miercuri, 20 august 2014

20.08.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 205


Tu ai văzut?

Tu ai văzut copaci tăiați cândva?
Din asta mi-am făcut o meserie.
Rășina lor pe mâini mi se scurgea,
Tăiam cu fierăstrău-n carne vie.

Credeam că-s tânăr, că-s nemuritor,
Tăiam copaci din zori și până-n noapte,
Mă încălzeam, trudit, la focul lor
Și nu știam că foc înseamnă moarte.

Greșeala-aceasta o repetăm din nou,
Din zi în zi ni-i viața mai puțină
Și pomii plâng, cu lacrimi de rășină,
Lăsând în urma lor păreri de rău.

Doar Dragostea mai poate loc să țină
Amarnicilor dinți de fierăstrău!

(Rasul Gamzatov - traducere Emil Iordache)

Pe omul din imagine l-am fotografiat într-un sfârșit de octombrie al anului 2006 pe Valea Vaserului în Maramureș. Într-o luni dis de dimineață și-ntr-un vagon al Mocăniței care ducea tăietorii de lemne spre inima munților plină, încă, de brazi falnici numai buni de doborât. Când am urcat în vagon, la Vișeu, era destul de agresiv, agresivitate dată de faptul că era bine ”magnetizat” cu votca cumpărată de la chioșcul de lângă stație. Majoritatea-și luau de acolo de-ale gurii pentru cele cinci zile (până vineri spre seară) pe care le aveau de petrecut în barăcile din muntele pe care-l dezrădăcinau de copaci. În ranița fiecăruia intrau, inevitabil, cinci pâini rotunde, 1 - 2 kilograme de salam la baton, câteva conserve, niscaiva biscuiți și între 5 și 10 sticle de votcă. Rar mai luau, câte unul mai grijuliu, un carton de ouă. O viață aspră, cu renunțări neînțelese, cu drame asumate involuntar, cu tragedii inerente, fără păreri de rău, fără a înțelege, fără a fi înțeles vreodată. Doar mirajul unui salar primit lunar pentru munca silnică prestată mai aducea o umbră de uman pe fețele lor brăzdate de amintiri pe care, oricum, numai ei le puteau înțelege. Pe parcursul celor aproape 6 ore de mers spre un capăt de linie ne-am împrietenit, aș putea spune. Un Om, acolo și el cu durerea strângându-l în spate...

Bucățica scrisă mai sus poate avea și nu poate avea legătură cu sonetul lui Gamzatov, tradus magistral de un alt Om la care am ținut și care e undeva deasupra, printre stele. Poetul, traducătorul și filologul Emil Iordache. Pentru mine... lângă mine cu fiecare pas pe care-l fac se prăbușește un copac. Este timpul care-și cerne sita de gheață petrecându-ne spre când nu vom mai fi. Nu știu voi cum simțiți asta, dar eu am fost un risipitor. Tânăr fiind nu am dat importanță nimănui de lângă mine. Am iubit cu disperare și am pierdut peste măsură. Dar am mers înainte cu puterea și forța dată de anii frumoși pe care-i risipeam fără-ncetare. Dintre toate, acum, a mai rămas vie doar disperarea de a iubi. De a te-nvălui cu minunea ochilor ei în care te pierzi cu fiecare clipă în care-i privești și-i poți săruta. Doar că, nu știu cum se face, mereu în ultima vreme, doar iubirile interzise mă fac să vibrez ca o vioară minunată cu sunet fără de pereche. Nu zâmbiți dacă vedeți că vioara n-are strune. Sufletul meu - Vrăjitor - încă se poate transforma într-o melodie pe care nu ați mai auzit-o. Mâine încă nu știu cât va fi de târziu. Pot trăi doar azi și pot privi Ochii mei frumoși luminând chipul depărtării de noi! 


6 comentarii:

francisc vaida spunea...


..si tu... si eu ..avem momente de aducere aminte ..si tu ..si eu ..credem ca avem momente netraite,neplinse ,nerise de nimeni decit de noi .
si tu si eu suntem facuti sa ne punem intrebari ..la care nu raspunde nimeni niciodata.
si tu ..si eu raminem mereu mirati de ce se intimpla in jurul nostru de parca acum am fi vazut prima oara lumina
si tu ..si eu raminem asa cum suntemk ,fire de pulbere de stele de nimeni vazute ..de nimeni dorite .

frumos scris pircalabe OzO.

Anonim spunea...

Ai fost un risipitor? Nu !Ai risipit doar timpul.Daca ai fi putut l-ai fi oprit?Tu i-ai smuls ce a avut mai pretios.Ai lasat urme pe care tot el,timpul,ti le va darui.Ai imortalizat clipa,fotografie,poezie,iubire.:-) Masura pentru iubire nu exista.Caratele iubirii le stringi in suflet,apoi,le dai afara sub forma de lacrimi.Cind iubesti cu disperare (nu e cuvintul potrivit)suferi ca un disperat.Iubiri prihibite!Te-ai gindit ca si tu poti fi prohibit pentru altcinev?Si uite asa cercul se inchide si ne amarim sufletele cum putem mai bine.Cit mai putem,!Apoi ascultam acea vibratie dinlauntrul nostru,acea muzica de ,,dupa''Halal muzica!Si calea de mijloc nu o vedem.Iubirea orbeste si cei mai frumosi ochi.Marele Emil -zici ca a plecat .Nu era pentru timpurile noastre.Trebuia sa se fi nascut cu 100 de ani dupa.L-am cunoscut indeaproape cu multi ani in urma Am cunoscut unOM pentru care nu s-a inventat adjectivul potrivit lui Orice am spune despre el nu ar atinge superlativul.Putem sa ne departam de toti si de toate,dar de noi nu ne vom putea niciodata departa.:-) Traieste clipa,traieste asi,si poate insufletul cuiva vei trai vesnic

Anonim spunea...

Ai fi capabil sa renunti la tot ce ai,chiar si la viata, pentru sarutul dorit al iubirii,pentru imbratisarea care-ti taie respiratia ,pentru o zi de iubire???Eu da !In clipa asta sigur .Da!,!

Ozolin Dusa spunea...

Mulțumesc Boierule, existăm după regulile noastre acum, oricât de fragile ar fi ele, oricâte renunțări ar cere... doar vârsta ne mai trage din când în când de mânecă pentru ziua de ieri!

Ozolin Dusa spunea...

Aș putea renunța dacă aș ști că femeii pe care o iubesc i-ar fi mai bine. Sincer, acesta este ultimul (2) comentariu pe care-l mai las ”anonim”.

s0rinadavid spunea...

patetic....vine timpul cand, indifferent de ce ai facut..bun ori rau...indifferent de cum te-ai construit..bun ori rau....indifferent de ce ai facut ptr altii...bun ori rau....trebuie sa te impaci cu tine si sa te iubesti mai mult decat te-ar fi putut iubi orice femeie din lume...nu intamplator aceasta "vreme a impacarii" vine acum, la varsta cand devenim mai intelepti... :)