joi, 3 iunie 2010

Digi Photo - final

Premiul I, II și III - categoria CURAJ

”Curajos nu este cel fară frică în faţa primejdiei, acela e mai mult fără minte, sau poate mă înşel. Curajos e cel care, deşi simte frica, înaintează cu nădejdea că va izbândi. Plecând de aici, se pot descoperi diverse situaţii în care avem nevoie de curaj. Această calitate umană poate să ne redea demnitatea, atunci când spunem un adevăr sau poate să însufleţească mulţimi de oameni ce au adormit în frică şi nesiguranţă. Curajul e o privire hotărâtă să facă ce e drept, e înălţarea omului ce nu mai vrea să se plece nedreptăţii. Curajos este omul ce îşi mărturiseşte iubirea. Acest sentiment puternic e revigorant ca izvoarele apelor şi măreţ ca muntele străbătut de nori.”
 Premiul I, II, și III - categoria CONEXIUNI

”Nimeni pe lumea aceasta nu e singur, oricât de mult ne-am încăpăţâna să credem că nu este aşa. Omul de astăzi respiră, se mişcă şi creează într-un întreg mai mare, ce se dezvoltă o dată cu noi.
Sunt mai multe tipuri de legături, mai mult sau mai puţin evidente. O legătură privită de mulţi superficial este cea din familie, relaţiile cu cei cu care am trait de când am deschis ochii. Se pot surprinde legăturile noastre cu prietenii, cu cei care ne înconjoară, cu diversele tipologii umane pe care le întâlnim de-a lungul vieţii etc. O legătură tainică şi aproape imposibil de surprins în fotografie este cea cu Dumnezeu, pentru cei ce nu au încetat căutarea.
În natură se pot surprinde poate şi mai multe astfel de relaţii: râurile care leagă oraşele, satele, chiar şi ţările unele de altele, copacii care simbolizează legătura dintre cer şi pământ etc. Muzica poate fi surprinsă ca unirea trăirilor dintre compozitor şi ascultători, ideile pot continua. Să nu uitaţi că însuşi "dragostea este legământul desăvârşirii".”
 Premiul I, II și III - categoria PARALELISM și SIMETRIE

”La limba română studiam poezia, un firicel sensibil de cerneală pe o coală albă de hârtie. Dar câte simboluri nu conţinea chiar şi cel mai mic vers al firavei poezii. Oglinda, poartă spre o altă lume, creatoarea simetriilor şi a misterului, era o frumoasă metaforă. Poarta, ceasul, aripile, însuşi fiinţa umană...toate sunt simboluri caracterizate de o simetrie uimitoare.
Paralelismul, la fel ca şi simetria poate avea diverse forme şi sensuri. Cea mai simplistă formă este cea de la matematică, în care desenam două drepte şi ne spunea profesoara că acestea două nu se vor mai întâlni niciodată. Cât de trist sună şi totuşi cât de frumos. Expresia "lumi paralele" poate însemna mult mai mult decât ideile science fiction din filmele devoratorilor de fantastic. Trăim înconjuraţi de microcosmosuri, afectate uneori de indiferenţa noastră.”

 Premiul I, II și III - categoria MANIPULARE DIGITALĂ DE IMAGINE - ȘAH MAT

”Viaţa e plină de obstacole şi de încercări peste care ne e uneori greu să trecem. Cu toţii ştim însă că dacă nu ar fi ele, nu am mai avea motive să învăţăm din ele.
Şah mat este o temă de gândire, la fel ca şi jocul în care se regăseşte această expresie. În plus, a fost aleasă pentru secţiunea de Manipulare digitală pentru a-l pune şi mai mult pe fotograf la încercare. Viaţa poate fi privită uneori ca o tablă de şah, unii sunt pioni, alţii cavaleri, alţii împăraţi. Modelul confruntării poate fi întâlnit într-o privire, într-o situaţie dificilă din viaţă, într-un gest sau într-un om pus pe gânduri. Lumea în care trăim pare nesfârşită, dar nu de puţine ori realizăm că e mult prea mică, întocmai ca o tablă de şah sau, cel puţin, noi suntem mici în comparaţie cu ce ne înconjoară. Ideile pot continua desigur, este nevoie de o minte limpede, o inimă deschisă şi un aparat pe măsură.
 La această secțiune, aşteptăm lucrări de artă fotografică realizate prin intervenţie digitală, singura de altfel unde modificarea digitală a fotografiilor nu are limite.”

Acestea au fost imaginile premiate la fiecare categorie dintre cele impuse de organizatorii concursului național de fotografie Digi Photo. La jurizare au participat Radu Aneculăesi, Adrian Cuba și subsemnatul. 1100 și ceva de imagini, 12 premii. Bani, doar 3 milioane. Pentru restul premianților diplome și gloria eternă...

Ca o concluzie personală după ce am văzut imaginile - foarte multe imagini proaste, atât tehnic cât și compozițional. Multe imagini care nu se încadrau în tema cerută (”poeziile” de după imaginile premiate aparțin organizatorilor). Este încă un semn că marea majoritate a celor care au postat imaginile pe saitul concursului ori nu știu să discearnă asupra propriilor fotografii, ori nu au citit regulamentul, ori ambele variante. Discuții putem genera pe marginea premiilor acordate  două zile de aici încolo. Nu s-a jurizat după nume ci doar după imagini. La două dintre fotografiile pe care le cunoșteam, personal m-am abținut de la vot, alegerea lor în ierarhia concursului aparținând, în unanimitate (2 voturi) colegilor mei. Felicit organizatorii, poate anul viitor alți colegii ai lor vor continua tradiția Digi Photo și, eu unul am în imaginile premiate oglinda unui fapt (jurizarea) bine făcut.

21 de comentarii:

Andrei C. Radu Alexandru spunea...

si jurizarea pe atat de buna pe cat majoritatea pozelor din concurs.

Blogu'lu oZo spunea...

Aici ai dreptate. Când un idiot îmi vorbește de poze, restul nu mai contează...

Anonim spunea...

Salut,la aparat betivul,
Sincer,in afara de nevasta-mea,toata lumea imi spunea ca lucrarea Jungla Urbana e pe posium! Nu sunt dezamagit de hotararea dumneavoastra,sunt dezamagit de faptul ca la CONEXIUNI si PARALELISM am fost complet pe dinafara la aprecierea lucrarilor.
Asta inseamna ca mai am muuuult de invatat si nu stiu de unde..
Degeaba ma benoclez pe saiturile meseriasilor,ca nimeni nu-mi spune cum au realizat lucrarile..
Si apoi nici scule nu am..
La Stelixt aveam 5 zile de nesomn,dar trebuie sa va ganditi ca erau primele 5 zile cu Adobe CS3 ! La anu' o sa fiu meserias,va garantez!
Toate cele bune!

gabyte spunea...

Salutare! Premiul 1 si 3 de la "Curaj" apartin aceleiasi persoane. Regulamentul nu spune nimic despre asta dar nici nu zice ca e posibil.

Blogu'lu oZo spunea...

Nu am știut ale cui sunt imaginile. Ele aveau doar niște numere, nu și nume. Din ce a ieșit la premii știam doar două imagini, ale unei colege de Atelier. La ele (și organizatorii pot confirma) m-am abținut să votez. Au avut însă voturile colegilor mei (2 voturi). Nu sunt de părere că un autor trebuie să ia doar un premiu. Dacă imaginile sunt bune, pot lua câte premii merită.
A fost doar o competiție. Vor mai fi și altele, cu alte jurii, sper mai bune sau mai inspirate decât noi.
La acest concurs aceste premii au ieșit. Și, dacă am mai juriza de 3 ori ar ieși la fel.
Felicitări premianților și spor pe mai departe...

Blogu'lu oZo spunea...

Dacă doriți să avem un dialog pro sau contra lucrărilor premiate sau nu, cred că este necesar să purtăm acest dialog dându-ne numele și nu ascunzându-ne în spatele anonimatului...

Betivul spunea...

Scuzati domnule Ozolin,Comentul precedent,cel cu respectele ,imi apartine.Augustin Iuliu IMRE,aka Betivul
Am crezut ca m-am semnat,sorry

Iuliu Augustin IMRE spunea...

Puteti sa-mi spuneti parerea dumneavoastra personala despre aceasta 'lucrare' ? http://digiphoto.asii.ro/Galerie/4_Manipulare-Digitala-de-Imagine-Sah-mat/922_Jungla-urbana#photo
Betivul
PS
Ati jurizat si anul trecut ?

Blogu'lu oZo spunea...

Nu am fost în juriul anul trecut. Mai mult chiar am scris despre ce s-a întâmplat atunci. Dacă ai timp să cauți pe blog, găsești. Trimite-mi o adresă de mail și-ți pot spune câteva cuvinte despre imaginea la care faci referire.

Radu spunea...

Buna seara!Sincer,dintr-o perspectiva subiectiva,recunosc,deciziile dumneavoastra mi se par.....ciudate.Cel putin la categoria "Paralelism si simetrie" fotografiile castigatoare nu mi se par nici din punct de vedere compozitional nici din punct de vedere al mesajului reusite.As dori,daca se poate bineinteles, sa-mi spuneti parerea dumneavoastra cu privire la fotografiile:http://digiphoto.asii.ro/Galerie/3_Paralelism-si-simetrie/168_Lumi-paralele si http://digiphoto.asii.ro/Galerie/3_Paralelism-si-simetrie/85_Culoar.Va multumesc.O seara buna!

Anonim spunea...

Multumesc de link.Cautasem in lunile Iunie,Iulie si August,la Mai nu m-am gandit.Am scris Digiphoto in 5 moduri posibile in spatiul destinat cautarii pe blog si imi zice ca nu exista nimic despre Digi !!! Sa fim seriosi,incercati si vedeti!
Puiu IMRE

Blogu'lu oZo spunea...

Pot să-ți spun doar că a doua imagine a fost printre cele reținute după prima selecție la categoria respectivă. Atunci când o imagine doar ilustrează o temă, fără a mai transmite și altceva, cât de bună tehnic ar fi nu are întâietate față de una mai puțin bună tehnic dar care transmite un mesaj puternic cum este cu ”lumi paralele”.
Și-ți mai pot spune că nu eu am jurizat imaginile. Am avut un vot din 3...

Blogu'lu oZo spunea...

Din păcate un dialog coerent cu frustrații acestui concurs este imposibil. Sunt unii care în loc să-și petreacă timpul încercând să mai adauge ceva la cultura fotografică pe care o au (sau nu) bat tastele inutil încercând să mă convingă cât de bune erau imaginile lor și cât de proaste cele premiate. Pentru mine capitolul Digi Photo s-a încheiat. Frustrați au fost și vor fi mereu. Dacă doresc, le pot organiza un Workshop special. Măcar dând niște bani vor gândi de două ori înainte de a se apuca să comenteze rezultatele unui concurs la care nu i-a obligat nimeni să participe.

Gabriel spunea...

Buna ziua, ma numesc Gabriel Rusu, sunt castigatorul premiului 1, la manipulare digitala. Va multumesc (intregului juriu) pt. premiu, va felicit pentru decizia de a ramane implicat in acest concurs, insa am totusi o nelamurire de ordin tehnic.
Vreau sa spun, din capul locului, ca nu va acuz de absolut nimic, este doar o pura curiozitate pe care o am, curiozitate care vine din multele neconcordante care s-au adunat de la inceputul concursului, incepand chiar cu data de debut al lui. Se spunea in regulament ca o sa fie mentiuni (n-au fost), ca o sa se publice "in cateva zile" premiile (n-a fost asa), etc. Spuneti ca la imaginile pe care le-ati stiut nu ati votat. As vrea sa stiu cum s-a facut votul. S-a votat pe puncte, pe premii, pe pro sau contra? Cum se face ca imaginile care au avut doar 2 voturi au ajuns atat de sus, una pe locul 2 si una pe locul 1(la sectiuni diferite). Daca s-a votat pe puncte, facandu-se o medie aritmetica, nu e in regula ca punctajul sa se imparta la 2 in loc de 3 la ceilalti concurenti, de asta va intreb acest lucru.
Si eu consider acest capitol incheiat, insa, probabil ca un defect profesional, imi place rigurozitatea si imi place ca atunci cand mi se cere sa respect un regulament si cel care il impune sa faca aceslasi lucru. Sunt de parere ca lucrurile trebuie organizate din capul locului in asa fel incat sa nu existe "situatii neprevazute".

Blogu'lu oZo spunea...

Gabriel, eu nu am fost (și nici colegii mei de juriu) implicat în organizare...
Cu voturile e simplu: 3 votanți= 3 puncte. O hotărâre se poate, deci, lua cu 2 voturi...

Gabriel spunea...

Sincer, nu pricep... sa inteleg ca fotografia de pe locul 1 de la paralelism a avut 2 puncte, cate a avut locul 2? 1 punct? locul 3=0puncte? Scuzati-mi insistenta, dar incerc sa inteleg acest sistem de vot. De obicei acst sistem trebuie afisat public, odata cu regulamentul, dar nu mai insist pe tema asta pt ca nu aveti nici o vina. Fiecare dintre dvs. alegea o singura fotografie dintr-o categoarie pt care dadea 1 punct? 3pct=locul 1, 2pct=locul2, 1pct=locul3. Cum s-a procedat la paralelism unde locul 1 are 2 pct?

Blogu'lu oZo spunea...

Gabriel, hai să o luăm băbește: 1 membru în juriu=1 vot. Se face o primă selecție la o categorie și rămân 15 imagini (să spunem) care au avut 2 sau 3 voturi. Apoi, în același sistem, se elimină din imagini până rămân 3, câte premii sunt. Apoi se votează, în același sistem premiile 1,2 și 3. Degeaba eu nu votez o imagine dacă ceilalți doi membri în juriu o fac. Sunt 2 voturi contra 1. Eu m-am abținut să votez două dintre imagini pentru că le cunoșteam. Dar ele au avut 2 voturi. Dacă ar fi fost 1 la 1 atunci aș fi votat și eu. E clar acum? Dacă nu, telefonul meu se găsește pe net. Putem vorbi...

Gabriel spunea...

Prefer ca discutia sa aiba loc aici, sigur sunt si alti participanti au aceleasi nelamuriri ca si mine, nu pun intrebarle astea pt ca as avea ceva de castigat sau de pierdut. Dar in acelasi timp imi pare rau ca dvs. sunteti singurul membru al juriului care are un loc public de discutii, asa ca a picat toata atentia pe blogul acesta.

Tot nu mi-ati raspuns la intrebare. Locul 1 la paralelism a avut 2 voturi (ale colegilor), cate voturi a avut locul 2, dar locul 3?

Blogu'lu oZo spunea...

Tocmai îți răspunsesem. O mai iau o dată invers: dintre imaginile primite la o categorie s-au eliminat până au rămas 3. Câte premii erau de dat. Apoi s-a votat imaginea pentru locul 1. Ca să-l primească trebuia să aibă minim 2 voturi. Le-a și avut. Apoi, imaginea pentru locul 2 din cele 2 rămase. Și ea trebuia să aibă minim 2 voturi ca să primească acel loc. Imaginea care a rămas, automat a primit locul 3. E chiar atât de complicat?

Gabriel spunea...

Ok, am inteles in sfarsit. M-a derutat remarca dvs "3votanti=3puncte". Multumesc pt. lamuriri.

Andreea Hilohe spunea...

Pentru alte nelamuriri in ceea ce priveste concursul, organizarea sau jurizarea ne puteti gasi atat pe facebook, cat si pe twitter si putem discuta acolo pentru a nu mai sta pe capul domnului Ozolin. Intr-adevar au fost probleme, nu ne nastem toti invatati, dar sa speram ca la anul vom avea mai mult noroc la obtinerea fondurilor pentru premii si cei ce vor organiza vor invata din greselile de anul acesta si vor face o treaba mai buna. Inca o data multumim domnului Ozolin pentru implicarea in jurizare.