vineri, 5 noiembrie 2010

Repetabila povară

Repetabila povară - 1984

Când ninge mai mult de o zi, Poetul...


Când ninge mai mult de o zi se spune că Poetul plânge în cer.
Când ninge mai mult de o zi se spune că Poetul plânge și tace.
Pământul miroase a floare de măr
Și îngerul fața spre tine-și întoarce.


Și uită Poetul de cuvinte
Și uită copiii de casă și masă,
Când ninge mai mult de o zi este nuntă
Cu toate miresele și toți mirii acasă.


Când ninge mai mult de o zi,
Când tăcera aruncă pașii singuri în stradă,
Rătăcind printre fulgi, murmurând poezii
Un Poet se transformă într-un Om de zăpadă,


Când ninge mai mult de o zi,
Când ninge uitat, ca-ntr-un basm, ca-ntr-un cânt,
Se spune că Petul aruncă, plângând,
Toată pacea din cer pe pământ.

Sunt câteva versuri scrise în 1982, în noaptea de 28 spre 29 noiembrie, la lumina unei lanterne chioare  în trenul dinspre Galați spre Suceava. Fusesem la Festivalul de poezie și muzică folk ”Baladele Dunării”. Cu o oră înainte de a primi din mâna lui Adrian Păunescu premiul revistei Flacăra pentru poazie aflasem că mi se născuse primul băiat. Andrei. Eram fericit că primisem acel premiu, eram nerăbdător să-mi văd copilul a cărei venire pe lume a făcut să descopăr, peste puține zile, Fotografia. Poemul era scris sub impresia celor două evenimente. A mâinii strânse de către Adrian Păunescu când mi-a înmânat premiul și a nerăbdării de a ajunge acasă.

Adrian Păunescu nu mai este printre noi. S-a dus într-un loc mai bun... În minte îmi vin tot câteva versuri. Din literatura rusă, traduse de către un alt om deosebit, care și el nu mai este printre noi, poetul, scriitorul și extraordinarul traducător din limba rusă Emil Iordache:

Tu ai văzut copaci tăiați cândva?
Din asta mi-am făcut o meserie.
Rășina lor pe mâini mi se scurgea,
Tăiam cu fiarăstrău-n carne vie.


Credeam că-s tânăr, că-s nemuritor,
Tăiam copaci din zori și până-n noapte,
Mă încălzeam trudit la focul lor
Și nu știam că foc înseamnă moarte.


Greșeala-aceasta o repetăm din nou,
Din zi în zi ni-i viața mai puțină
Și pomii plâng cu lacrimi de rășină
Lăsând în urma lor păreri de rău.


Doar dragostea mai poate loc să țină
Amarnicilor dinți de fierăstrău.


(Rasul Gamzatov - Tu ai văzut?)

Adrian Păunescu nu mai este printre noi. S-a dus într-un loc mai bun. Acolo de unde, împreună cu îngerul,  să poată arunca spre pământ zăpada uitării.
De astăzi vine iarna!...

6 comentarii:

foto+grafie spunea...

La revedere, Domnule Poet Adrian Paunescu...

Victor Vurtejanu spunea...

Ramas bun Adrian Paunescu, ramas bun parte de Romania, atat de trista si de speriata...ramas bun...
Am ramas mai singuri, Dumnezeu sa il ierte si sa il odihneasca in Ceata Dreptilor...

"La mine in suflet este vifor... si ninge pana la prasele..."

irina cretan spunea...

O lacrima, o floare, o rugaciune catre D-zeu...pentru cel ce a fost MARELE ROMAN...ADRIAN PAUNESCU. Ramaneti o legenda vie pentru noi Domnule Adrian Paunescu.

fotografu spunea...

of...

Anonim spunea...

Cand ninge mai mult de o zi... Am recitat candva aceasta poezie, intr-un decembrie, in prag de "revolutie" si, curios lucru, o mai stiu si azi. Tu iti amintesti? M-ai acompaniat cu chitara...
Cat despre poveri... le purtam cu noi, in noi... repetitiv... si nu se stie pana cand.
Un an bun, cu iubire, credinta si speranta.

Cristina

OZOLIN DUŞA spunea...

Îmi amintesc... Îți mulțumesc pentru urări. Îți doresc multă liniște în suflet și sănătate. Dacă vrei să vorbim, adresa mea de mail este fotodusa@gmail.com