În marginea umbrei 4

foto Bob/respirare Manon

... Eu fac poezie cu dragoste, sau proză, sau dragoste, sau orice altceva, diferit de ce vorbesc ceilalți. Singura explicație pentru lacrimile uscate ale singurului limbaj de înțeles pentru mine, mereu pribeag pe pragul atâtor vorbiri, mai mereu bătând la porți închise.

Nu știu din tăcere ce sunet de auzit caut.

Nu mare, adânc.

Nu cuprinzător, doar al meu, desprins dintre suflare și geană, mai negru ca sângele, mai cald ca otrava care mă îmbie spre viață.

Stors cu licăr luminos și ud, dinspre mine...

Primăvara asta mustește-ntunecat; odată cu frunzele îmi va crește o inimă nouă, să încapă în lumina ei cerul copilului meu. Speranța asta mărunțește carnea cenușie a clipelor și mă-nvelește cu scânteierea liniștii..

Nu mă ascund: de multe ori așa rămân luminoasă între singurătatea-mi drăcească și faptul că sunt încă, neverosimil, prea vie... Bătăile inimii nu m-ar putea țintui mai bine să-mi pot privi fețele, din toate lanțurile.

De pe mal, dincolo de adăpostul răsuflării, primăvara, cu repeziciune băltind negru înspre viață, negăsindu-te nicăieri...