miercuri, 19 martie 2014

19.03.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 78


Că mulți dintre așa zișii fotografi români sunt analfabeți (fotograficește vorbind) și puturoși nu mai este demult o noutate. Mă uit și mă minunez... oameni care declară că iubesc fotografia și-și dau viața pentru ea, dacă-i iei la scuturat riști să rămâi crăcănat: aia nu știu, aia nu stăpânesc, pe aia n-au ajuns să o învețe, ailaltă n-au văzut-o la nimeni. Aparatul din dotare are doar butonul de pornit - oprit, ăla de schimbat obiectivele și portița aia pe unde se bagă - scoate cardul și bateria, pe laptop se descarcă pozele și li se dau drumul pe FB și treaba merge. Orșoape, ture foto, obiective grele și mari. Și de la capăt!
Iar șmecherii care să le ia banii au început să se prindă de naivitatea impotentă a caregoriei ăsteia defavorizate de mânuitori de aparate care le știu pe toate și le saltă banul de 3 - 4 ori într-o lună. Că are balta pește. Auzi: cică-i învață ”secretul fotografiilor mele”. Adică fraierilor: cum țin eu aparatul, spre unde-l îndrept, pe care buton declanșez, pe care fereastră mă uit, pe ce program fac toate astea, ce card folosesc, cu care parte-l bag în aparat, cum dau drumu la laptop, pe care parte copii cardul și cum editez eu fotografiile mele de le pun pe ici pe colo și arată bine. Și vine ciumpalacul și rămâne cu gura căscată. Cică ”Uauuuuuuuuuuuuuuuu”. ”Vai ce lumini de studio frumoase și mari și ce portrete bengoase Domne.... Dacă fac și eu la fel mare sunt”. Și normal că face gogoloiu. Că mură-n gură pentru tot poporu dimprejur, că doar a dat bani pentru asta. Exact ca-n armată când sergentul răgea în fața răcanilor: ”faceți ca mine, v-arăt!”. Și făcea plutonul că dacă nu își lua masca pe figură și era nasol...
N-am văzut până acum pe nimeni care să facă un uorkșop în care să-l învețe pe tilicar să gândească corect despre Fotografie. Să-l facă să înțeleagă că oricât de mult i-ar arăta cineva tot de el depinde ce va face în continuare. Că a imita și a-ți propune să faci fotografie ca X sau ca Y nu duce nicăieri și este pierdere de timp. Că fotograful analfabet, oricât de talentat ar fi tot face degeaba umbră pământului și talentul atunci când se termină se alege praful de toate visele frumoase care ne fac sufletul să zburde pe câmpii. Ar fi multe de spus și îmi este ciudă că pot vedea, că pot înțelege, că pot explica dar dau doar de oameni surzi și muți cu care nu pot lega un dialog coerent, că se uită la mine de parcă aș fi venit de pe altă planetă: ”ce-o fi și cu moșul ăsta nebun de ne freacă la cap cu tâmpeniile lui?”...
Și cred că din toate astea e pentru prima dată când pot spune că ”filmul bate viața”. Ne uităm cu gura căscată la ”faceți ca mine, v-arăt” și ne regăsim acolo, fericiți că alții sunt mai isteți ca noi și ne poartă în turmă pe câmpii.

2 comentarii:

Nicolae Draghici spunea...

Genial!

Mirela Suchea spunea...

Despre asta speram sa auzim in workshopul din Septembrie la UAIC! A folosi o scula e treaba de tehnician, stiinta e restul!