joi, 12 ianuarie 2012

Scurtă scrisoare II


Dragă Domnule Paul


… recunosc, am o adversitate față de numele respectiv de acum multișoară vreme de când i-am făcut niște poze lui Sir. Cum care? Acela cu Prințesa CiocârLia și cu pantoafe cu ciucurei și șoseți de plastic…

Anul trecut mi-au stresat nervul sinoptic 2 specimene care răspunde la același nume:

- prima dată prin primăvară când am discutat la Conu Mitică despre Fotografia de nuntă. A venit Paulică cu caietu, și-a luat notițe, a pus întrebări. Dumnealui e Fotograf de Nuntă în Iași. Specialist adică. Mai la ceva vreme mi-a trimis o pozea cu un copilaș să i-o comentez pe FotoIași. Era tăiată din alta mai mare… în fine. N-am dat cu el de perete. Doar i-am spus că are probleme mai multe în abordarea propriilor imagini. M-a sunat omu să-i spun ce și cum. Normal, dornic să-și niveleze neajunsurile fotografice. Cred că-și luase și caiet nou… da a aflat că e pe bani treaba (normal, nu?) și a cotit-o…

- al 2-lea Paulică a venit să-l pregătesc pentru Facultatea de Tumbe  Foto de la noi din urbe. Și cu el era de lucrat gîrlă. Doar că i s-a părut mult 150 de Euroi pentru a-și asigura locul la școala respectivă. Așa că s-a pregătit singurel (sau nu) și a intrat al 4-lea. După cei 16 admiși la buget. Și taxa pe an este de 1000 de Euroi. L-ar fi costat doar 5% ca să-și facă viața liniștită. Și a lui și a părinților.

Și nici nu-ncepe bine anul 2012 neică și alt Paulică se scarpină de mine. Pătimaș și grijuliu trage pe blogul lui Dan Mititelu (căruia-i voi scrie separat, că prea și-o dorește) o frumoasă narațiune din gândirea și simțirea proprie: ” Dupa toate astea imi dau seama ca zilele tale sint numarate la latrina de cultura din copou. Poate asa vei avea timp sa tii cursurile pe care le vor atitia, sa faci expozitiile pe care nu le-ai facut, sa reinfiintezi Clubul Fotografilor si sa il pastoresti asa cum e nevoie (iti explica prietenul Ozolin cum se face asta pe bani nu doar pe pasiune).
Si sper sa ne revedem intr-un nou Club al fotografilor amatori si profesionisti care sa nu mai stea la cheremul niciunui gnom care s-a trezit zmeu peste noapte.”


De ce a fost nevoie să se scarpine de mine… nu pricep. Putea să-l pupe pe Dan în cur fără să-i tragă și o limbă. Omul e nostalgic. Membru al Clubului Fotografilor, da fără de Portofoliu (că pentru asta trebuia să ai, la vremea respectivă, și niscaiva Fotografii), cu un blog cu pozele de famelie (nu e nimic rău în asta). Omul visează din câte văd să se revadă într-un nou Club unde să vină și să caște gura ca la teatru. Gratis.

Men, de ce trebuie eu să-mi bat capul cu fotografi pe care dacă-i apucă nevoile în dreptul toaletei publice o cotesc și se ușurează în boscheți, pentru că 1 leuț contează la portofel?

A munci și a lua bani pe munca respectivă nu mi se pare motiv de miștouri pentru dobitoci. O perioadă bună am tăcut și i-am lăsat să se scarpine de mine fără să le spun nimic. Cred că este timpul să-mi revizuiesc atitudinea. Așa că în timpul liber vom discuta despre cei care-și trag singuri cu tesla-n OO, despre cei care fabrică direct Artiști fotografi, depre Domnul Președinte, despre multe alte lucruri interesante din sfera Fotografiei noastre dragi și de toate zilele!

8 comentarii:

Mihai Cantea spunea...

Este în firea omului să se simtă bine după ce s-a descărcat un pic! Eu cred însă că acest gen de război nu depășește pragul amorului propriu și nu va îmbunătăți deloc situațiile devenite conflictuale. Cei care deschid conflicte se hrănesc din conflicte. Dacă îi ignori vor avea de suferit din lipsa hranei. De ce ar trebui să sufere și cei atacați?

Paul Paduraru spunea...

Draga Domnule Ozolin Dusa,
Imi pare rau ca ati inteles gresit demersul meu. Sau poate n-oi fi fost eu foarte clar. Nu erati un exemplu negativ, ci dimpotriva un model pentru domnul Dan Mititelu care iisi consuma energiile in lupta lui cu ditamai directorul in loc sa se ocupe de ceea ce ii place cu adevarat, fotografia.
Modul in care ati construit Fotoiasi si faptul ca sint bani la mijloc e de apreciat pentru ca fara bani nu se poate ajunge la performanta.
Asta era de fapt ideea, nu stiu de ce v-ati ofuscat, era doar o comparatie pozitiva, un exemplu de urmat.
Eu nu sint decit un mic fotograf amator, nu pozez la nunti, nu iau piinea nimanui de la gura (am un job care-mi permite sa fac din fotografie o pasiune nu un modus vivendi), si cu atit mai mult nu incerc sa fac ierarhii ale fotografilor din Iasi sau din alte parti.
Dar ma bucur ca macar ocazional aveti bunavointa sa-mi cititi blogul si sper sa va urmaresc realizarile cu aceeasi placere.
Cu stima,
Paul Paduraru (ca tot mi-a reprosat cineva ca nu folosesc numele intreg si ies confuzii)

Blogu'lu oZo spunea...

Domnule Păduraru, la fel de sincer: emoțional (și omenește)ceea ce trăiește Dan Mititelu mă atinge și pe mine. Numai că, pentru dânsul, prietenia noastră a încetat prin 2008, într-un moment în care eu i-am spus de față cu mai mulți oameni, la Club, că greșește.
Nu vreau să fiu amestecat într-o luptă care nu este a mea. Îmi pare rău!

Mihai Cantea spunea...

Tocmai îmi amintisem că uitasem să fac o referire despre munca și pasiunea remunerată în bani sau diplome și calde strîngeri de mînă. Nu trebuie făcut nimic fără o recompensă. Lumea a evoluat spre puterea banului și numai cine plătește are dreptul de a participa, de a primi cunoștințe, de a fi instruit și... chiar pentru a primi sfaturi. Eu nu prețuiesc pe cel se susține că pasiunea îl arde atît de tare încît se hrănește fără bani. Și hrana spirituală trebuie plătită chiar în bani! Vremea cluburilor muncitorești de pe vremea cînd participantul nu plătea dar instructorul era plătit, totdeauna era plătit, a trecut. Azi participantul trebuie să plătească! DACĂ APELEZI LA ALTE RESURSE DECÎT CELE INTERIOARE PLĂTEȘTE!

Paul Paduraru spunea...

Domnule Cantea,
Imi pare rau, dar m-ati dezamagit cumplit.
Inteleg sa faci ceva pentru bani cind traiesti din asta, dar nu totul e pe bani pe lumea asta.
Poate sint eu mai romantic, dar daca sustineti ca nimic nu se face fara sa astepti recompensa, inseamna ca aveti sistemul de valori foarte diferit de la meu.
Compasiune, intelegere, intr-ajutorare, prietenie, cred ca sint niste termeni pe care vreti sa-i aruncati la gunoi prea usor, si imi pare rau sa aud asta tocmai de la dumneavoastra.
NU DOMNULE CANTEA, NU banul trebuie sa ne guverneze, ci omenia, bunul-simt, raspunderea, iubirea.

Paul Paduraru spunea...

Inca o mica adaugire, daca mi se permite.
Nu stiu unde ati vazut ca sustin infiintarea unui club fara bani, dimpotriva, sint de acord ca aceste cluburi sa fie cotizabile tocmai pentru a le diferentia de vremea cluburilor de masa.
Dar asta nu inseamna ca totul e pe bani. Dar daca imprumut o carte de fotografie de la un coleg de club, sau primesc un sfat cum sa fac sa nu mai incadrez aiurea, nu inseamna ca automat trebuie sa-mi ceara si bani pentru asta. Deja e meschinarie!

Blogu'lu oZo spunea...

Domnule Păduraru, vă respect că ați simțit nevoia să puneți ”anumite” lucruri la punct. Prefer un singur om de acest fel decât 10 care tac. Haideți să facem un mic exercițiu de sinceritate: luați ceea ce am scris eu în postare ca un Pamflet...
Mihai Cantea este un om extraordinar (s-a mai legat un coleg de-al dvs din Club de el -bine că mi-ați reamintit asta- și pe Dan l-a durut în cot), este un Prieten cum vă doresc să aveți mulți, un Fotograf cum le-aș dori multora din spațiul nostru de exprimare să fie...
Personal vă stau la dispoziție, dacă vreodată îmi veți cere sfatul (așa cum o fac pentru multă lume) cu tot ceea ce știu eu după câțiva ani de fotografie. Mica mea bibliotecă vă stă la dispoziție oricând. Și asta fără a vă cere nimic la schimb... Mint, singurul lucru care vi-l cer este ca ceea ce v-aș putea oferi să rodească în evoluția dumneavoastră viitoare!
Nu știu dacă este mult sau puțin...

fotomaniacu spunea...

Asta e coane. Orice le-ai spune nu pricep si nu sunt vinovati si ei e lacrima cristi doar lumea e plina de jigodii, care suntem noi adicatelea, ei e puri si imaculati. Indiferent ce incerci sa le spui o tin pe a lor si sunt in stare sa moara cu tine de gat dar nu sa inteleaga ce si cum. Imi vine sa vomit, mama ei de treaba.