duminică, 9 mai 2010

Amar tango

Acum aproape două săptămâni, unul dintre colegii fotografi din Iași mă întreba dacă mă uit pe unul dintre blogurile pe care postează fotografii. Mă uitam. Mai ales că este un blog comun pe care postează, din când în când și două dintre colegele mele de grup. Că ce părere am, că de ce nu comentez, că... Mi-a fost greu să-i explic atunci cum stă calimera cu fotografia de stradă, pe care ei o practică pe respectivul blog. Că sunt doar la nivelul I al acestui gen de fotografie. Acela al asocierilor simple: doi oameni, doi stâlpi, două vrăbii pe mansardă... În afară de asocieri, acest gen de imagine trebuie să transmită și un mesaj. Să mai aibă o cheie în care privitorul să poată recepta imaginea care se dezvăluie la prima vedere. Și, este doar părerea mea, să beneficieze, imaginea, și de un titlu care să mai poată ”deschide” o poveste față de cele două deja amintite. Ar fi multe de spus la acest capitol. Și nu sunt sigur că pe cei care postează pe blogul respectiv i-ar interesa.
Un lucru doar aș vrea să mai spun unuia dintre colegii de acolo, mare cunoscător de combinații pe tastatura calculatorului: la o imagine, chiar și de stradă, neatenția la detalii, transferul nefericit din color în alb-negru, copierea ratată pe pozitiv (de multe ori din vina laborantului) este doar o imagine cu potențial, dar care a fost ratată cu brio. La fel și expoziția care cuprinde astfel de lucrări. Putea fi una de mare ținută. Așa...
Și încă ceva. Valabil și pentru ai mei și pentru muuuuulți alții: nu vă mai chinuiți să-l imitați în fotografie pe Dan Mititelu. Este inimitabil. Și vă pierdeți și timpul pe cărări greșite.