... așa e și cu Fotografii: mereu pregătiți să ne împungă prin intimitate cu ditai sulițoiul plin de pixeli fără număr. Îi vezi dar nu sunt ei. Mereu alunecoși, mereu schimbându-și identitatea, ascunzându-se după te miri ce. Albul se spune că este culoarea purității. Se spune, dar un Fotograf tropăind prin oraș învăluit într-o mantie de zăpadă ce ne-ar putea inspira? Depinde de cum ne bate inima în clipa aceea: stânga - sus/dreapta - jos sau dreapta - sus/stânga - jos... Fotograful aduce lumina prin zbaterea lui de o fracțiune de secundă dinaintea noastră: amintirea se oprește în loc luând înfățișarea chipului nostru. Oglinda sufletului nostru dinaintea ochilor noștri. Fotograful trece mai departe spre altă poveste...
Dar asta se întâmplă numai în vis.
2 comentarii:
of, visele astea...
Io visai altceva, mai concret si mai direct.
Ca nu o sa mai fie jigodii unii fotografi. Ca istoria o sa-i tina minte si ca mari artisti si ca spirite inalte, ca mari morali si ca oameni buni. Ce vis tampit. Apoi m-am trezit si am citit ce scrie unu d-asta moral pe blog, dandu-se ametit de dorinta mea de a ma lasa in pace cu miorlaielile de genul care nu fac onoare unui creator... Prostul nu e prost daca nu e si fudul si daca nu se da lovit. Care este... dar ce sa punem la suflet... nu se merita. Mai bine visam ca e frumos.
Parca era vorba de ...alungat tristetea, nu?...
Ti se potriveste asta: I didn't choose photography. Photography chose me (Gerardo Suter)
Trimiteți un comentariu