miercuri, 31 martie 2010

Mihailopol... UITAT

1987 m-a legat, definitiv, de Mihailopol. Eram, pe atunci, poetul lui pește și fotograf începător. După primele imagini acceptate în saloane s-au repezit băieții pe cocoașa mea: ”ăsta îl imită pe Mihailopol”... Și dă-i și luptă și combate. Eram, pe atunci, cam de-a-n-boulea. Adică habar nu aveam de opera lui Mihailopol. Nu-l cunoscusem, iar legătura mea cu fotografia începuse când el nu mai era. Este drept, prin Flacăra vremurilor anterioare remarcasem frumusețea câtorva imagini de ale lui. Nu știam, pe atunci, că-i voi urma visul stelar...

Despre cum am ajuns, în 1994 să pornesc, cu ajutorul lui Gheorghe Rizeanu și a actriței Rodica Mandache Galeriile ”Aurel Mihailopol” am mai scris AICI. În imaginea de mai sus aveți coperta catalogului primului Salon de fotografie ”Aurel Mihailopol” făcut la Botoșani (în total, trei ediții). Imaginea este a lui Mihailopol. Pe coperta interioară scriam:
”Înainte de a trece în lumea umbrelor Mihailopol a avut grijă să ne lase o legendă. O legendă la care a muncit cu încrâncenare, clădind un castel din visele pe care le-a așternut pe hârtia fotografică, vise pentru care mulți l-au pizmuit, s-au rugat pe la sfinți să i se strice toate aparatele fotografice pe care punea mâna, sau, ticăloșiți în neputință, au încercat să mânjească lustrul aurei pe care la naștere ursitoarele i-au hărăzit-o...
Și timpul, ceața ceașa destinului care nu iartă pe nimeni, părea că le va îndeplini dorințele, încetul cu încetul Mihailopol devenind amintirea frumoasă a ”bărtânilor” fotografiei românești sau marele semn de întrebare al tinerilor care nu apucaseră să-l cunoască...
Că Dumnezeu a hotărât ca la Botoșani o galerie de artă fotografică să-i poarte numele face parte dintre minunile care, din fericire, vin să ne lumineze viața... Și probabil, în cerul lui, unde sigur a ajuns Șeful fotografilor, Mihailopol zâmbește mulțumit”.


Cum am spus-o de mai multe ori, am avut, la Botoșani, pe mână cam 150 dintre fotografiile lui Mihailopol, atunci când am organizat două (primele și ultimele) retrospective ale Artistului. Nu am reprodus nici o imagine atunci. Astăzi ar fi fost aur curat pentru toți aceia care au auzit de cel mai mare Fotograf român. Imaginile de mai sus le-am reprodus din catalogul expoziției ”303” pe care a avut-o la sala Dalles din București în 1973(?).

Expune Mihailopol
303

FOTOGRAFII:
Instantanee
Pseudo-instantanee
Fotografii grafizate
Solarizate
Supraimpresionate
Fotografii obișnuite
Neobișnuite
Fotografii cinstite
Peisaje
Evocări
Portrete
Fotografii artistice

Cei care au văzut această expoziție mi-au spus că a fost FANTASTICĂ. Probabil că tot acolo, la vernisaj, a făcut Victor Boldir, artistul fotograf craiovean, fotografia lui Mihailopol, ”proprietarul de nori”...
În cochetul catalog din care am reprodus imaginile scriu despre expoziție și artist Silvyu Comănescu, pe atunci Secretarul general al AAF, criticul de artă Mircea Deac și scriitorii Marin Sorescu și Radu Cosașu. Cuvintele ultimului le reproduc pentru voi:
”Ușa laboratorului lui Mihailopol e dotată cu un clopoțel. Deschizi ușa și, deodată, deasupra capului, auzi un sunet minunat - ai intrat pe un tărâm al minunilor. E una din marile bucurii ale cotidianului meu să aud clopoțelul de la poarta castelului lui Mihailopol. Știu că acesta e semnalul și semnul unei călătorii de vrajă într-o țară a unui copil cum nu sunt doi în marele nostru Combinat. Mihailopol însuși e unul dintre cei mai năzdrăvani combinatori ai Combinatului nostru de gând și simțire. Ce-i poate trece lui prin minte, ce poate asocia, monta, lumina, întuneca, divulga, divaga, fixa - într-un cuvânt combina - sub pleoapele ochilor săi de cea mai parșivă inocență - e nemaipomenit, exact în sensul cel mai strict al acestui adjectiv bogzian. Eu îi iubesc îndeosebi fotografiile așa zise realiste: un cap de copil văzut de Mihailopol, surprins pe o ladă la Alimentara, prima zăpadă la Cristian - de care m-am îndrăgostit imediat ce am văzut-o, ca de o femeie în tramvai - portretul lui Mazilu-diavolul sunt tablouri cu care merg zilnic prin oraș, mă urc în taxi cu ele, mă însoțesc prin librării și la pâine, ca orice vers de trei secunde esențiale, ca o melodie de păstrăvi schubertieni, ca un poem personal din colecția particulară cu care fiecare suntem dotați, mai mult sau mai puțin onest.
Vreau să-i fur într-o zi, pentru noaptea de taină când îmi voi dona muzeul imaginar, clopoțelul pueril și crud de la intrarea în palatul său de clar-obscur.”


Anul trecut, drumurile i-au adus prin Iași pe cei doi nepoți ai marelui Fotograf. Valentin (care s-a ocupat de organizarea Festivalului Internațional de Film de la Iași) și Cătălin (care a făcut două workshopuri cu luminile Dedolight) Rudolf. Mă simt dator față de memoria lui Mihailopol. Cu ani în urmă, în apartamentul lui Cătălin am văzut câteva mii de clișee 6x6 color și alb-negru care îi aparținuseră lui Mihailopol. Din câte mi-au spus, marea majoritate nu au fost vreodată mărite. Le-am propus să le scanez și, împreună, să stabilim care dintre imagini să fie puse pe un sait al Artistului. Împreună cu imaginile care au fost expuse deja. Deasemenea, le-am propus să reluăm salonul de fotografie Mihailopol, la Iași, locul de unde se trage Rodica Mandache. Mi-au spus că atât imaginile cât și clișeele sunt în custodia doamnei Mandache și a fiicei lui Mihailopol, Diana. Au vorbit cu acestea, le-au spus ce intenționez să fac și... au refuzat. ”Lăsați-l în pace”... Mai ales Diana, regizorul de azi, care poartă un nume foarte greu, încărcat de atâtea povești. Mihailopol e mort, Prieteni. Și așa, se pare, că va rămâne. Fiica lui îi îngroapă și amintirea.

PS: după ce i-am văzut, la un loc, imaginile, mi-am dat seama de ce să frăsuiau atâta colegii la începuturile mele. Structural, metaforele noastră își dăduseră mâna pe hârtia fotosensibilă. Și, îmi place să cred, măcar unul la sută dintre visele lui Mihailopol le-am visat și eu!...

PS 2: Prietene care ai lăsat un comentariu pentru acest post. Când am dat să-l deschid, a dispărut. Te rog, mai postează o dată. Sper să nu se piardă din nou...

9 comentarii:

fotografu spunea...

Cindva eram scafandru. Am stat vreo citeva luni "pe afara" si am venit inapoi ( ce bou) si am dat telefon la amici. Domnul Mihailopol a venit pe la mine sa bem o cafea.
Si mie? Mie nu mi-ai adus nimic? Spune el trist ca un car mortuar.
Avea o fata, o dragalasenie de fiinta, o iubea pina la adoratie suprema, era totul pentru el.
Si i-am dat un radio de buzunar, marfa rara pe atunci, sa duca la copil, si sa nu fie suparat mentorul meu pe care il iubeam imens.
Anii au trecut si copilu de odinioara nimiceste memoria celui mai mare fotograf roman.
Ma gucur ca nu am copii, Ozo, cite o data iata, sunt un blestem, si pot fi mai eficienti decit cel mai mare dusman pe care poti sa-l ai.
Macar o sa mor si o sa dispar pe mina mea, nu trebuie sa ma ajute singe din singele meu sa mor inca o data.

vaida francisc atila spunea...

..frumos scris ...frumos ...!

foto+grafie spunea...

Fotografia cu fetita este, din punctul meu de vedere o capodopera. Nu ca alte fotografii expuse n-ar fi. Dar acea fotografie imi pare mie o sinteza a umanitatii, in cea mai pura forma. Asa cum este. Plina de Dumnezeire.
Saru'mana Coane Ozo, c-ai adus Fotograful :)

fotografu spunea...

Eu am vrut sa pun un comentariu mai mare dar e o saptamina speciala si nu foloseste nimanui ce as spune si mai ales cum as spune.
Un neam care trebuie sa dispara daca isi bate joc de parile sale spirite.
Multa fericire familiei lu` Mihailopol si bravo lor, sa aiba grija al de sus de ei cum au si ei de memoria acelui mare om.

Ioan Ciobotaru spunea...

Multumesc Ozolin pentru acest moment.
Cu salutari!
(Nu am postat eu acel prim comentariu).

OZOLIN DUŞA spunea...

Mulțumesc că ați trecut pe aici, Prieteni. Astă noapte era un comentariu. Când am dat clik pe el să-l deschid, a dispărut. Nici dimineață, când am plecat de acasă, nu era. Curios, acum a apărut din nou. Era a lui Conu Dinu. Probabil că, acolo, pe sus, Mihailopol se ține de glume!...

vasile dorolti spunea...

fain Ozo,(nu)raman dator !

catalin spunea...

Minunata evocare a unui mare fotograf...ingropat in uitare azi, din pacate.

Anonim spunea...

buna seara, au disparut fotografiile? le mai aveti? multumesc.