mai mare cu atat esecul este mai sigur. Asa ca eu prefer calea lui unu si nu a grupului.Concluzia ai dat-o singur:azi exista dotare nu si stare.Desigur, printre tineri.
Acum am citit si eu anuntul de pe blogul atelierului. Ce rau imi pare ca am ratat iesirile. As fi venit. Ploaie nu prezinta un impediment, pentru mine cel putin. Am fost plecat in Vama Veche si neavand cu cine sa ies acolo la fotografiat nu prea am facut mare lucru in sensul asta. Nu era chiar ce ma asteptam sa fie pe acolo. Sper sa mai fie iesiri pentru ca v-am spus problema mea cu iesitul de unul singur la fotografiat.
Starea de spirit "Fotografia" exista, dar nu in toti. Aici sustin ce a spus Sebastian B: cu cat numarul participantilor e mai mare cu atat esecul este mai sigur tocmai pentru ca nu toti traiesc si inteleg cat de cat starea asta de spirit. Pentru mine, fotografiatul devine la un moment dat o nevoie de suflet. Daca se intampla sa fac o pauza de vreo 2-3 zile simt ca lipseste ceva. Daca se intampla sa imi las aparatul acasa intr-un anumit moment, pe unde ma aflu tot dau sa-l apuc si sa fotografiez si constat ca nu-l am si traiesc tot timpul cu senzatia ca am uitat acasa ceva de care aveam neaparata nevoie.
Trimiteți un comentariu