miercuri, 14 iulie 2010

Chestii, socoteli...

În februarie 1986 am fost primit în AAF. Cel din București, din Brezoianu. Făcusem cererea de prin noiembrie 1985. Pe lângă cerere lăsasem și zece fotografii. 50x60, dintr-o expoziție pe care o avusesem la Botoșani în martie. Prima mea expoziție personală. Le cărasem prin București în ditai cutioiul de carton. Când am ieșit dimineața din  Gara de Nord cu el în brațe am trezit vigilența unui nene milițean. Le-a vizionat pe toate, împreună cu vreo cinci taximetriști care-și așteptau clienții. Cel mai mult le-a plăcut un nud, Pistruiata. O imagine foarte interesantă. Fotografiasem pe film 6x6 depășit de zece ani. La developare nu am mai diluat revelatorul. Cred că a stat cam două minute în revelator (controlam developarea cu un filtru verde închis, Orwo 103), apoi l-am fixat. Granulația la o mărire 50x60 era cât bobul de orez. Imaginea arăta trăsnet. Sau așa mi se părea mie atunci...
Când am primit scrisoarea prin care eram anunțat că am fost validat ca membru AAF am suit în trenul de noapte spre București, cu bilet la vagonul de dormit. Ghinion. Tantea de la agenție dăduse locul de sus la o doamnă care călătorea împreună cu fiica sa. Pe atunci era regulă strictă pe CFR: băieți la băieți și fete la fete. Vagonul ocupat, cocoana că nu se poate, eu că ăla e locul meu, însoțitorul de vagon că n-are nicio vină, și tot așa. Pe la două dimineață, după Roman, mamaia a început să moțăiască în compartimentul alăturat, fata s-a urcat în patul de sus din compartimentul meu, eu m-am pus la orizontală pe patul de jos, vigilenta băga capul pe ușă din cinci în cinci minute. Pe la Focșani nu a mai venit. Adormise buștean. În schimb i-a trecut somnul la fată. Până pe la Ploiești. Apoi am adormit amândoi liniștiți. În Gara de Nord aveam ochii cât cepele. Doamna s-a dus să reclame problema, fata zâmbea visătoare, eu mi-am făcut de lucru pe la bufetul gării până pe la 9,oo, apoi am luat-o pe jos spre centru. Pe la 10,30 intram la AAF. M-am prezentat și m-a luat în primire o doamnă în vârstă. Mi-a spus că am fost la limită să nu fiu primit, că ea a insistat, că am un viitor în fotografie. I-am mulțumit și i-am promis solemn că-mi voi da silința să nu o dezamăgesc. Ba chiar am tăiat-o până la Universitate și am cumpărat un buchet baban de flori pe care i l-am făcut cadou drept mulțumire. De la doamna Hanu, secretara AAF-ului am primit legitimația. Cu numărul 1222: ”posesorul acestei legitimații fotografiază în interesul artei fotografice românești. Rugăm persoanele oficiale să-i acorde sprijiul... bla, bla”, scria acolo Mai târziu am aflat că doamna care m-a ”ajutat” să devin membru se numea Țețu și era jurista AAF-ului. Nu avea nici o treabă la Comisia Artistică!
Așa că am luat iar în brațe cutioiul cu pozele personale și am făcut drumul îndărăt spre gară. Le-am lăsat la bagaje și am tăiat-o hai-hui prin capitală. Eram membru AAF.

7 comentarii:

francisc vaida spunea...

..la nici 200m de sediul AAF la fotocolor Union ..lucram k fotograf de prin 1981....exponam circa 200 de 13/18 color pe hirtie AGFA MCN pe un DURST cls 300 ....lucram k in mina 6-7 ore in intuneric ...ah .ba mint ....developarea hirtiei se facea la o lampa cu descarcare in vapori de sodiu "SANAT"..! nu ne cunosteam pe atunci si rau imi pare k nu am reusit decit tirziu sa ma rup din mediul cooperatist al fotografiei bazat exclusiv pe bani si performanta si nu pe creatie ...cultura ...arta ...erau citziva de mare calibru dar pentru ei eram niste pusti obraznici care nu vroiam decit masina ..banii..fete si destrabalare ...! k azi ..Nu?
..in orice caz nu treceai prin fata Dnei Liana GRILL..Elisabetei Krammer si citi si citzi ...! nici PCR ul nu avea curaj sa se bage peste ei ...! erau vremurile de aur ...la Union veneau dintoata tara sa invete ,sa afle secretul fotografiilor color ...?! secretul??..munca ..incapatinarea ...determinarea ...asta era secretul..! dar nu si nu ..! veneau damigenele si banii...pe banda rulanta ..!lucram pe film AGFA 8os 13/18 cu un PLAUBEL profia pe acre il am si acum...! amintire desigur..! si atunci aveam cursuri in sensul k predam celor care terminau Scoala si s efaceau fotografi ...k si azi nici atunci nu stiau nimic ....doar k isi doreau un tv color ...!

Blogu'lu oZo spunea...

Ce vremuri, Feri. Ce parfum...

fotomaniacu spunea...

Madam tzetzu a intrat apoi la liberali si a intrat si in parlament in anii 90, cu aceleasi metode cu care a luat fatza lu Ozo.
AAF nu era pension, erau si acolo tot felul de bisericutze si de anormali, de la unu care te mushca de nas si numai el avea dreptate pina la blinzii si veselii Cahane cel gagicar sau Napoleon care lacrima la paroles paroles a lu dalida pe care o ascultam la magnetofonul Grundig TK 47, piesa unica in romanica, cu generator de impulsuri pentru diasoane.
Amintiri.
Lu` boierul Iarovici ii spuneam jagovici sau javrovici pentru ca le cam avea cu partidul... dar era un tip superb caruia ii datorez mult.
Toate astea s-au dus, democratia si libertatea a maturat aafeul care ca toate cele bune de dinainte au disparut fara a fi inlocuite de ceva, si eo astept sa ii vad iar in ceruri si sa mai stau de vorba cu Gheorghe Serban sau cu Mihailopol, cind o fi timpul.

setter spunea...

aoleu, si eu cand ma gandesc ca ma chinuiam cu un biet Krocus, adus de nevasta-mea din Rusia mama, cand a avut meci cu TSK MOscova, atunci am primit cadou si un Zenit TTL de care eram tare mandru, transformasem o baie din apartament in laborator, iar cainele meu, aveam un dalmatzian pe atunci, nici nu se apropia de usa aceea ca stranuta.... vremuri!In Copu era un nene cu o cutie de lemn, facea fotografii la minut acolo in parc, il mai iscodeam sa mai aflu ce si cum, carti erau foarte putine pe atunci sau aproape deloc...

fotomaniacu spunea...

Cum poti domnu` setter sa spui ca erau carti putine sau de loc... in Editura Tehnica erau cam un metru de carti de foto si la Meridiane si peste tot erau sute de titluri de fotografie, editate in zeci de mii de exemplare... Pai se poate?
Asta chiar ma blocheaza la mantinela. Nu era internet dar carti erau berechet... da-o incolo...
Uite asa se deformeaza timpul si timpurili...

Ioan Ciobotaru spunea...

Ehei, Ozo, imi starnisi amintirile cu intrarea in AAF...dadui fuguta la sertarul secret si scosei legitimatia Nr. 1277 care zicea frumos ca sunt membru din anul 1986. Langa, chitanta seria Dn carnet nr. 256022 din 20 XII 1986, care atesta ca "am primit de la ..., Nou membru Rm. Valcea suma de 230 lei cotizatie 1986"
Poate ne-m fi intalnit pe acolo, veneam aproape lunar, d.na Ţeţu zambea amabil, ma uitam la reviste si cataloage, mai schimbam o vorba cu cine venea pe acolo. Am facut chiar si pe curierul, luam factura si coletul cu revista Fotografia si le duceam la Intreprinderea de Comert din Rm. Valcea de unde ajungeau la magazinele de articole foto...
Ce vremuri...

francisc vaida spunea...

..nu vreau sa intervin decit pentru precizari

1 fotograful crator A Feininger a aparut in Ed Meridiane 1967 tiraj 7000 + 140 ex legate 1/1
2 manualul fotografului amator Alexandru Dicu ed Stiintifica 1961 cu imagini de mircea faria ..11000 + 135 de exemplare legate in pinza

..as mai spune si despre alte titluri din biblioteca mea profesionala in limba romina ..dar mai am si in limba maghiara si engleza ....sunt in jur de 100 de carti fundamentale in fotografie ,comunicare ..arta si creatie ..!
..as mai aminti despre doua reviste foto

..CAMERA din Marea Britanie ..din cind in cind de la asociatie si de la biblioteca americana din Bucuresti
..foto din Ungaria ..unde am avut abonament din 1984 pina in 1989 ...evident cu aprobare de la Directia Presei ..cine stie ce insemna cenzura inainte de 1989 stie si cit de greu se obtinea o aprobare