vineri, 7 februarie 2014

07.02.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 38

Nu-i sânge din nas de la golăneți, nici popor buluc pe aici nu este. Nu le poți avea chiar pe toate...

De mic mi-a plăcut să călătoresc. Întâi prin jurul Dorohoiului, teleleu - tănase cât era ziulica de lungă. Nimic nu conta, nici măcar mâncarea, puțină, de atunci. Doar fascinația pentru necunoscut. Mergeam și 15 kilometri într-o zi, ceea ce, pentru un copil de-o șchioapă, era destul de mult. La Șendriceni, la iaz la Progresu, pe la Văculești, spre Gorovei, mereu cu ochii deschiși a curiozitate. Lume de copil scăpat de-acasă... Îmi amintesc că mă trimitea bunica după pâine la magazinul muncitoresc. Pâine neagră la 2 lei bucata. Ce gust avea, Dumnezeiesc. Până ajungeam acasă jumătate din coajă era dusă în burtă. De multe ori tăiam câte o felie, o udam cu apă și o treceam prin zahăr. Altceva nu prea era prin oale. Da mie-mi ajungea... Și iar o luam la picior spre neunde.

Dorința de a călători s-a păstrat și când am crescut. Aproape lunar, după terminarea armatei, mergeam prin cine știe ce colț de țară, pe la Festivalurile de Poezie. O viață cu amintiri frumoase. Apoi, nu știu dacă am ratat mai mult de două expoziții de la Saloanele de Fotografie unde am trimis imagini. Hop în tren și tranaca - tranca până la destinație. După aia am bântuit cu aparatul la gât prin Romanela. Până mi s-a zăibit de atâta mers, când pe jos, când cu trenul, când cu autobuzul. Acum m-am liniștit. Nu mai suport să merg ore întregi cu CFR-ul autohton. Mai ales când am văzut cum funcționează el la alții de prin Ioropa.

Azi de dimineață de la 6 hop în rapchidul de Bucale. Rapid... vorba vine, că pleacă la 6 și ar trebui să ajungă la 13,10. Dacă nu se hotărăște să întârzie. Apoi sfâr - zvâr prin centrul Capitalei și înapoi la Gara de Nord. La 16 fix o taie magaoaia înapoi. Pe la 23 sunt în gară la Niculina. Eh, nu mi-a venit să mă trag cu trenul vinerea, merg doar să aduc un prieten (să sperăm... bun) acasă!

Că tot îmi amintii: prima mea întâlnire cu fotografia a avut loc cu mult înainte de cea oficială. Eram prin clasa a 9-a, anul 1976. Adus cu mari sacrificii de la Săveni de Domnul Cocor (așa-i spuneam când nu ne auzea lui Savu Vasiliu), antrenorul echipei orașului de fotbal, Cristalul, al celei de juniori și profesor de sport la Liceul nr. 1 unde mă repartizase cu învățătura. Fotograf am devenit mult mai târziu. Atunci eram fotbaliator. Portar, puturos adică. De, ceva valoare aveam eu, de a venit cale de vreo 50 de km, la două săptămâni după ce mă văzuse dând cu curul de pământ la un antrenament al echipei de fotbal, să mă ceară de la părinți. Bursă, internat, învoire de la ore, trai neneacă. Cum mă prindeau profesorii pe la clasă mă ascultau automat pentru tot trimestrul. Deci... la internat, unul dintre colegi, Don Jitaru cel mic din Havârna, își cumpărase un aparat la 70 de lei cu film lat. Nu mai știu cum se numea. Era tot din plastic și avea doar trei diafragme și un singur timp de expunere. Îmntr-o zi l-am împrumutat pe ”ne ve”, am cumpărat un film lat ORWO (luasem banii de la practica agricolă, că bursa se ducea direct pe plata căminului și a mesei), l-a pus și în 5 minute am făcut primul meu film (și ultimul din acea perioadă) cu care m-am dus tot într-o goană pe strada mare la Nenea Ștrul, fotograful cu dugheană. Mai era un atelier foto și lângă piață, la Nenea Ițic, da al lui Ștrul era mai aproape. Am dat filmul la developat și am fost îndemnat să vin peste o săptămână să fac comanda. Am mers. Peste vreo două. Nenea Ștrul mi-a dat filmul, o jumătate de coală de hârtie și un creion chimic, să notez câte poze vreau de fiecare poziție. Al naibii... reușisem să fac 14 cadre în loc de 12 cât avea filmul. Culmea este că toate erau expuse corect. Numai poze cu colegii.
- Nene, mă duc să-i aduc pe colegii mei, să vedem câte poze vor și ei. Era 2 lei o poză 6/9. Aiurea, am ieșit glonț și dus am fost. De unde atâția bani de poze. Munca la câmp se plătea prost pe atunci!

Un comentariu:

popescu cristian spunea...

Nene.... saluta-l respectuos pe pretenu' lu' matale din partea mea si spune-i ca astept si eu cu mare nerabdare sa-l vaz. Sa-ti traiasca prietenul muuuulti ani!