marți, 13 iunie 2023

Gala UNITER


 Iubesc teatrul, dar teatrul acela care m-a crescut și în care am crescut odată, din ce în ce mai demult...

Am urmărit și anul acesta Gala premiilor UNITER. Mai bine spus, două bucăți din ea. Vremurile s-au schimbat, timpurile au trecut... La vremuri noi, tot ei sau, cine mai știe, oricum, încurcate sunt, astăzi, căile teatrului.

- Premiul acordat de către British Council, un „spectacol” grotesc de teatru absurd în și mai absurd-grotescul zilelor pe care le trăim. Și, din păcate, nu am văzut (sau nu s-a arătat pe sticlă) pe nimeni dintre cei care se făcuseră una cu scaunele și dădeau abia perceptibil din cap a dezamăgire să se ridice și să părăsească sala. Ciudat, păcat, se schimă timpurile, se scălămbăie lumile a neînțelegere și nu vrem să conștientizăm că, deja ajunși pe marginea prăpastiei, ne uităm în sus la cum într-o zi de sărbătoare a teatrului românesc (cel puțin așa ar fi trebuit să fie), trei personaje triste interpretează, citind de pe telefoanele mobile, partiturile unei vieți pe care o cred a fi a lor? Cumplit!

- Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic, o doamnă pe care o știu de când era adolescentă și care poartă povara celui mai mare fotograf de la noi... (din păcate dacă se duce generația noastră nu va mai ști nimeni de Aurel Mihailopol) a mulțumit tuturor celor cu care a lucrat, celor care au încurajat-o să se facă regizor, fetiței ei (ce frumos)... uitând, măcar la final, să mulțumească celei căreia îi datorează bucuria pe care tocmai o trăia. Mamei ei, actrița Rodica Mandache.

- Premiul pentru cel mai bun spectacol, văzând cu câtă bucurie au urcat pe scenă (felicitări sincere) actorii teatrului din Constanța, „parcați” de către organizatori în primele rânduri și ce text lung de mulțumiri a putut debita un domn (citindu-l, bineînțeles, de pe telefon... mama lor de analfabetizați fincțional, sau cum s-or fi chemând) și (mai) remarcând că distribuția trupei ieșene a spectacolului Familia Cenci (nominalizat și el) lipsea cu desăvârșire, ca pe tot românul imparțial m-a dus gândul că premiile se cunoșteau de multă vreme, fapt ce a întărit impresia de grotesc a situațiunii. În treacăt fie spus, la Iași nu a venit nici premiul pentru cea mai bună actriță, nici cel pentru cea mai bună scenografie (că doar nu era să-l ia Președintele UNITER) ci a venit-plecat decât premiul pentru cea mai bună regie, la care domnul Purcărete a dat scris prin presă că renunță pe motiv de scandal la regizorii tineri...

- Anunțatul Premiu pentru întreaga activitate, care trebuia să fie acordat imensului actor Alexandru Repan, s-a pierdut prin culise, pentru că, nu-i așa, trăim vremurile în care cine strigă mai tare are rol de burete peste tot și peste toate. Rușine?!


- Gândesc de pe acum... ediția din 2024, un mare regizor va împlini 75 de ani. În stagiunea care tocmai trece a montat trei spectacole, Mașinăria, Împărăteasa Chinei, Decameron 135666. Va fi anul lui? Nu cred! 

Niciun comentariu: