Astăzi am pierdut un prieten. Îl chema 24-105/4, IS, USM-L (ce nume mai au şi prietenii ăştia)!... Era un fel de mâna mea stângă, un fel de prelungire a ochiului. Ce imagini frumoase făcea... A mai rămas 50/1,8. Câte nebunii am mai făcut împreună. Întrebarea care se pune este dacă vom reuşi să dăm lumea peste cap aşa cum făceam cu fratele lui. Eu cred că da. Cu toate că va fi tare greu!...
4 comentarii:
Ozolin, asa-i, prietenul ala e pretios, da' sunt convins ca lipsa lui o sa te stimuleze sa gasesti cai noi de comunicare, te va tine mai mult in miscare.
Ma gandeam mai deunazi cum pe vremea cand imagistica era mai mult orientata spre sensibil si frumos decat spre brutal si agresiv, oamenii cautau numitori comuni si in felul cum pozau. Majoritatea aveau 50mm. Stiu ca erau alte conditii tehnice.
Mai stiu insa ca pe vremea cand erau 2 ore la televizor la romani, oamenii gaseau mai mult timp unii de altii, mai gaseau timp de-o carte, de-un gand.
Acuma cand tehnicitatea uimeste cu fiecare clipa, simtamintele sunt adesea uitate si la privitul in oglinda, pe motiv ca nu-i timp.
Eu ma bucur ca ai dat prietenul ala altcuiva. Altminteri, nu citeai vorbele astea.
ce sa spun coane, era un obiectiv de baza, dar sanatos sa fi ca sa-ti poti lua altul.
Mulţumesc!...
Incet,incet, ne ducem toti....unii mai repede, altii cind doreste CEL DE SUS...., sanatos sa fii...ca prieteni vei gasi mereu, depinde doar de tine sa-i vezi....si sint convins ca si cele facute cu 50/ 1.8 vor fi la fel de grozave ca tot ce ai facut pina acum. Capu' sus siiiiii......Inainteeeee mars......!
Trimiteți un comentariu