luni, 16 ianuarie 2012

Scurtă scrisoare V

O imagine care nu poate lipsi dintr-o Istorie a Fotografiei Ieșene (dacă o va scrie cineva vreodată): ianuarie 2008, Centrul Cultural Francez - participanții la prima întâlnire a Atelierului de Fotografie. Organizatorii evenimentului, CCF Iași și oZo


Despre Cursuri de Fotografie la Iași

După știința mea, în Iași sunt patru Cursuri care-i învață pe cei interesați despre ce și cum în Fotografie. Să o luăm pe rând:

1.    Este cel mai interesant dintre toate, anunțul despre el găsindu-se la unul dintre cele două minilaboratoare de pe strada Cuza Vodă: ”Curs de inițiere în fotografie – 3 ședințe = 150 lei. Adică te duci acolo, dai banul și în trei ședințe ești asezonat despre cum să bagi bateria în aparat, de unde să-l pornești, pe unde bagi cardul, pe unde să te uiți, unde să apeși pe buton, cum să ții aparatul în mână… chestii de astea super importante pentru ca să facă tot omul doritor fotografii corecte. Probabil că acest Curs se adresează începătorilor – începători. Adică scurt și la obiect.

2.    Tot pentru începători este și o altă ofertă, mult mai suculentă, în care aceștia (adică doritorii), sunt inițiați în Arta Fotografică. Este un Curs foarte interesant, de fapt singurul și unicul din România Pitorească care fabrică dinrect Artiști Fotografi. Citim în anunțul de promovare că o oarecare firmă are o experiență de peste 20 de ani în domeniul fotografiei publicitare, de modă, eveniment și reportaj. Ce treabă o fi având această experiență cu Arta Fotografică nu reiese. Mai mult, dacă cineva ar fi curios să intre pe acolo pe unde sunt cazate firmele din Iași ar vedea că respectiva, (organizatoarea evenimentului) a fost înființată mult mai aproape de zilele noastre decât cei 20 de ani vehiculați. Și atunci de ce să fie necesară această mică minciunică de marketing? De ce respectivul profesor nu este sincer cu aceia care-i calcă pragul spunându-le că-i învață un Curs de meserie fotografică, adică de ”publicitate, modă, eveniment și reportaj” în care el este specializat (na că am dat idei)? Nu ar fi mai corect? Sau meseria de Artist Fotograf sună mai frumos și dă din coadă mai bine? Iar dacă suntem curioși și cercetăm despre activitatea de Artist Fotograf a celui care susține Cursul, constatăm că ea lipsește cu desăvârșire. Păi cum Doamne iartă-mă să-i înveți ceva pe alții și tu să nu ai activitățuri și abilități în domeniu? Și mai scrie acolo că la finalul Cursului proaspeții Artiști Fotografi vor face o espoziție cu imagini din lucrările lor. Dar până acum n-au făcut niciuna. Adică nu reiese de pe blogul (oglinda Cursului) ca celel două serii de până acum să fi avut parte de așa ceva. Aviz amatorilor!

3.    Un Curs foarte interesant pentru cei care își doresc o Inițiere în Fotografie se desfășoară la Centrul Cultural Francez din Iași. Din câte am văzut ultima dată când a fost postat anunțul, sunt Prelegeri despre Fotografie susținute cu ajutorul planșelor de către unul dintre cei mai importanți Artiști Fotografi din România. Pentru cei mai sedentari această alternativă este una binevenită, pe durata a 40 de ore aplicanții trăind o adevărată aventură fotografică alături de Profesorul lor. Și aici, după prima serie ar fi trebuit, chiar zilele acestea, să se organizeze o expoziție. Nu am informații despre ea!

4.    În sfârșit, Cursul pe care-l susțin sub egida FotoIași – Hobby Photography… În septembrie am fost nevoit să-i schimb programa, atunci când ”fabrica de artiști” mi-o copiase în proporție de 80%. Tot ce se întâmplă vine dintr-o experiență de aproape 30 de ani. Dintr-o VIAȚĂ petrecută cu aparatul de fotografiat în mână. Orele pe care le petrec alături de viitorii mei Colegi sunt prea puține pentru ceea ce am să le spun. De aceea FotoIașul le oferă o alternativă de a rămâne în continuare alături de mine și după terminarea Cursului: întâlnirile de luni seară de la Librăria Cărturești, expozițiile de grup organizate, Albumele, ieșirile la fotografiat. Toate sunt modul meu de a le mulțumi că au fost alături de mine. www.fotoiasi.net stă mărturie Poveștii! (la fel și cele 6 expoziții organizate după finalul de Curs, iar 2 urmează - la Suceava și Iasi la mijlocul lui februarie). 

P.S. Primesc pe Mess acum câteva zile următorul anunț:
”!!! WORKSHOP DE FOTOGRAFIE IN MUNTII RODNEI !!!
[Valea Blaznei - Cobasel - Vf. Rosu - Vf. Ineut - Vf. Ineu - Saua Curatel - apoi de-a dreptul pe sub potentiala avalansa, pe vale si-napoi la Valea Blaznei sa recuperam ...]
... MASINA DE CARE AVEM NEVOIE pentru care si scriu acest mesaj.
Plecare vineri 13 ianuarie, de dimineata [daca facem rost de masina]
Ne intoarcem DUMINICA SEARA 15 ian. REPET: DACA FACEM ROST DE MASINA. Suntem deja 5. MA POTI AJUTA CU MASINA?”

Mă cutremur de câtă inconștiență pot da dovadă unii profesori de fotografie. Dar și cei care le stau alături.

3 comentarii:

Anonim spunea...

Daca nu au masina??? oare se mai face cursu???? Oricum organizatorii sunt nume "grele" in ale fotografiei iesene si a muntilor din Romanica!

Anonim spunea...

felicitari pentru tot ce faceti la Iasi...
tu si Mihai sunteti doua exemple ptr ceea ce-nseamna seriozitate, corectitudine, dragoste ptr fotografie...
foarte rar mai gasesti oameni ca voi...
din ce in ce mai rar...

Catalin spunea...

Boier Ozo!
Mașina fu o momeala. Așa vroiau să scape de concurența care face cursul de la punctul 4 :)