Ciurbești tango...

Sâmbătă, cu noul prieten 5D Mk II.

Ultima zi de toamnă

Când nimic nu mai este de spus... Când uitarea-și face loc în sufletul tău...

Poveste fără cuvinte

Timp-Netimp...

Ieri a împlinit 29 de ani. Nici nu știu când au trecut... Când s-a născut, în 1982, eram la Cuca Măcăi-n praznic. Adică la Galați, la Festivalul Baladele Dunării. Țin minte, printre altele, că au concurat acolo Irisul și Compactul și că eo am câștigat premiul revistei Flacăra. Pentru poezie. După care am tăiat-o cu trenu spre Botoșani să-l văd pe Dumnealui (restul în carte)!
Penultima imagine, făcută în 1985 se numește Cezar și Andrei. În ultima, aceiași doi la un vernisaj din ianuarie 2010 de la Botoșani...

xxx

Viața îți este așa cum ți-o faci. Nu este nici o noutate în ceea ce spun. Când îți place să stârnești furtuna din paharul TĂU cu apă ar trebui să te gândești și la cei din jur pe care lupta-ți cu morile de vânt îi poate face să cadă - victime colaterale, victime vinovat - nevinovate ale distracției mușchiului TĂU încordat. Dar ție îți place lupta. Cinstea și coloana vertebrală înțepenită drept. Nici nu mai contează că îi poți face să sufere pe cei dragi?

Tot miștoul de care dai dovadă ți se va îăntoarce însutit înapoi. Indiferent de dreptatea pe care crezi, la un moment dat, că o ai.

Păcat!

Emoție...?

”mi-a căzut în noapte mâna când am vrut să te descânt,
moare vara... și vine iarna pe pământ...

nu-mi ajungi și n-avem timp în fiecare scurtă zi,
așteptăm nopți mai lungi... să ne putem și noi iubi”

Șuting de ieri

Bârnova de duminică...

Hadâmbu, mai pe coastă...

Sincer... nu mă prea mai amuză să postez imagini pe ”blegul personal” (cum ar spune Domn Profesor Titicu de la Târgoviște). Parcă prin 2008, acasă la Tata Mihai Cantea am început să postez pe primul meu Blog de pe Yahoo (păcat că l-au defunctat domnii de-acolo). Acu entuziasmul acela s-a pierdut. Nici de certat nu mai mă țin balamalele (aiurea...), nici să arăt la popor ce și cum nu-mi mai arde... Ce să zic?

Cetesc și mă amuz: pompierul de servici de la AAFRo a mai pus de-o expoziție. Ceea ce e minunat până la urmă. Doar felul în care masochește limba oficială de la Romanela nu mai e minunat. Cum adică Domn Președinte, ce e aia ”inititulată”? Și da cum vine ”Colecţia AAFR  cuprinde din 101 fotografii”? Și dacă ”urmează să fie vernisată de Ziua Naţională a României” cum Doamne iartă-mă faceți vernisagiul pe 6 decembrie 2011, că nu știu să fi mutat Tanti Nuți Udrea ziua de 1 decembrie câteva zile mai târziu...

Chiar nu se egzistă la Oradea fo domnișoară care să știe bine limba oficială din Romanela și să vă corecteze nebuniile ce cu onor le dați spre cetire la membri? Nu de alta, da poate veți dori să faceți vreun vernisaj sau salon de hartă fotografică la Găiești și s-ar putea să vă prindă timpul prezonier prin alte lumi și rămânem fără onor dumneavoastră și atunci ce ne facem? Pe unde mai scoatem arta fotografică din adâncurile rărunchilor noastre?...

P.S. Între timp amicul Eugen Negrea a corectat pe saitul AAFRo ce greșise ”pomperu de sirvici”...

FotoTandrețuri

Adio Expoziție

Cât di mari-i dulcile târg al Ieșilor dacă cineva dorește amu să mărească o poză mai mari di 28x36 cm nu ari undi măi. La minilaboratoari i o jăli cu J mari, nici măcar un film color nu mai poți developa fară să-ți fii zgâriet mișălești, iar pozile îți sunt tăti ”interpretati” acrobatic di cătri laborantul di pi mașină că, di cele mai multe ori, nu li mai recunoști.

Di prin luna aprilie, mergând eo pi urma minunii nemaiauziti am dat di un loc undi se găsă un ploter la cari putei faci măriri la metru și la un preț rezonabil. La prima înfățoșare ce știem eo di acasă se vide mult mai închis pi monitorul di acolo. Da cu olecuță di răbdare și toleranță la calculatorul stabilimentului treaba să rizolva și ieșăau printuri mai mult dicât decente. Treaba asta s-o repetat, în timp, di mai multe dăți. Mai cu hei, mai cu rup, mai cu un mnezeu în barbă, rezolvam. Di fiecare dată ce aveam eo di acasă se vide tot mai închis pi magaoaia de monitor cu tuburi de 30 de kile legat di ploterul cu pricina.

Acu câteva zâli, pentru expoziția di față, Adio copchilărie, trebuie să printez 20 de imagini 90x67,5 cm. Abie sâ zăreau pe monitor. Negre, negre. Le-am deschis, cu inima îndoită, gândindu-mă la detaliile care se duceu (așa vedeam eo pe monitor) și am făcut trii cruci cu limba și am zis: măi copchii, dați una pe rețea să videm ce iasă. O ieșit o laie. Magaoiu nu mergea. I se defectase senzoru. În treacăt fie zis, tătă lumea trage de el. Prin vară o printat 982 de km de hârtie la studenții de la Arhitectură, iar din câte am văzut, service... ciuciu.

Azi așa, ieri așa, alaltăieri tot așa: magaoiu pornea și se oprea imediat, ca măgarul la cotigă când i se pune pata. Așa că nu am ce pune pe păreți!

Îmi cer scuze la voi, la domnișoara drăguță Dona de la Cărturești (așa-i la bătrânețe, mai dezamăgești fetili frumoasi) și la AAFRo. Sper să nu plângă prea tari dom Președinti că nu realizez planu la expo!...

Adio Expoziție.