marți, 22 aprilie 2014

22.04.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 112


Rămăsesem dator cu finalul de la ”povestea” cu marii noștri artiști fotografi contemporani. Acum, la ”rece”, îmi dau seama că nu mai contează. Că nimic nu poate fi schimbat, nu poate fi întors din drum. Răul odată făcut este bun făcut și, doar generațiile viitoare îl vor putea stârpi, sau, de ce nu, perpetua. Cert este un lucru: acești așa ziși artiști fotografi contemporani au ”prins rod” pe un teren unde nu era mai nimic. Fotografii români, aici mă refer la cei care au ceva de spus în diverse domenii ”vizuale”, sunt dezbinați. După 1989 vechiul AAF a fost vandalizat și purtat spre moarte sigură de șefi care nu reprezentau nimic în fotografia românească. Cât s-a putut ciupi s-a ciupit (a se citi ”fura”), apoi s-a murit. AAFR-ul actual este o Asociație făcută, inițial, de 5 oameni care, probabil au văzut o posibilitate de profit din ”reînvierea” defunctei Asociații. Nu prea a fost așa, dintre cei 5 inițiali doar 2 mai sunt în structura actuală, iar acest AAFR nu înseamnă absolut nimic pentru fotografii din România. An de an, țelul suprem, adică recunoașterea AAFR-ului ca ”tranca-tranca, zdranga-zdranga” pentru a se putea primi 50% la pensie (cum e la pictori, la muzicieni și la actori), a fost ratat cu brio și, pun copita dreaptă-n foc, nu se va întâmpla never-ever. După schimbarea Președintelui globetrotter, care se pare că a și băgat mâna adânc în buzunarul comediei, actualul Președinte, plin de bune intenții și doar atât, nu cred că va apuca să facă ceva măreț pentru gașca fotografilor cotizanți. Dar asta e altă și altă discuția. 
Pe acest ”nimic” băieții deștepți care azi își spun ”artiști fotografi contemporani” și-au prins rădăcini trainice. Rădăcinile imposturii, ale veleitarismului, ale nesimțirii, ale lipsei de talent, ale ale ale ale.
Îmi aduc aminte că, în luna decembrie a anului trecut l-am invitat pe Matei Bejenaru, pe care îl respect pentru că a făcut la Iași secția de ”foto-video” sau cum s-o mai numi ea acum și în care an de an câte 30 spre 32 de copii intră fericiți să învețe și ies artiști vizuali contemporani (fie în domeniul foto, fie în cel video iar cei mai talentați în amândouă), îl respect pentru recunoașterea pe care o are pe plan extern ca ”artist vizual”, îl respect pentru faptul că are darul de a înveli rahatul în staniol și a-l vinde drept operă de artă..., spuneam că l-am invitat într-o seară de luni la Librăria Cărturești din Palas Mall din Iași la o întâlnire în care să le vorbească celor din grupul meu, FotoIași, despre ceea ce face el, adică despre artele vizuale. Este un companion desăvârșit, iar pentru cei dinafara fenomenului, sau... cu o experiență mai mică, este fermecător. Totuși o afirmație de-a lui m-a șocat la un moment dat: ”în momentul în care după ce am făcut facultatea de arte, eu fiind inginer la bază, (și a explicat marea lui dorință de a deveni ”artist”) am aplicat principiul calului troian, adică am adus în facultate pe toți cei din grupul meu!!!”
După această mărturisire ce ar mai fi de spus? Absolut nimic. Și din nimicul ăsta absolut rezidă actuala stare a artei românești, fie ea plastice, gumilastice, vizualistice și ce mai vreți domniile voastre! 

2 comentarii:

marius georgescu spunea...

Mda,politica gastii,expusa cinic.

nicu iftimie spunea...

Q.E.D.