marți, 13 iulie 2010

***

Aveam 22 de ani. Tocmai descoperisem pozăreala. În oraș erau trei fotografi profesioniști. Moș Mihai, Moș Hurmuz și Moș Martin. Primii doi aveau dughenele pe strada care unea centrul vechi de piață. Ultimul un pic mai la dos, pe o străduță care dădea tot în vestita piață a Botoșanilor, cu lipovenii zarzavagii din tată-n fiu, care vindeau roșii de un kilogram bucata și praz cât mătura de după ușă. Totuși acesta era mai avantajat, la doi pași de ușa lui era chioșcul unde de două ori pe lună se aducea gaz, iar de patru ori venea mașina mare cu butelii. Ce cozi erau pe acolo. Ce liste se făceau începând cu ora patru dimineața de către domni serioși și vigilenți. Vă mai aduceți aminte de lanțul lung pe care erau înșirate capacele de butelii numerotate cu cretă albă? Ce vis ireal... Pe undeva ar trebui să am niște imagini cu aceste cozi. ”Evazionistule” îmi striga din ușa dughenei Moș Martin când mă vedea cu aparatul la ochi îndreptat spre chioșcul cu pricina. ”O să te ieie miliția și-o să-ți rupă oasele”. M-a și luat de două ori. Securitatea. Făceam poze pe inima fostelor clădiri evreiești proaspăt demolate. Prima dată am luat cea mai dureroasă cafteală din viața mea. A doua oară l-am nimerit la subsol tot pe ăla de mă pocnise prima dată. A fost mai blând. Cred că-l dureau mâinile de la un meci avut anterior. Apoi m-am învățat minte. Începusem să colaborez cu Cercul Militar. Ziceam că fac poze pentru ei, pentru Cântarea României. A ținut treaba de vreo trei ori. Am intrat de câteva ori în dughenele întunecoase, cu ușa de intrare străjuită de Capra cu trei iezi, Ursul Baloo și o zebră mâncată de molii. Mereu aveam ceva de întrebat despre cum se face aia sau ailaltă. Printre sprincenele stufoase, Moș Mihai îmi arunca flegmatic: ”nu-ți spun, mâine vii să-mi iei locul și banii” (ce valabilă este și în ziua de azi propoziția asta). Moș Hurmuz îmi spunea printre dinți că nu știe, în timp ce colora câte un ”tablou” retușat în prealabil cu cărbune de desen. Mai aveți așa ceva pe acasă? Singurul Moș Martin îmi mai spunea câte ceva. Abia după ce-i măream câteva tablouri în chichineața de 1 pe 0,70 m care-i ținea loc de cameră obscură. Stătea prost cu vederea. Când au apărut compactele a fost cel mai fericit. Era tartorul stării civile. Nu era cununie să o scape. Și nici nu puteai  încăpea de gura lui. Preferam să le spun la miri să-i plătească câteva poze doar ca să-mi fac treaba în liniște. Ce fericit era când încasa banii pentru câte două poze cu mirii și două cu nașii. Într-o iarnă l-am cărat în cârcă până la un taxi. Făcea poze cu pomul de iarnă din Orășelul copiilor. Era înghețat bocnă. Ce-i lipsea? Avea ditai viloiul și mașină la poartă. Praful s-a ales. Ceilalți doi au și acum (cel puțin până acu trei ani) dughenele în centrul vechi. Ambii și-au cumpărat minilaboratoare și ambii au fost trași în piept de șmecherii zilelor noastre. Adică au luat niște jafuri de pe urma cărora nu și-au scos nici banii investiți. Din când în când mai ”organizează” câte o păruială comună, pe motive de vad, clienți, lucrări sau faptul că împăiata cu trei iezi din fața ușii are blana mai deasă. În fiecare iarnă îi găsești tot prin parcul mare, în jurul bradului, la poze cu Moșul. S-a dus și asta acum. Fiecare are aparatul lui de fotografiat. Sau măcar un mobil, acolo. Ce oameni, domnule...

8 comentarii:

vaida francisc atila spunea...

..ce frunos scrii Coane OzO..>! de ce pierzi timpul cu totzi timpitzii si nu scrii...?
..cu drag
feri

OZOLIN DUŞA spunea...

Am să scriu, Tata Feri. Vine rândul și la asta.

vaida francisc atila spunea...

..este o lume intreaga pe care nu o cunosc tinerii de azi...si nici nu au de unde sa o stie ...!

Dumitru H spunea...

Mai, nea Feri, mi-ai luat vorba din gura.
Nu era nici un comantariu si zic sa scriu si o vorba, impresionat de talentul lui Ozo la scris. Cand colo, vad ca fusesi mai rapid de degete :)
Frumoase amintiri prafuite scoti Ozo. Chiar asa de ce nu te apuci de scris?
Si culmea e ca,(dupa ce am citit textul de mai sus) hotarandu-ma sa scriu si eu 2 randuri acilea ma gandeam la Feri (care a aratat ca e si el un maestru al cuvantului nu numai al imaginii) zicandu-mi in sine: -Uite domne fotografii astia ce inzestrati sunt! Texte la fel de frumoase si pline de sens si culoare ca si fotografiile lor.

vaida francisc atila spunea...

...mai Dumitre .... daca ne-ar lega numai Pink Floyd s'ar fi suficient

vasile dorolti spunea...

Mai Ozo,io nu inteleg de ce te-ai apucat de pozat !!!???(hi !hi!)

AV spunea...

Amintirile acestea sunt din Iasi? Eu aveam cred 7-8 ani cind s-au darimat cladirile evreiesti din Tg Cucului, imi aduc si acum aminte cum taiau zidurile cu un cablu tras de excavator, acolo unde pina cu citeva ziel inainte fusese o covrigarie...

Foarte frumos ati scris, multumesc

OZOLIN DUŞA spunea...

Amintirile sunt din Botoșani...