23.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 23

Mereu cu ochii cât cepele acolo unde se întâmplă ceva... Așa aș defini eu un fotograf de reportaj. Sau de stradă. Sau citadino-sătesc. Cum vreți să-i spuneți. Un om care să-și dorească să facă asemenea gen de imagine trebuie să aibă reflexe ca la ping-pong, ochi ca la tir, minte brici ca la șah și picioare ca la maraton... Cred că și tupeu ca la Parlament. Eh... și ca să le amestece pe astea toate îi mai trebuie și un pic de cultura. Vizuală, plastică, luați-o cum vreți. O salată din toate aceste ingrediente poate da un bun fotograf de mulțime. Din ce mă gândesc eu cu mintea mea, dacă ai ingredientele respective atunci te poți împărți în 2: o nație de fotografi cărora le place aglomerația de aproape - superangulăroșii - și o altă nație cărora le place aglomerația de mai departe - teleobiectivoșii. Eu mă plasez în a 2-a, a pândacilor mai de departe - nici nu trebuie să miros usturoiul și ceapa mâncate la masă de subiecți, o iau mai repede la goană (vorba vine la 110 kile) dacă e vorba de cros forțat, am o privire de ansamblu mult mai amplă asupra fenomenului, etc samd!

Acuma, fără glumă, chiar trebuie câte un pic din tot ce am scris mai sus. Un om-fotograf care se câcâie cu degetul pe declanșator - mai că ar apăsa, mai că ar mai sta - pierde 99% din oportunitățile care le are dinaintea ochilor Un altul care nu poate ”vedea” cu minim o secundă înainte care va fi pasul următor al subiectului de fotografiat, tot așa - 99% rateuri garantate. Un altul care nu poate extrage din cadrul general din fața sa decupajul de grație... Iar un altul care nu are picioarele țapene, capabile să umble singure atunci când el este ocupat cu de-ale fotografiei, va deveni un ratangiu notoriu, cel mai mare din familia lui. Iar cărțile alea citite, imaginile alea văzute, uitate apoi și iar inventate sub altă și altă formă îți dau ție, Fotografule, inima mare care bate 1/125, în cele mai frumoase imagini de reportaj.

Ar mai fi multe de spus despre acest gen. Mai cred că fără un antrenament continuu, pe ambele paliere, ne pierdem clipele în zădărnicie. Cum mai cred că, câteodată, șansa, întâmplarea, bulanul, celebrul noroc al începătorului, pot genera imagini memorabile!

Aș mai spune câte ceva despre echipamentul pentru acest gen de fotografie: unii zic că e de ajuns un aparat de acum 10 ani și un obiectiv fix de 50 mm. Sau chiar un aparat antic și de demult pe film. Nu-i pot contrazice. Pentru mintea lor de artiști ai saiturilor de socializare este arhisuficient. Mai nașpa este atunci când printul trebuie să depășească banala foaie A4. Mereu tehnica a ajutat omul în demersul său. Altfel nu se mai inventau atâtea și atâtea șmecherii șmechere care să ne ajute. Cred că un aparat decent și câteva obiective care să te ajute în ceea ce faci sunt binevenite pentru orice fotograf care se respectă. De foarte multe ori am făcut din mai nimic bici!

Și îmi aduc aminte și am un gust amar în gură de oameni talentați și extraordinar de talentați cu al cărui destin, la un moment dat, m-am intersectat. Acum sunt doar în memoria noastră afectivă, fotografia devenindu-le o amintire, sunt sigur nu frumoasă. Puține familii de fotografi au rezistat, ea și el, cu aparatele în mâini. Mai devreme sau mai târziu 1 a trebuit să cedeze orgoliilor prostești ale celui de-al 2-lea. Păcat...

22.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 22

Astăzi, de la ora 12, în sala mare a Palatului Roznovanu - Primăria Municipiului Iași, a avut loc lansarea Albumului Iași - spiritul orașului...

... ce să spun... că am fost emoționat? Ați văzut asta. E și normal să fie așa. Că v-am simțit alături de mine? Altfel nu veneați în număr atât de mare. Că, pentru o clipă mi-au dat lacrimile? Asta n-ați mai observat.

Pe ecranul din fața dumneavoastră ați putut viziona un mic slaid cu o parte dintre imaginile din Album. Aproape 8 minute cu un spațiu sonor reprezentat din 2 melodii cântate de Constantin Florescu (nu știați că textul a fost scris de către Valentin Ciucă) și Ștefan Pintilie. Se găsește și AICI.

În partea stângă o mică expoziție cu imagini din Iași, organizată pe 8 panouri. O expoziție cu imagini mai vechi, aparținând colegilor de la ”Noul Atelier de fotografie”- pe atunci, și care a fost vernisată la sfârșitul lui 2009.

Mi-au ținut companie, vorbind despre Album, domnii Mihai Chirica - Viceprimarul Municipiului Iași și Valentin Ciucă - Critic de Artă, cel care a scris și textul Albumului.

Am avut onoarea să am alături, în sală, personalități de seamă din Cultura Ieșeană, Consilieri Locali, reprezentanți ai Cultelor, colegi jurnaliști, colegi din Primărie și, ce m-a bucurat foarte mult, colegi din FotoIași. Mulți!

O mică-mare clipă de glorie pentru care vă mulțumesc și mă înclin dinaintea Domniilor voastre pentru că mi-ați dat prilejul să o trăiesc.

Mulțumesc Primăriei Municipiului Iași și colegei Elena Farca care au făcut posibilă tipărirea acestui Album. Eu mă pregătesc pentru următorul...

O fotografie pentru care vă mulțumesc că ați făcut-o posibilă: familia mea FotoIași!

21.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 21

Numai azi nu-i mâine...  Cum spuneam, ieri seară la Cărturești am fost mulți spre foarte mulți (ținând cont de dimensiunea spațiului de acolo), ceea ce mă bucură. Am crezut, inițial, că sunt dintre Colegii noi, dar la apelul nominal doar o persoană era dintre ei (poate altă dată...). Mă bucur că este lume interesată și dornică să vadă-asculte despre Fotografie. Asta e bine. Ce nu e bine... că printre ei era și un ”șmecheraș”. Din ăla care le știe pe toate și când vede o imagine mai de doamne-ajută zice că are și el. Este tot ce urăsc (eo care nu prea urăsc) mai mult în fotografie. Șmecherii născuți cu aparatul de fotografiat în loc de cordon ombilical și care trebuie mereu să se dea în spectacol. Ei le știu pe toate, te cunosc de când lumea (deși de cele mai multe ori mutra lor nu-ți spune nimic) și-ți fac cu ochiul (nu glumesc) când ceva mișto se întâmplă. Poate mă ferește Doamne Doamne data aviatoare de așa specimene!

Tot dezamăgit am fost (și asta am spus-o) de imaginile pe care le-am primit pentru expoziția ”Anul 2013” (na că o mai spun 1 dată). Poate sunt eu prea zurliu, dar să nu poți trimite 5 imagini ”frumoase” făcute într-un an mi se pare lipsă de eclipsă. Luați-vă în serios pasiunea Prieteni. Încerc din tot sufletul să dăruiesc din puținul pe care-l știu. Și-mi doresc de la voi ca acest puțin să-l pot îmbogăți din dragostea voastră pentru Fotografie. Altfel degeaba ne adunăm, degeaba vorbim, degeaba mergem la pozat pe dealuri... Poate greșesc eu. Cineva să-mi deschidă ochii dacă este așa.

Mâine la 12 la Primărie!

Câteva imagini din Album le găsiți AICI.

Pe mâine, mai buni!

 

20.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 20

Încet-încetișor-încetileț se adună imaginile care vor da viață expoziției Călător prin Romanela (promit să mă mai gândesc la titlu). Sincer, editarea lor (la unele) îmi dă bătăi de cap. Nu știu cum să fac: să le editez pentru puriști sau să trag de cursoare. Unele merg în prima variantă. Altele în cea de a doua. E ca la loterie... acolo unde simt că trebuie să mai pun ceva de la mine, PUN.  N-am fost niciodată, de când am trecut pe ”in color”, de părere că nu trebuie să intervii, la editare, în fotografie. Acolo unde poți să adaugi ceva în plus (bun) la ce lentila aparatului a reușit să transmită la senzor, dacă ai câte ceva în instalație trebuie musai să adaugi. Este contribuția sufletului tău de ”maestru” la imaginea finală. Amprenta ta de zăbăuc pe cadranele monitoarelor (vorba vine). De alte multe ori, la imaginile făcute acum mai mulți ani, cu obiectivele rămase de pe film, este musai să intervii pe ici-pe colo prin părțile esențiale. Altfel imaginea ar arăta ca naiba. Ce să-i facem, eram săraci pe atunci și nu ne permiteam. Mai nașpa este că nici acum nu ne prea permitem. Noroc cu programele de editare...

Așa că, la vernisagiu, vor fi și pentru mere și pentru pere. Și vom face pe secțiuni: 2 minute să strâmbe din nas merele și 1 minut jumate perele. Chiar dacă mie perele-mi plac mai mult decât merele.

La fotografia de mai sus am putea să-i spunem ”Pictorul de oraș(e)”. La cât de colorată este unii vor crede că am tras de manete. Ciuciu. Doar 1 filtru de polarizare atunci, la Sighișoara, o lumină măi-măi și acum o editare normală: claritate, strălucire-contrast, coloare și cam atât. Aparențele-nșeală uneori. Dar măcar am prins secunda fantastică, când nenea ăla vopsea umbra pe perete!

Am căutat niște melodii cu-despre Iași pentru prezentarea de miercuri de la Primărie. Nu-s nene decât vreo 3 folosibile. N-au cântat băieții Iașul decât pe la petreceri. Ba Aurel Moldoveanu i-a furat melodia ”Ninge pe Moldova” lui Radu Ștefan. Bagabontul, credea că nu-și mai aduce aminte nimeni de ea. Tot Tata Mihai m-a ajutat cu transformarea de la... la. Nu știu ce m-aș face fără ajutorul lui. Chestia curioasă e că am devenit puțin nervos. E prima oară după mulți ani când un  album de-al meu are parte de o lansare. Cred că am îmbătrânit!

Pe miercuri la Primărie...

19.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 19

 

Cu cât încercăm (și facem) mai multe în viață cu atât recunoașterea lucrului bine făcut este mai rară. Miercuri, în sala mare a Primăriei Municipiului Iași se va lansa albumul Iași - spiritul orașului, a cărui fotografii, machetă, pregătire pentru tipar și urmărirea tiparului le-am făcut. Este al treilea album de care m-am ocupat cap-coadă, după Iași - Metropola Moldovei (care a primit două premii la Târguri de carte) și Județul Iași. Am mai colaborat cu imagini la albumele Iași - România editat de către Sedcom Libris și Iași - între medieval și modern, al Criticului de Artă Valentin Ciucă, cel care semnează și textul actualului album.

O fi mult, o fi puțin pentru orașul care m-a adoptat? Timpul va decide. Oricum nu mă voi opri aici...

Nu pot decât să mulțumesc Primarului Municipiului Iași, Gheorghe Nichita că s-a gândit să acorde respectul cuvenit acestui album, fapt care mă onorează și, totodată mă determină să-mi continui munca de drumeț pe străzile Iașului cu aparatul de fotografiat mereu pregătit să declanșeze atunci când secunda o cere. 

Iar pe voi, Prietenii mei, chiar dacă este în mijlocul zilei, vă aștept în sala mare a Palatului Roznovanu miercuri, 22 ianuarie de la ora 12, pentru a-mi fi alături la mica clipă de glorie.

18.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 18

Totul în fotografie este ciclic, se repetă după o anumită perioadă. Nimic nu mai este de inventat (doar la aparate și obiective găsesc inginerii ce să mai adauge - învârtească - redenumească), nici măcar cârpa udă. Principiile sunt aceleași, șmecheriile și ele aceleași... doar din când în când mai găsim, pe jos, câte-un pixel mort sau câte o bucată de apertură pierdute de cei ghinioniști!

Astăzi am început un nou Curs de Inițiere în Fotografie. Lume puțină, dar bogată. Bogată în dorința de a învăța despre ce și cum e rostul în scrierea cu lumina. Mi-ar fi fost simplu să spun ”puțini domnule, mai la primăvară spre vară”, dar chiar i-am simțit din discuțiile anterioare că își doresc acest Curs. Și el a venit. Sincer și normal ca o Poveste de Dragoste. Aceea a unei pasiuni fără de sfârșit!

 

Miercuri la prânz vă invit la Palatul Roznovanu la lansarea albumului IAȘI - SPIRITUL ORAȘULUI. Este acolo munca mea. Și sufletul meu ticăind fără de încetare...

17.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 17

Există locuri pe care le iubești necondiționat, în care te simți ca acasă. Și chiar dacă sunt departe de tine, mereu și mereu te întorci la ele. O bună bucată de vreme Sibiul a fost unul dintre aceste locuri. Era acolo un om extraordinar pe care-mi plăcea să-l văd, să-l ascult, să învăț de la el. Profesorul Lăzăroiu. Luam calea Sibiului foarte des, de multe ori în interes ”de treabă”, acolo tipărindu-mi într-o perioadă, lucrările. Dar mereu treceam și pe strada mare, Nicolae Bălcescu, unde la numărul 16 mă aștepta domnul Lăzăroiu. O altă bucată de vreme am bătut Maramureșul. Iar și iar, fascinat să-i descopăr tainele și oamenii. De cele mai multe ori, în drumul meu îl întâlneam și pe Tata Vasile 7 zile Dorolți. Fotograf cunoscut și prieten de nădejde. Am peste 150.000 de cadre fotografiate acolo. O istorie, aș putea spune, în imagini - și pe film și digital - dintr-o anumită perioadă a Maramureșului. Imagini trăite, simțite și iubite...

Apoi am început să mă simt străin în propria țară și am încetat să mai călătoresc. Am bătut căi lungi prin Europa. De câteva ori la prietenul Freddy din Virton - Belgia. El m-a dus prima dată la Paris. Și a doua oară. Apoi am fost singur de încă vreo șase ori. Parisul m-a fascinat de fiecare dată. Este greu să vă spun în cuvinte ce poți simți pe străzile lui. Iar și iar și mereu când îi pășești caldarâmul. Fotografic este o mină de aur. Mereu găsești câte ceva de făcut, altfel decât tocmai făcusei ultima oară. Mereu este câte ceva de vizitat, mereu câte ceva de ascultat, mereu câte ceva de înțeles. Iar muzeele... Am o moșie de imagini făcute acolo. 

Alt oraș de care mi-am lipit sufletul este Veneția. Anul trecut am fost de trei ori. În 2012, de două. Acum vreo 10 ani încă o dată. Este un oraș pe care mereu îl percepi altfel. Iar pentru fotografii Veneția este fabuloasă. Portret, Peisaj urban, Reportaj, Eseu. Până și Nud și Natură statică am făcut pe străduțele ei lipsite de mașini. Nu contează perioada în care mergi acolo. Carnavalul, Bienala de Artă, Regatta Storica, Sărbătorile religioase...

Abia aștept ziua de 1 martie. La ora 8 de dimineață, alături de încă cinci prieteni, vom fi acolo. Patru zile pline de Carnaval. Regal fotografic. Și la Murano și, mai ales în culorile de la Burano. Și, poate în iulie... din nou pentru cinci zile de vară fierbinte. O adevărată poveste de dragoste.

Și totuși, de doi ani nu am mai ajuns la Paris. Mi-e dor de el. Tare dor. Și sper să nu ajung numai în noiembrie la Paris Photo. Călător - visător până în ultima clipă!

16.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 16

A trecut deja jumătate din ianuarie. Nici n-am simțit când. Caut cu încrâncenare prin harduri imagini. Mâine termin (sper) de umblat teleleu prin câțiva ani buni de declanșări. Aș fi curios cât timp am declanșat. Minute, zeci de minute, ore? Greu de socotit, dar sunt peste 100.000 de imagini. Pe unele le țineam minte, pe altele le uitasem, pe altele le pierdusem (dacă pot să spun așa despre imaginile puse la păstrare și dublate pentru Doamne ferește...). Răsfoindu-le mi-am adus aminte clipă cu clipă contextul în care le-am făcut. Dar și bucuria și tristețea și fericirea și părerea de rău. Fiecare hard e ca un ceaslov de pe care citești poveștile nemuritoare ale vieții pe care tocmai ai trăit-o. Unii dintre cei de acolo au plecat pe un drum fără de întoarcere. Alții s-au retras prin singurătățile lor. Alții sunt alături de tine și te bucură cu prietenia lor. Și timpul tău s-a mai dus și încheieturile parcă scârțâie mai des decât înainte. Da ne ținem cocoși și dăm înainte cu tupeu.

Multe s-au mai adunat și e timpul să scoatem câte ceva la lumină. Să ne bucurăm la gândul că putem face, câteva clipe, pe cei de lângă noi fericiți cu inspirația noastră de 1/125 dintr-o secundă. Iar dacă s-o supăra cineva... să ne ierte și să treacă mai departe. Parcă așa e frumos să spun la început de an...

Gata, la muncă Golanule și... nu uita când te culci să-ți iei pastila!

P.S... cred că ies cam două ore de clămpăneală la obturatoare. Din 2007 încoace. Dacă o iau mecanic, în cei 31 de ani de fotografie am declanșat încontinuu vreo 7 ore. Mare șmecherie... 

15.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 15

Ianuarie...

Ianuarie - lacrimă de început

curat, abia nins de ninsoare stelară,

plopi rămași fără umbră, ger cu lujerul rupt,

Ipotești de zăpadă luminând peste Țară,

fără pași, fără sănii ies copiii la porți

urmărind cu privirea firul lemnelor arse,

ianuarie - pacea când din drumuri socoți

să te-arăți, o privire, pe la colțuri de case,

în genunchi surpă teii gerul fără sfârșit, 

fără lacrimi lumina se întoarce în seară,

Domn al Limbii Române, bine te-am regăsit

renăscut de ninsoarea ce rotund ne-nconjoară,

ai venit, ai trecut, ai plecat fără drum?

nu-mi răspunzi și e mut omul trist de zăpadă,

numai gerul, pe geamuri, scrie greu, ca un gum,

un poem ce-și întinde versul până în stradă.

Ca tot românul imparțial, înainte de a scrie cu lumina am scris cu stiloul!... 

14.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 14

Memoria noastră afectivă e scurtă. Dar asta o știți deja... Acum câțiva ani, să tot fie vreo 3, pe un hard de 500 Gb am adunat în calculatorul vechi o selecție din imaginile mele. Trei directoare mari cu alte multe foldere mici și late: România, Moldova de nord, Maramureș. Hardul a stat mereu în calculator, rar conectându-l (doar când avea nevoie cineva de imagini din zonele respective). Acum stă în calculatorul nou. Azi l-am cuplat. Pe lângă celelalte proiecte mă bate gândul de 2, sau câte or ieși, expoziții. Una cu Romanela, alta cu Oamenii noștri Frumoși. Văd pe ici pe colo cum se reinventează roata. Oamenii umblă de zor pe coclauri și pozează non stop. Unele imagini sunt inspirate, aici depinde și de fotograf, de știința și de putința fiecăruia, altele sunt expirate. Dar mereu se găsește câte cineva să se minuneze. Unii se autointitulează pozarii copiilor sărmani, alții se bagă în seamă și se minunează că mereu  nu le iese, alții merg la uorșopuri, alții se scarpină- cap... lumea circulă liber prin Romanela. Scopul scuză nemijlocit mijloacele!

Vreo 12 ani am bătut cam 75% din cărările patriei. Cum făceam niște bani cum cheltuiam jumate dintre ei cu drumurile, cu nopțile, cu pasiunea după mine. Și pe film și pe digital... Apoi am simțit gustul amar al deșertăciunii. Și m-am oprit din hălăduit. Timpul le așează pe toate la locul lor. Prietenii devin dușmani de moarte, Tanda se ceartă cu Manda, iar ce trebuie să se întâmple se întâmplă mereu când îi vine rândul și nu când vor mușchii noștri. Dar și asta o știți deja.

În imagine, o dimineață prin jurul Biertanului, așa, ca să comparăm mere cu pere!