marți, 22 decembrie 2009

Acu douăj de ani fix... Revoluţia la Botoşani

Na că mă apucă nostalgia: Acu douăj de ani fix, pe vremea la care scriu acu terminam al şaptelea film (Azopan) îmortalizând cum "aleşii" noii puteri populare se scremeau să ticluiască prima Proclamaţie liberă pentru boboru liber din Piaţa judeţeanei de partid din Botoşani, azi Piaţa Revoluţiei. Vă voi relata, pe scurt, cum am trăit eu, artistu lu peşte, comedia respectivă:

Deci: pe la orele 10 de dimineaţă mă plimbam cu biciucleta pe trupul domnişoarei Anca, medic stagiar, într-un apartament de la parterul blocului turn de peste drum de spitalul municipal. Şi cum biciucleam eo aşa un nesimţit de nene a avut tupeul să scoată magaoaia (aparatul de radio) urlând din toţi tranzistorii două balcoane mai sus la fereastră. Ne-am oprit din pedalat şi am izbucnit instantaneu în plâns. Eo că voi fi liber să plec peste graniţă (că nenorociţii de la partid nu mă lăsaseră cu vreo lună înainte să merg la Burghausen, în Germania, unde aveam o invitaţie la un Seminar pentru tineretul fotograf, şi de unde eram hotărât să mai vin la anu şi la mulţi ani), iar Anca pentru că putea, în sfârşit, să se mărite cu iubitul ei grec şi spera să-l primească înapoi pe tatăl ei de la Cluj în miliţia de unde fusese dat afară de când ea depusese cererea de a pleca la capitaliştii eleni.
Aşa că m-am echipat la foc automat şi am tăiat-o acasă, cinci sute de metri mai sus, să-mi iau aparatele şi s-o tai în faţă la partid unde, eram sigur, se vor întâmpla chestii interesante. De, de pe atunci aveam în cerebel chestia cu "Fotograful-martorul timpului său"

Bun... Ajuns acasă, înşfăcat aparatul, un Zenit TTL, cu un obiectiv de 35 mm şi un teleu de 135, făcut inventarul la filme, cam 12 bucăţi, şi o iau la picior pe lângă tribunal, spre muzeu şi apoi pe Unirii spre ţintă. Mai jos de muzeu, celebrul miliţian Călin, urmat de doi tipi de la gărzile patriotice şi un soldat de la securitate se rostogolea agitat şi năduşit spre sediu. "Căline fugi că te omorâm" strigau trei ţigani în spatele lui. Iar rotofeiul se rostogolea cu viteză din calea celor pe care-i terorizase ani buni prin prostia lui proverbială.
Ajuns în piaţă, în balconul teatrului se organizau primii revoluţionari. Cel dintâi a deschis balul Constantin Ghiniţă, actor talentat, azi pe la teatrul din Arad. Mai târziu, în balconul alăturat al judeţeanei de partid, primul care a dat glas bucuriei că "am scăpat de dictator" a fost Marius Rogojinschi, alt actor al teatrului din localitate. După aia au urmat alţii şi alţii.

Pe la 13 piaţa era plină. Veniseră şi muncitorii de la Electrocontact, erau şi mulţi gură-cască cu sacoşele goale, porniţi de acasă să prindă nişte ciolane, ceva, pentru supă, şi mai erau o droaie de copii, spre disperarea părinţilor rămaşi încuiaţi prin case de frica terioriştilor.

O vreme s-a vorbit în paralel, cu avantaj pentru cei de la balconul teatrului care aveau staţie de amplificare. De la Casa Sindicatelor şi-au tras şi cei de la balconul Partidului staţie şi ceva mai târziu s-au consensizat taberele, vorbindu-se numai de la balconul partidului proaspăt trecut la cele veşnice.
S-a dat foc la operili toarăşului, s-au aruncat de pe acoperiş fierotăniile cu "Trăiască şi înflorească...", pe la teatru s-au găsit nişte portrete de-a lui ceaşcă şi nişte lozinci rămase de la ultima chestie festivă şi li s-a dat foc, şi tot aşa. Din jumate în jumate de oră se anunţa că vin teroriştii, că apa este otrăvită la robinete şi să dea fuga boboru să cumpere Borsec, că tre să apărăm revoluţia şi tot felul de tâmpenii de genul ăsta. Ba, mai pe seară, în balcon a luat cuvântul un nene care spunea:"toarăşi, sunt Viceslav Popescu Vavu, nepotul lui Gheorghe Popescu, revoluţionar la '48". Şi ăia de jos fluierau şi înjurau de mama focului spunând că vin sus şi-l omoară, ipochimenul nefiind altul decât un nene secretar de partid mândru de la UTC.
Fiecare dintre cei care luau cuvântul voiau să se ţină un moment de reculegere pentru morţii Timişoarei. Şi îngenunchea prostimea din 3 în 5 minute. Un nevăzător de prin raza mea de acţiune, la un moment dat, cu voce plângăcioasă spunea că el nu mai poate, că-l dor genunchii...
Şi uite-aşa până spre înserat unii huiduiau, alţii aplaudau, alţii îngenuncheau, alţii o tăiau spre magazine după haleală, armata era cu noi, dictatorul fugise nu se ştie unde, ne pregăteam să apărăm juna democraţie, etc, etc...

Asta fu ultima poză a primei zile de rivaluţie. Ăla de dicta era tov Boştină, proaspăt "demisul" de suflarea democraţiei din funcţia de secretar cu economicul (parcă). Mai era pe acolo tov Băciucu-fost la Propagandă, un tip destupat şi cult şi alţi foşti viitori tovarăşi. Cel care scria Proclamaţia era tov. prof. Ionescu. El ştia să scrie corect după dictare. Peste ani, când am expus imaginea asta m-a luat la ceartă că "cum ţi-ai permis domnule să pui aşa o poză, ce, eu am fost sluga lui Boştină". Da nene, se poate spune şi aşa.
Apoi eu am luat-o spre sediul ziarului Clopotul (via Anca) să developez filmele pentru a da imagini penru ziarul liber-liber de a doua zi.

P.S. uitai să spun că trebuia un lider să conducă pe revoluţionari. Tot boboru îl voia pe dom' profesor Curcă despre care se auzise că l-a omorât securitatea cu fo două săptămâni înainte. S-au dus băieţii la domnu acasă şi el era bine-mersi în pijamale. Aşa că l-au pus să se îmbrace şi l-au adus victorioşi. Aveam Conducător!...

Va urma.

4 comentarii:

VladImpaler1801 spunea...

oh da... ridic o spranceana... iau CU aminte...
N-aveam decat 5 ani...

fotografu spunea...

Frumos. Eram tineri si cu becioclete astronomice deci. Eo m-am decis sa nu spun nimic de nici o remvolutie, oricum nu ar intelege nimeni ce si cum.
Mda, printre altele am ilustrat si primul numar din revisa Fotografia, ca si multe aparute atunci... am facut si poante timpite, am dat numele de rompres, fara sa ne gindim ca tot ce e rom va deveni tiganesc... incredibil...cubanezii au rom sau romi?

Ciprian B spunea...

M-am amuzat copios citind. Mi-am dorit mereu sa stiu cum a fost revolutia(aveam 6 ani) la Botosani, oras din care sunt, iar povestea din perspectiva dumneavoastra este cel putin interesanta.

Cu stima

Anonim spunea...

cel putin a fost frumos cand v-ati dat cu bicicleta :)))