Despre EPSON şi nemulţumiţi...

Căteva consideraţii despre prima etapă a concursului Epson & Nikon „Fii în rând cu profesioniştii”:

Dintr-o experienţă în fotografie de peste douăzeci şi cinci de ani pot afirma, fără să greşesc, că orice concurs de gen organizat la noi sau aiurea va naşte controverse şi patimi nebănuite. Aşa suntem noi croiţi, să deţinem „adevărul absolut” şi să cârtim la tot ceea ce contravine interesului sau visului nostru nemărturisit. Din ianuarie 2008 mă ocup la Iaşi de destinele unor Prieteni pasionaţi de fotografie. Vârsta lor este cuprinsă între 16 şi 60 de ani. În această perioadă am învăţat, alături de ei, cât de importantă este comunicarea. Cât de important este să le împărtăşeşti din experienţa ta, din felul tău de a gândi fotografia şi tot ce gravitează în jurul ei. Sunt, cu toţii, oameni extraordinari, dar cu pregătiri diferite, cu experienţă diferită în domeniu, cu o cultură fotografică diferită, cu o disponibilitate diferită de a asimila informaţia, de a-şi aloca zilnic timpul necesar studiului. Niciodată nu am încercat să-i aduc pe toţi la acelaşi nivel. Ar fi fost o aberaţie. Am încercat doar să-i fac să simtă şi să înţeleagă că Fotografia este ca o flacără care nu poate fi stinsă. Care mistuie orgoliile lăsându-ne sufletul curat în faţa oricărui gând acuzator. Trebuie doar să reuşim să înţelegem şi să ne înţelegem, trecând peste orgolii, peste frustrări, peste neîmpliniri.

Văd că rezultatele primei jurizări a imaginilor primite la concursul organizat de către EPSON şi Nikon au iscat controverse pe unele forumuri de fotografie. Este şi normal să fie aşa. Nici un juriu, nicăieri în lume nu va mulţumi pe toată lumea. Mereu vor fi frustrări, mereu ni se va părea că a avut cineva ceva cu noi, că am fost nedreptăţiţi. Aşa cum le spun mereu Colegilor mei, voi încerca mai jos să vă împărtăşesc şi vouă din ceea ce se întâmplă într-o jurizare:

Deci: nu Federaţia Internaţională de Artă Fotografică, nici Asociaţia Artiştilor Fotografi din România, nici Ministerul Culturii şi cum s-o mai fi chemând, nici măcar Institutul Cultural Român sau, măcar acolo, vreun forum foto pe care ne place să ne postăm imaginile pentru a fi lăudate de prieteni, nici unul dintre toate acestea nu au organizat Concursul despre care facem vorbire ci EPSON şi Nikon. Au pus la bătaie premii de vreo 10.000 de euro, au făcut un regulament care să le pună în valoare produsele şi, măria sa zămislitorul de imagini a avut de ales: fie să accepte regulamentul şi să se supună lui, fie să treacă mai departe pe ogoarele internetului. Vreo câteva sute dintre noi am considerat că avem ce arăta şi am postat imaginile pe saitul concursului. Tot vreo câteva sute, de data aceasta mai puţini decât cei care au încărcat imagini, am făcut şi printuri 13x18 sau A4 şi le-am trimis pe adresa EPSON, îndeplinind şi cea de-a doua condiţie, obligatorie, de participare la concurs. De aici a început „distracţia”: Ce este EPSONU ăsta Domnilor? Vreo firmă care fabrică frigidere sau repară pompe de injecţie? Ei se laudă (şi se pare că şi reuşesc cu brio) că au cele mai cele imprimante, de la cele cu hârtie cât palma şi până la cele cu hârtie la metru, care bat la calitate clasica hârtie foto. Dacă eu aş fi participat la concurs, prima întrebare pe care mi-aş fi pus-o ar fi fost: „ce înseamnă EPSON”?... Păi... înseamnă culoare, tonuri şi semitonuri, enşpe mii de griuri pe centimetru pătrat... şi tot aşa... „Da Neică, da ăştia nu se mulţumesc cu pozele încărcate pe sait, mai vor şi printuri după ele. Vor să jurizeze oamenii cartoanele. A4 sau 13x18. Cine e Neică în juriu? Pe Dinu Lazăr şi pe Francisc Vaida i-am văzut de ceva ori. Poartă ochelari. Neică dacă şi ceilalţi îs tot chiori şi eu trimit pozele 13x18? Nu cred că e bine. Hai să le fac A4. Da, oare, am unde să le măresc să arate ca acelea pe care vreau să le încarc pe sait?” Şi etc... şi etc...

Am avut răbdarea să văd de două ori imaginile încărcate de către concurenţi pe sait. Imagini foarte bune... puţine. Bune... aşa şi aşa... Slabe... din plin (semn că mulţi dintre concurenţi au citit regulamentul pe diagonală sau... deloc). La jurizare însă am avut surpriza şi tristeţea să constat că românul nu ştie să-şi mărească imaginile. Nu acordă importanţă acestei operaţiuni. Şi asta s-a văzut cam la 85% dintre imaginile care mi-au trecut prin mână. Multe dintre fotografiile pe care le remarcasem pe sait pe hârtie arătau altfel. Adică prost. S-au trimis o droaie de „printuri” făcute pe hâtrie ordinară şi o altă droaie de fotografii făcute pe minilab cu flagrante devieri de culoare şi densitate faţă de imaginile pe care le ştiam de pe sait. Aşa că am jurizat ce am avut pe masă: prin mâna fiecăruia dintre membrii juriului au trecut toate printurile primite. Fiecare a scos din teanc ce i s-a părut de valoare. După vreo trei ore a rezultat un alt teanc cu aproximativ 180 de imagini. Acestea au fost discutate din nou de către membrii juriului, fiecare argumentând pro şi contra votul dat. Au fost reţinute cele cu 3, 4 şi 5 voturi. În total cam... 42 de imagini. Acum cred că ar fi fost mai bine să rămână doar acestea. S-a propus să mai alegem câteva, să ajungem la trei imagini pentru un premiu. Aşa s-a făcut că am mai scos de două ori imagini din teancul celor care tocmai le respinsesem. Cam cele care au iscat discuţiile de pe forumuri. Şi cred că am spus cam tot ce trebuia spus...

Ba... ar mai fi câte ceva: Obişnuiţi-vă Prieteni să vă acceptaţi atât limitele cât şi neputinţele. Înainte de a acuza pe cineva de rea voinţă întrebaţi-vă dacă nu cumva sunteţi primul care a greşit. Eu unul am rămas dezamăgit de nivelul la care se află fotografia românească (sau o parte a ei) la această oră. Nimeni dintre cei cinci membri ai juriului nu a nedreptăţit pe nimeni. Am selectat imaginile fiecare după criteriile pe care ni le-am format şi cizelat după mulţi ani de stat cu aparatul la ochi, de văzut fotografie, de tras cu coada ochiului la „maeştri”, după mii de imagini învăţate pe de rost, după alte şi mai mii uitate. Nefiind roboţei cu dischetă, criteriile noastre diferă pe ici pe colo, dar să ştiţi, nici o imagine bună dintre printurile primite la concurs nu a scăpat. Încercaţi să nu vă ghidaţi după imaginile de pe sait. Mulţi dintre noi ştim să le facem să dea bine pe sticlă. Doar la printuri greşim. Tocmai acesta este şi scopul concursului organizat de către EPSON şi Nikon. Să învăţăm să ne punem în valoare fotografiile. Să le printăm PROFESIONIST.

P.S. 1: Dacă cineva ar trebui să fie nemulţumit, ar trebui să fie unul sau toţi cei patru Colegi ai mei de la Iaşi ale căror imagini m-am abţinut să le votez. Faptul că trei dintre ei au câte o fotografie acceptată în faza a doua a concursului se datorează numai şi numai lor.

P.S. 2: Unul dintre cei supăraţi pe forumul „Nikoniştii” este Mircea Berzegheanu. Un fotograf foarte bun, pe care îl urmăresc de ceva vreme şi pe care-l cunosc doar prin imaginile Domniei sale. Domnule, cu mâna pe inimă, aţi trimis cele mai fericite imagini pentru acest concurs? Printurile trimise arată ca imaginile de pe sait? Vă spun că nu. „Egreta” este mult mai închisă pe print, planurile comprimându-se. Aproape că nu se mai distinge ce e acolo. La fel e şi cu „Love song”. Ochiul păsării, pe care este făcut clarul, în print aproape că nu se distinge. Am scos la selecţia 3 şi 4 cele două imagini din teanc susţinându-le şi nu-mi pare rău. Şi eu mi-aş fi dorit un hai-hui prin Egipt dacă aş fi participat la concurs. Dar oare aş fi reuşit să fac totul ca să-l şi obţin? Şi dacă ar fi „pocnit” unul o imagine mai bună ca a mea? Ce aş fi făcut oare?...