12.04.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 102

Moș Vasile... Florar din tată-n fiu. Fiica lui mai vine și astăzi prin piața Botoșaniului cu flori. A fost primul meu model.

Prin 1983 am început să-l pozez. Îl găseam în piață, la aceeași tarabă, de primăvara devreme și până toamna târziu. Era un personaj fabulos. Locuia în Orășeni Vale, un sat la marginea Bostonului. Drumul lui nu era pe șoseaua principală. Era printre dealuri. Mereu avea la el două coșuri mari, de papură, pline cu flori sau răsaduri. Până spre seară vindea tot. Apoi (zona pieței nu se demolase când l-am cunoscut) o lua încet spre casă, cu papornițele puse pe un băț lung, ceva în genul cobiliței oltenești. Oprea la prima alimentară. Două sute de grame de bomboane cu lapte era tainul zilnic. Acasă, împărțeala lor era simplă: două pentru Spic, câinele, care-l simțea de pe la un kilometru, restul soției. O lua pe străduțele înguste până la ieșirea din oraș, lângă ”moara dracilor” (stația de asfalt). În dreptul bisericii catolice făcea crucea catolică, în dreptul Vovideniei, pe cea ortodoxă. Ajuns la marginea orașului cobora panta abruptă până la Dresleuca, micul pârâu care susura agale printre păpuriș, trecea puntea și lua pieptiș dealul Hudumului. Pe la jumătatea lui făcea o pauză, potolindu-și setea de la un izvor. Încă un hop și-și pierdea umbra în păduricea tânără de salcâmi. Scăpat de ea, până la ulița ce-l ducea spre casă mai era un pic. Deja Spic urla de fericire că-i vine stăpânul. De multe ori am făcut drumul împreună, ascultându-l. Și bătrâna știa povești extraordinare. Dar cele mai frumoase erau despre tinerețea lor. Despre munca la câmp, despre arat, semănat, cosit. O frescă rurală ca în tablourile lui Grigorescu. Scotea moșul din beci un vin negru și acrișor, a cărei rețetă numai el o știa. Nu am mai băut la nimeni așa licoare. Cinsteam și se apuca de povestit...  

Moș Vasile, florar din tată-n fiu. Dumnezeu l-a chemat să-i îngrijească grădinile într-o zi de Florii. Nu mai știu când a trecut la stele. A murit apoi și bătrâna. Doar fiica lor mai vine și astăzi prin piața Botoșaniului cu flori!...

11.04.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 101

Nino - nino - nino... nu, nu e Miliția, e telefonul. Sună, semn că e 4 și 20. M-am culcat pe la 2,38, așa că... La 5 fără 10 sunt gata. Geanta cu scule e făcută de as-noapte, bagajul la fel, budigăii crapă pe mine, bocancii clămpăne în picioare. La 5 fix sună Codrin. E jos. Cobor cu calabalâcul, îl înghesui în portbagaj, dau mâna și cu Ionuț... Codrin cu tableta pe volan...

- Ce ai bre?

- S-a schimbat meteoul, o să plouă în draci.

- Hai să-l luăm și pe Tudor și vedem!

Peste 5 minute îl pescuim și pe Tudor și începem iar să ne benoclăm la tabletă.

- Eu zic să renunțăm, 

zice Codrin, explicându-ne, încă o dată, situația cu meteoul. N-am ochi la spate da-mi închipui fețele celor de la clasa a 2-a...

- Măi, hai să vedem unde nu plouă. Bagă Sibiu, plouă?

- Plouă.

- Bagă Bistrița, plouă?

- Toarnă.

- Bagă Ieud, cum e?

- Plouă-n draci.

- Bagă Vișeu, Mocănița merge și pe ploaie, plouă?

- E mai liniștit acolo.

- Mână bre, ce mai aștepți, zic eu și aud aer scos pe foale a ușurare în spate.

Codrin trece pe pilot automat, spre Târgul Frumos facem glume cu răsăritul care ar trebui să fie în spate, afară plouă de rupe. Facem pauză de covrigi la Pașcani, trecem de Moțca fără să călcăm nici un ți... rrom, plouă, mamă ce mai plouă... Vadu Moldovei...

- Uite bre, fulguie.

- Ieri mi-am schimbat caucioacele de iarnă, zice Codrin cu năduf, să avem aderență mai bună!

Pe la Spătărești ninge de-a binelea. Oprim la o benzinărie să adăpăm cu cafele. ”Colegu” lui codrin zisese ceva de probleme la Mestecăniș.

- Măi, ce facem? Mai înaintăm sau...

Stabilim că ne returnăm la Iași. Nu ne mai grăbim, așa că la Moțca nu mai facem la stânga ci o luăm spre Roman. La Răreșoaia (han de han) oprim să păpăm câte o ciorbă de burtă (la 9 dimineața, fără ceva). A fost foarte bună... Ninsoarea ne ajunge din urmă. Dăm înainte, la Castel facem la stânga. Nu ne grăbim. Iar Tg. Frumos, Codrin face la dreapta, deși noi voiam la stânga, să mai luăm niște covrigi de la Pașcani. Ionuț cunoaște niște fete în zonă, da e prea dimineață! La intrarea în Iași zic că vreau să iau budigăi de la Decatlon, drept pentru care Codrin face dreapta pe pasarelă spre Carrefour, eu zic că altădată, Codrin întoarce în rond, spre mirarea paznicului care realizează că ne văzuse și acum 5 secunde, moment în care se trezește și Ionuț și are, brusc probleme de orientare. Pe la 10 spre 11 sunt în casă, dau drumul la laptop și văd la Mestecăniș zăpada cât palma. Pe Tihuța nu m-am mai uitat. Somn de voie. A plouat toată ziua!

Aceasta este pe scurt epopeea celor 4 mari Fotografi de la Iași (mari la stat) care au visat că în uichend vor ajunge la Oteșani, spre Vâlcea - Horezu la Trovanți. Adică chetroaiele de mai jos!

10.04.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 100

O ”cameră” și o ”lentilă” de ultimă generație nu te fac mai bun ca fotograf. Ele doar te ajută în situațiile extreme pe care le întâlnești în munca ta, în procesul de fotografiere. Aud și văd din ce în ce mai des că vârfurile de gamă (aparate și obiective) sunt cumpărate de oameni care  abia s-au apucat sau nu au habar de fotografie. La evenimente aparatele bengoase au întâietate, a ajuns un fel de fală să-ți fotografieze la nuntă persoane cu scule undeva în jurul a 10.000 de euro. Cu cât aparatul este mai mare și obiectivele mai generoase în diametru cu atât prestigiul mirilor crește în ochii nuntașilor. Pentru că, nu-i așa, la din ce în ce mai multe nunți vedem tot mai multe aparate de fotografiat ”mânuite” de meseni, uneori fotografului ”oficial” fiindu-i greu să-și facă meseria de atâția băgăcioși în seamă. Iar un 5D Mk III sau un D 800 nu prea mai sperie pe multă lume la preț. Iar ”meseria”, ea ce mai contează? Sculele ar trebui să-și facă singure treaba: le pui la ochi, le îndrepți spre unde se petrece acțiunea, apeși pe buton și... clanț. Ce atâta inginerie?

Mi-au trecut prin mână destui oameni la Cursurile de Inițiere în Fotografie. Unii au dispărut așa cum au apărut. Alții au rămas, fotografiind de plăcere. Alții fac bani din această meserie sau visează să facă bani din ea. Cunosc cazuri în care s-au gajat apartamente pentru dotări cu scule profi. Unii au reușit. Puțini. Alții...
Să fie FOTOGRAFIA ca o vrajă? Să te prindă atât de tare încât să nu-ți dai seama că fără o bază solidă teoretică și practică investițiile extreme riscă să-ți arunce propria siguranță în aer? Greu de răspuns. Recunosc că și pe mine m-a prins ”boala”. Aveam tot ce-mi trebuia pentru ceea ce fac. Dar nu. A trebuit să merg la extrem. 1Dx. După primele 300 de imagini cu el am ajuns la concluzia pe care deja o știam dar pe care o uitasem cale de câteva secunde: e făcut pentru acțiune, pentru situații extreme. Adică pentru ceea ce eu fac foarte rar și atunci puteam să compensez fără probleme din ”alonjă” cu 5D Mk III. Ar trebui să doară acest simplu adevăr?

Este a 100-a postare. Câte una în fiecare zi de la începutul anului. Nu vreau să-mi fac din asta un ”crez” pentru perioada ce urmează. Dacă voi simți că am ceva de spus... voi spune!

09.04.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 99

Dacă ieri nu m-am putut desfășura, măcar azi să o fac, ca să nu-mi pierd antrenamentul. Amu două zile aminteam despre parale la fotografi (a se citi ”paralele inegale”) și despre Marea (sau mareea?) plictiseală a pândacilor la nunți. Acu, adică ieri, voiam să extrapolez oleacă, în sensul că:

Eu personal aș împărți marea masă a celor care clămpănesc la obturatoare pe la nunți în trei categorii mari și late. Adică...

1. Cei mai noi în branșă. Da și cei mai mulți. Și mai nerăbdători de a se afirma și a le lua maul la toți ceilalți din categoriile celelalte două superioare... Ei sunt artiștii în devenire mereu atenți la ”nou” și mereu gata să experimenteze pentru a putea rămâne posterității ca inventatorii cârpei ude în materie de nunți și a fasungului cu 2 becuri în materie de iluminat asperitățile din cuplul pe care tocmai îl pozează (etc, etc). Echipați de la prost spre așa-și-așa, beneficiarul, adică madam mireasa mai ales, găsește în această categorie de ”artiști ai scării de bloc unde locuiesc” satisfacerea deplină și multilaterală a tuturor viselor dezlănțuite în materie de poze care mai de care mai chicioase - gen ”mireasa sau mirele în palmă”, ”mireasa făcând treabă mare după boschetul nr. 6 din fața Palatului Culturii (adică, pentru necunoscători, mireasa pe ciuci cu rochia împrăștiată artistic jur împrejur)”, ”grup făcând semnul victoriei cu mâna dreaptă sau arătând fotografului un deget în sus sau în jos, după posibilități”, etc, etc. Paralele încasate de acești foto-artiști sunt la fel ca și oferta pe care o oferă (dacă mă pot exprima așa), adică de la foarte puține până spre puține. Totuși, la patru spre șase nunți într-o lună, se adună ceva-ceva, cât familia respectivului foto-artist să nu moară de foame și să-și poată plăti abonamentul pe RATC. În perioada de post respectivii se antrenează cum să facă poze mai clare și încadrări mai reușite pe ”bodyul” consoartei din dotare, mai se antrenează la editări în PhotoScape, sau duc discuții interminabile pe forumuri cu alți artiști din aceeași categorie a (dez)iluziilor pierdute.

2. O categorie aparte sunt fotografii din această zonă, în majoritate oameni care au cochetat sau lucrează în presă. După posibilități, unii dintre ei (cei mai mulți) sunt prost echipați (munca la patron nu aduce decât foarte rar dotări de ultimă oră) sau dotați ”suficient” (cei care înțeleg ca din banii câștigați să mai investească și în sculele aducătoare de păpică. Oricare dintre ei ar fi (cei care trag ziarul în piept clămpănind pe sculele cu care au fost dotați la angajare) sau cei care lucrează cu echipamentul lor, beneficiarul are asigurate niste imagini ”cinstite și corecte”, semn că a purta zi de zi un aparat de fotografiat în mână lasă semne adânci în mintea și sufletul mânuitorului. Prețurile practicate în această zonă de ”risc” mediu sunt de la 2 la spre 3-4 sute de euro, în funcție de ziarul pe care-l are în spate fotograful, inclusiv în funcție de notorietatea pe care și-a dobândit-o pe plan local. În acest segment se poate lucra și pe factură, semn că cel care o dă este spre capătul maxim al ofertei de preț, asigură imagini bune și poate să-și pună chiar amprenta (concepție, stil, editare) asupra produsului final...

3. Aici e aici... toți fotografii de nuntă din această categorie au atașat, invariabil, la nume și cuvântul Photography. Vrei o nuntă cu dichis, aici găsești fotograful pe care-l visezi. Scule de ultimă generație, fel de fel de coclendere-accesorii, editări sofisticate, liste de așteptări de 2-3 luni de zile, albume mirobolante - toate le găsești aici și numai aici. Este ca un fel de castă, unii sunt prieteni cu alții și se respectă între ei, alții sunt dușmani cu unii și se scuipă de mama focului, dar fiecare are un stil aparte, inimitabil și recognoscibil de la Pitești la Suceava și de la Constanța la Sibiu. Este o ”secțiune” măcinată de întrebări perpetue, de furtuni într-un pahar cu apă, mai ceva ca în lumea paralelă din care-și trag seva, aceea a cântăreților la modă de la ”evenimentele” pe care le frecventează împreună. Tot în post ei fac workshopuri de (cum altfel) Fotografie de Nuntă, la care se adună și fugăresc o gagică și-un flăcău care mereu le stau în cale, discută despre noi tendințe în materie de editare (photographer și videographer), despre marketing și alte subiecte serioase. Sincer, din ce am văzut eu pe saiturile cu care sunt dotați, mulți dintre ei nu știu cum și-au căpătat renumele de a se încadra la această categorie, dar sunt și câțiva care reușesc să te enerveze... Bunînțeles că aici prețurile sunt de la mari la foarte mari, că altfel nu s-ar scrie povestea!

Acuma, sincer, în toate cele trei categorii sunt și excepții (?). Adică oameni onești, care știu meserie, pentru care scula este o prelungire a minții și se ajută de ea într-un mod creativ, oameni pe care dacă-i întâlnești și îi angajezi la nuntă musai îți vei aminti, peste ani, cu bucurie și respect de ei. Dar asta-i altă poveste... Și-am încălecat pe-o șa (tra la la)!

P.S. Textul de mai sus este un pamflet, orice asemănare cu personajele din viața reală este absolut întâmplătoare! Parcă așa se zice...

P.S. 2... Imaginea se cheamă ”Amar Tango”.  

08.04.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 98

Nu știu ce are, că nu mă lasă să pun imagini și nici să am acces la alte câteva comenzi. În fine, mai înnebunește și Bloggerul din când în când...
Pe Frontul de Est nimic nou. Adică ar fi o expoziție despre care găsiți informații pe www.fotoiasi.net. O expoziție care se numește ”Sărbătorile Iașului”, cu 26 fotografii care s-au remarcat și au fost premiate la concursul cu același nume organizat de către FotoIași în 2011, 2012 și 2013. Eu spun că este interesantă și că merită de văzut.
Pe alte fronturi... prin zona de FB via București ar fi ceva valuri legate de niște chestii-socoteli cu pițipoance ”zâne blonde” și cocalari fotografi care se dau pricepuți la toate. Oricum, Boierul Cristian se luptă cu morile de vânt. Nu poți câștiga așa un răzbel, au mintea odihnită și, la orice ai spune au câte ceva de-ntors. Oricât de pertinent te-ai exprima.
Vineri de dimineață o luăm la trap spre Horezu. Olari, trovanți, Muzeul Satului de la Bujoreni și câte altele pe traseu. Simt că va fi minunat!

07.04.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 97

Periodic, un mai vechi ”bai” animă bojocii fotografilor din scumpa noastră Patrie: TARIFELE. La orice și pentru oricare dintre servicii fotografice practicate din București și până-n Caraiova, de la Timișoara și până la Iași (18 ore aproape cu acceleratul, în orice sens o iei), de la Constanța și până hăt la Sibiu. Problema e cotoioasă în ansamblu, dar destul de simplă dacă o tai pe felii. De când cu digitalele ieftine, un alt sport național la Romanela, după fotbal, politică și crăpatul de semințe pe stradă (vedeți că n-am trecut și gagicile care sug din țigară dând din craci pe trotuare), este fotografia. Adică oricine a dat ieri 1100 de lei la Carrefour pe-un Canon sau Nikon la promoție, DSLR bunînțeles, astăzi este musai fotograf și visează să facă purcoaie de bani începând de mâine dimineață. Toată lumea vorbește doar de megapixeli. Cu cât este mai mulți cu atâta este mai bine pentru viitorii clienți. Și, se pare că treaba asta au aflat-o și inginerii celor 2 branduri amintite mai sus, că, o dată la 3 luni mai scot (mai ales rețeaua galbenă) câte un nou exemplar burdușit de pixeloi mulți și înghesuiți. Nu contează că aruncă cu ulei pe nasul mânuitorilor, contează cât mai multe exemplare vândute, cu obiective cu lentile de plastic - musai stabilizate - că foamea e mare și vadul, încă bengos...

Dar să revenim la oile noastre: pe vremea lui Ceașcă fotografii erau puțini. Aparatele la fel, filmele, substanțele și hârtia fotografică mai mult lipseau decât se găseau în galantare, iar nunțile erau ca și până acum. Multe. Țin minte că în sezon umblam ca titirezul sâmbăta și duminica, la câte două nunți, bașca că uneori mai aveam și joia, la ți... pardon, rromi. 10 lei poza alb-negru 9x14 cm, sau 50 lei poza color (aceeași dimensiune). Nu mai spui că la unele nunți mai bengoase era comandă și de diapozitive. Când mă vedea la starea civilă, Moș Martin (numele de familie) urla invariabil la mine: ”derbedeule, îmi furi banii din buzunar, am să te dau la circa financiară... Să treci luni pe la mine că am de făcut niște tablouri”... Moș Martin era unul dintre cei 3 fotografi cu atelier cu urși, zebre și capra cu 3 iezi la ușă de pe strada mare. Nu prea mai vedea și îl ajutam la măritul ”tablourilor” 30x40 cm. Ce aparate bengoase, ce obiective cu nanocristale, ce calculatoare I7?... Un Zenit TTL, un obiectiv de 28, altul de 58 și un tele de 135, un bliț Fill cu 2 lămpi alimentat de la o baterie de motocicletă și un purcoi de filme. Despre autorizații, taxe, școli de fotografie... ce să mai vorbesc. Exista o singură școală la Cooperație. Pentru ceilalți meseria se fura care pe unde putea. Erai bun și cu talent, intra gologanul. Erai prostălău, te păpa cei care aveau habar!

Nici după Remvoluție nu s-a schimbat nimic. Doar că avem un popor de fotografi. Cum nu există o organizație de breaslă unde să se reglementeze cine e și cine nu e fotograf, ”mercurialul” de prețuri și alte cele, fiecare face după cum îl taie capul. La nunți, că asta e durerea pe săptămâna în curs, prețurile la foto pornesc de la tacâm plus 2 porții pentru acasă și până la 1000, 1000 și ceva de euroi pe bairam. Totul depinde, în mare măsură, nu de fotograf ci de cât este dispus să dea cliantul pentru a i se imortaliza irepetabilul eveniment. Și, din câte constat (că eu nu mă mai duc de ceva vreme la nuntă nici ca să dansez), prețurile cu multe zerouri sunt ca și vacanțele în străinătate de dinainte de 89. Atâta timp cât omul dă pe fețele de mese și fețele de scaune de la sală 3500 de euro, de unde naiba să mai vrea să dea 150 de euro pe poze? Că dacă se-nervează își face singur cu telefonul... ”Și auzi bre, șmechere, ce aparat ziceai că ai, Nikon D4, e benga, și lentile ai din alea mari, da? păi să vii cu toate la nuntă măi, ca să te vadă frații mei cum le faci poze cu ultimul tip de sculă. Ia 200 de coco și batem palma... Auzi, 3000 de poze, da, că e nuntă mare”!

Stând drept și judecând drept, e loc pentru toată lumea. Cei care și-au luat ieri aparatul mâine vor lua la nuntă banii pe care îi merită, cei care l-au luat (aparatul) săptămâna trecută vor lua 50 de lei în plus și tot așa. Problema este doar la cei care sunt buni și pentru care nunțile care să le plătească toată știința lor în ale fotografiei sunt din ce în ce mai rare. Pentru că sunt rari și beneficiarii care să vrea calitate și nu manele și care înțeleg că o trusă performantă de scule costă, că softurile de editare costă, că aia costă, că ailaltă costă, că dacă vrei factură să o decontezi costă, că (mai ales) ”ingineria” costă, etc, șamd...

Să vedem când or dispărea DSLR-urile și lumea va face poze cu ”Mirolesu” cum va mai fi cererea vizavi de ofertă...

06.04.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 96

Se spune că, cu cât ai mai mult contact cu oamenii, cu atât mai mult trebuie să devii mai îngăduitor, înțelegător, permisiv, non-abraziv... adică un fel de cutie de poștă (să nu spun coș de gunoi) în care fiecare să poată pune tot ceea ce îl frământă legat de fotografie (în cazul meu), de înțelegerea sau neînțelegerea fenomenului, de angoase, de fumuri, de pieptănat cu dinții invers (!), de șmecherie, de prostie, de filozofie de 2 lei, de parfumuri trecute și ne(sau urât)-mirositoare, de frecții, de lecții, de draci, de laci, de câte și mai câte angoase și goange ale celor suficienți și atoateștiutori (tot fotografic vorbind).

Prima, a 2-a, a 3-a și a 15-a oară înțelegi și ești îngăduitor, împăciuitor, explicator. Lași de la tine și încerci să ții un echilibru între a o lua la fugă și a da un sfat folositor. A 16-a oară ți se pune pata și, cum nu poți fugi din calea prostiei, dai cu parul. Tare și drept în capul tău de idiot care a trebuit să suportre până acum toate inepțiile și neputințele lu Tanda cu aparat și Manda țiitor de 6 la toate întâlnirile productive și neproductive pe care le-ați avut, că a trebuit să te încarci mereu cu toate problemele existenței și neexistenței lor și să le ei asupra ta mai ceva ca un popă cretin.

Prieteni, nu sunt Supermanul pozelor ratate. Sunt ca și voi un om care iubesc fotografia, care încerc să dăruiesc din puținul pe care îl știu, care încerc să nu ies singur la fotografiat, să mai fac o expoziție (și nu a mea), să țin unit un  grup pentru care, de multe ori, timpul și viața mea personală nu au contat. Este adevărat că și voi mi-ați dăruit înmiit din timpul vostru, din atenția voastră, din căldura voastră, din pasiunea voastră. Voi fi mereu atent și deschis la toți aceia care vor dori să facă ceva pentru pasiunea comună, fotografia, voi ajuta, pe cât îmi va sta în putință, voi da, după puterea mea, un sfat, voi răspunde prezent dacă mă veți solicita la un proiect palpabil și realizabil, dar voi înceta să susțin și să mai încurajez cauzele care mi se vor părea ”dinainte pierdute”.

”Și eu acuma ce fac”... păi du-te nene și te dă cu capu-n Bahlui, că nu e nici o șansă să te scufunzi și să mori. Sau, mai bine, du-te și mai suge sânge și de la concurență, că la asta te pricepi cel mai bine!

05.04.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 95

- Măi, tu ești nebun? Unde dracu să te duci tu la pozat când sunt 7 grade afară. La Bârnova? Acolo sunt vreo 4 că e mai sus și e mai frig.

- Păi am vorbit aseară cu Tata Mișu și mi-a spus că de la 7 dimineață se duce. Mă duc și eo. Și e bine că e frig, că-l verific pe Tudorel să văd dacă se blochează, că a pus Conu Dinu pe Feisbuc că la frig înțepenește.

- Păi măi Târtane, domnul Cristian a scris că din februarie 2013 treaba s-a rezolvat. Tu l-ai luat în februarie 2014. Clămpăne încă 10 ani și n-are nici pe dracu.

- Da eo vreau să mă conving cu mâna mea, că ăștia de la Canonică e șmecheri și păcălesc poporu. Mă-c după Tata Mișu. Mai o gâză, mai o floare, mai dă Mama Mișu un rachiu, ne antrenăm...

Că așa e românul și fotograf pe de-asupra când vrea să o tulească de-acasă. Găsește orice tertip să se fofileze să clămpăne la obturatoare. Când am ajuns la Bârnova Tata Mișu era în stație. La Iași. Că la 7 n-a avut curaj să iasă din casă. Am intrat în curte și l-am așteptat să vină. Coana Frosa, mama lui Tata Mișu, se uita cu jale la mine cum mă tăvăleam pe neopren prin iarbă bibilind poze la florile din grădină. De vreo 10 ori m-a invitat în casă să mă-ncălzesc. Da m-am ținut tare. Știam că Mama Mihai are pitită prin cabană sticluța de țuică a lui Tata Mihai. Și am avut dreptate: după trei pahare nu mai era nici frig, nu mai bătea nici vântul, nici eu nu cred că mai eram cu funcțiile toate pornite. Numa Tudorel clămpănea voios de la 5 centimetri de sol. Eu cred că a meritat!

04.04.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 94

Mda... tot întâmplarea a ”muncit” în imaginea de mai sus. Sper să nu fie prea greu de descifrat. Cum am da-o, cum am coti-o, viața merge înainte. Patimile vechi se cicatrizează, se uită, iar ”noile patimi” ne inundă ființa făcându-ne să simțim că trăim. Cu fiecare secundă viața noastră se trece - amețitor carusel de cifre descrescătoare - devenim mai înțelepți (ar trebui), o frântură de alb ne inundă tâmpla. Important este că suntem, că umblăm printre semenii noștri, că vedem, că simțim, că suntem capabili să trimitem o lacrimă spre colțul ochiului atunci când ne emoționăm sau când ne doare.

Fotograful? Ce este Fotograful? Este sarea care râmâne din lacrima care tocmai s-a uscat. Nici prea multă, nici prea puțină, doar atâta cât să-i simțim gustul și să ne minunăm că existăm și putem acoperi, câteodată, cerul cu imaginile noastre. Fiindcă Eu, Fotograful, nu sunt ceva care să mă atingi, sunt ceva care să vezi. O moșie de imagini una mai frumoasă decât cealaltă de care să te minunezi și să fii convins, astfel, că exist lângă tine. Și... uite, în timp ce privești toate imaginile mele minunate Eu te țin de mână, să nu mă pierzi printre respirările a mirare pe care le împrăștii în aerul primăverii care tocmai a explodat floarea în pomi. Pentru că ea, floarea din pomi, este singura care poate concura cu acest minunat cer acoperit de imagini în care mă împrăștii clipă de clipă și în care, într-o zi voi dispărea fără urmă, fără lacrimi, fără păreri de rău!

03.04.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 93

Într-o zi, să tot fie 2005, 2006 (lucram încă pe film), eram acasă la Domn Părinte Grigore. De la Săpânța. Îl cunoscusem cu vreun an înainte, atunci când fusesem la Cimitirul Vesel cu Freddy, colegul din Belgia. Ne-a legat o ”prietenie” de câțiva ani, vreme în care luam drumul Sighetului de 5 - 11 ori pe an, la întoarcere pompând spre Săpânța imagini irepetabile. Împreună cu el, Părintele, am intrat cu aparatul prin casele oamenilor, am ”tocat” cimitirul cruce cu cruce, am ”pingălit” la evenimentele din viața satului, indiferent că era primăvară, vară, toamnă sau iarnă. Vreme îndelungată, la intrarea-n Cimitir, vizitatorul primea ”bilet de intrare” o carte poștală cu o imagine de a mea, pe alese din vreo 15 modele. Nu contează că era prost tipărită de alți ”mușterii” de-ai Părintelui... Chiar și acum, prin librăriile din Iași, se găsește un album ”Săpânța” care cuprinde cam 75% dintre imaginile făcute de mine, bineînțeles fără să scrie pe nicăieri că eu aș fi autorul. ”Relația” mea cu părintele s-a stricat într-o primăvară târzie când am fost ”fotograf oficial” la cea de a 2-a încercare (reușită) de ginerică a băiatului Părintelui Grigore (la prima i-a fugit mireasa cu altul cu o săptămână înainte de fericitul eveniment) și când, respectând indicațiile prețioase ale Părintelui am izbutit să o supăr pe jumătatea lui, printre cele 2500 de imagini de la nunta ca-n povești nefiind decât 2 sau 3 cu proaspății însurăței singuri singurei! Și asta din motiv că totul a fost pe o fugă fantastică, inclusiv la sala de 400 de familii odată și unde, până spre dimineață, s-au schimbat nuntașii de 3 ori. Eu sunt sigur că din imaginile respective aș face și acum un album extraordinar... În fine, eu mi-am pus-o cu Doamna Preuteasă (o talentată pictoriță de icoane pe sticlă - pe saitul di fiind peste 80% imagini făcute de mine), Părintele Grigore a picat la mijloc și a pierdut ”vaca” pe care-o mulgea de imagini... ghinion!

Imaginile de mai sus sunt ”un accident”. Într-o zi părintele m-a luat la o înmormântare. Am băgat în aparat un film alb-negru, trăgând vreo 20 de cadre. Cum nu averam alt corp la mine, la rugămintea Părintelui am scos filmul alb-negru înlocuindu-l cu altul color. Peste câteva luni, tot în Maramureș, la Ieud, am băgat din nou filmul alb-negru în aparat, uitând că am mai fotografiat pe el. Din suprapunerea cadrelor au ieșit câteva imagini interesante. Întâmplarea... e bună, câteodată și ea la ceva!

P.S. Azi m-am simțit umilit... Ce poate încâlci o pițipoancă cu curul nu-i în stare să dezlege nici dracul!