Au trecut cinci luni de când ne-am Întâlnit pentru prima oară. Atraşi de o pasiune comună, Fotografia. De atunci întâlnirile noastre s-au înmulţit. Prin imaginile pe care mi le-aţi trimis spre "judecare", prin ieşirile la fotografiat, prin discuţiile avute. Dacă voi aţi reuşit în această perioadă să învăţaţi câte ceva de la mine, mă bucur nespus. Acesta a fost şi scopul întâlnirilor noastre. Fiţi siguri că şi eu am învăţat câte ceva de la voi...
Acum a venit vremea Mărturisirii. Prima voastră expoziţie în cadrul proiectului "Atelierul de fotografie". Este o Mărturisire sinceră, venită din inimile voastre tinere. Imagini frumoase îi dau viaţă. De acum sunteţi pregătiţi pentru Zbor. Aripile v-au crescut până la cer...
Gratitudinea noastră acelora care au făcut posibilă această Mărturisire. Fără mâna întinsă de către Centrul Cultural Francez, zilele celor cinci luni ar fi trecut, poate, fără rost. Oricum, Întâlnirile şi Mărturisirea nu ar mai fi avut loc!...
Este un textuleţ care ar fi trebuit să se regăsească în catalogul care însoţeşte prima expoziţie a Atelierului de fotografie. Din cauză de "prea multă poezie" nu-l veţi găsi acolo, Prieteni. În seara asta aţi fost cei mai frumoşi fotografi din lume!...

5 comentarii:
va invidiez!
Foarte frumos scris. Va multumim nespus pentru rabdarea dvs pentru a ne sfatui si ajuta!
Inainte sa aflu de Atelier am cautat foarte mult timp cursuri foto in Iasi. Eventual oameni pasionati de la care am ce sa invat. Ma bucur nespus ca am gasit si oameni cu rabdare si dorinta de a invata pe altii. Si sper sa ramana in timp clubul de fotografie care s-a format ca urmare a Atelierului.
Timp de cinci luni, în care am căutat tutore și colegi de la care să învăț, am găsit Prieteni cu care să învăț!
Poate cea mai importantă lecție pentru mine a fost că nu există "prea multă poezie" în fotografie... Poate doar în poze...
Mulțumesc și... un suflet curios așteaptă următoarele luni!
Multumim domnului Ozolin Dusa si CCF ca ne-au oferit ocazia sa ne cunoastem si sa lucram impreuna! Aparitia Atelierului de fotografie la inceputul anului a insemnat pentru mine un fel de branci, un ghiont mai puternic, pentru ca imi cam pusesem aparatul in cui... Abia astept intalnirile urmatoare si sesiunile de lucru, mai ales ca se anunta o formula si mai interesanta decat pana acum!
Trimiteți un comentariu