luni, 10 februarie 2014

10.02.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 41

Mi-am propus încă de ieri să scriu câteva cuvinte despre alegerea subiectelor în fotografia de stradă. Dacă aș întreba despre asta 10 ”strădari” cu pretenții, sunt sigur că măcar 6 dintre ei s-ar lansa din prima în teorii care mai de care mai alambicate. Ceilalți (îmi place să cred) s-ar uita la mine ca la desene animate, neștiind dacă glumesc sau vreau să-mi bat joc de ei. 
Dacă ne gândim un pic, tot ceea ce putem face pe stradă ține de întâmplare. Adică, la fiecare secundă pe o stradă - indiferent care ar fi ea - se întâmplă câte ceva, mai interesant sau nu, iar dacă prin zona respectivă se mai întâmplă și un fotograf cu aparatul pregătit și cu chef de fotografiat pot rezulta, în funcție de știința și putința acelui fotograf, imagini interesante. Sau nu. Unii îmi vor spune că, clădirile nu pleacă de acolo și le putem fotografia când vrea mușchiul nostru. De acord, dar treaba cu clădirile ține de alt gen de fotografie, chiar dacă pe ele este scris numele străzii. Interesant și ”de stradă”, ”pe stradă”, ”citadină”, ”sociologică” sau ”.........” cum îi mai zic alții, este imaginea în care se întâmplă ceva și ne face pe noi să reacționăm pozitiv.
Mai sus am pus câteva imagini făcute prin 2002 în Praga. Era moda ”Cow parade”, înlocuită în zilele noastre de tot felul de animale, care mai de care mai haioase și mai colorate. Am umblat teleleu o zi întreagă cu gândul să descopăr cât mai multe asemenea ”specimene” și, cu ajutorul elementelor din jur să fac imagini cât mai expresive, dacă pot pentru ca să mă exprim așa. O vacă sau un bou urcați pe o stație de autobuz e posibil să vedem și astăzi. Mai ales dacă respectiva stație se află în apropierea unui club de noapte. Dar o vacă sclipitoare care urcă în tramvai e mai greu. Și, sigur, o vacă roșie (îmbrăcată în roșu cu floricele), musai are parcată pe aproape o mașină tot roșie. Ca să se asorteze. Nu voi explica imaginile pentru că le înțelegeți și singuri. La fel cum veți înțelege că pentru fiecare dintre ele am căutat o clipă care să-mi dea o noimă imaginii. La unele am așteptat mai mult, la altele mai puțin. Cert este că ea, întâmplarea, a dat viață imaginilor. Eu doar m-am aflat pe acolo cu aparatul de fotografiat!
Discutând (sau extrapolând) despre genurile fotografice supuse întâmplării, constatăm repejor că ele sunt mai numeroase decât acelea unde fotograful este suveran și face ce vrea mușchiul și cariera lui. La fotografia de reportaj și tot ce ține de neamul lui adormit sau încă mișcător este vorba de întâmplare? Cam este. La peisaj? Aici veți sări în sus și-mi veți spune că nu. Munții este munți, câmpiile e câmpii, dealurile este dealuri, deci e mereu acolo și le putem fotografia fără să se întâmple musai ceva.  Aici le dau dreptate celor care se scoală la ora 9 de dimineață, beau cafeluța, dau geana pe FB, așteaptă soția să se termine de rujat, copilul să facă la oliță și fix pe la miezul zilei este pe poziție cu trepiedul ăla mic și argintiu cumpărat la promoție de la Carrefour ca să facă poza preferată cu muntele Ceahlău în spate. Pentru cei care se scoală cu noaptea-n cap, bagă mare 150 de km și încă o oră pieptiș pe jos până la locația chitită de mai multă vreme și de unde se vede cel mai bine valea aia minunată (e valabil și pentru ”muntiștii” care dorm la cabana de la Cucuieții din deal, sau cortul personal), clipa aia când soarele trebuie să dea geană de după muntele din față și să strălucească cu raze mari de tot fix 4 declanșări, întâmplarea joacă un rol fatal și fatidic. E posibil să fie așa cum își doresc și atunci să rezulte niște imagini memorabile. Și, tot la fel de posibil este ca cu 3 secunde înainte de declanșare să vină noru și să strice totul. Da totul Domne, futu-i mama ei de viață și de întâmplare de rahat!
Mai sus, câteva imagini din Paris. Primele 2 făcute în doi ani succesivi. Același nene, în același loc, cântând la vioară. Doar întâmplarea a făcut posibile cele două cadre. Iar nenea acela dintr-o dimineață din Jardin de Tuilleries îl întrece cu mult în jet pe pișăciosul din Bruxelles. Întâmplări!
Deci... am vorbit despre Reportaj și Peisaj. Mai avem Portretul. Aici îmi veți spune cu mâna pe portofel că nu ține nimic de întâmplare ci numai și numai de fotograf. Și vă dau dreptate. Da tot vă scot câțiva bănuți pentru bere de pe card... La portretul de studio nu am ce să mă bag. Vine pozata, vine altul de-o machează, alta o coafează, alții o îmbracă - dezbracă, fotograful pune lumina, șterge aparatul, se-ncruntă-n el. De astea, mizilicuri. Întâmplarea nu prea e binevenită prin sector. La fel și cu portretul  așezat, aranjat și asistat în aere libere. Totu-i frumos, studiat, aranjat, excitat. Nu mă bag... Da ce te faci nenică cu masa mare a purtătorilor de haparate la gât (că cazurile 2 dinainte erau despre Portretul profi) aflați la plimbărică prin Cișmigiu sau prin satele de munte ale patriei. Cum merg ei pe cărare și dau de Tușa Maricica sau de Badea Cârțan îmbrăcat în strai național ? Ei? Nu mai zic de ciaureii ăia mici care tocmai acum și-au propus să se scălămbăiască în fața ta, care încordându-și mușchii, care arătându-ți curu. Iar tu tragi foc automat, mai mai să-ți sară obturatorul din aparat. Asta nu ține de întâmplare? Dați bănuții de 2 beri la Moșu!
Imaginile de mai sus de pe stradă din Viana. Umblat, văzut, potrivit unghiul, declanșat. Întâmplare, Nene!
Trecem la Eseu. Unii vor vrea să-mi spună că Eseul nu se face pe stradă. Hai bre... Sigur, Eseul este genul de fotografie cel mai elaborat. Fotograful are imaginea în cap, își alege decorul, lumina, populează (sau nu) cadrul. Ce mai... el este stăpânul absolut al inelelor. Nimic nu e la voia întâmplării. Tot la categoria Eseu avem introdusă și fotografia de Nud. Nu știu la câți fotografi li s-a întâmplat să bântuie cu aparatul pe stradă și să le iasă nudu-n cale. Așa că... nimic nu e întâmplător în fotografia de Nud. Asta doar dacă n-ai norocul să-l găsești pe stradă la tine pe nenea ăla care face nuduri cu turma. Eu mi-aș dori asta (acuma glumesc). Dar vă spun cu mâna pe corason că fotografie de Eseu se poate face și pe stradă. Trebuie doar să ai știința și putința să decupezi cadrul fericit care-ți iese întâmplător dinainte! Iar prima imagine din cele trei făcute la Veneția ilustrează din plin ce vă spusei mai sus: o imagine de ”canal”, cu o lumină superbă, cu o ceață - praf dată de niște moldoveni care se chinuiau să construiască ceva după un geam (mare întâmplare) - până aici avem peisaj spre reportaj - și POC, un porumbel alb și altul negru trec prin cadru și-astfel Eseu-i gata!
Ar mai fi de vorbit despre Natura statică. Dar asta n-are nici o treabă cu întâmplarea. Pe mâine!

3 comentarii:

francisc vaida spunea...




foarte bun articolul..!

Tony Goran spunea...

Din pacate mare dreptate ai boierule

Mihai Cantea spunea...

e bine și frumos cînd întîmplarea e întîmplătoare! Altfel e bine zis!