Despre Veneția... Mea 14 - Murano

Impostura neputinței

Vreme de două săptămâni am postat, pe sărite, imagini din Veneția și împrejurimile ei. Am povestit, am amintit, am spus ceea ce am considerat că trebuie știut. Prea puțin din ce ar fi de spus, prea multe pentru un om normal. Cu postarea de astăzi sunt fix 91 de imagini. Foarte multe altele așteaptă să fie prelucrate. Timp de șase zile am trăit doar pentru a fotografia. De dimineața devreme și până spre seară. S-a adunat un material impresionant. Aproape 7000 de imagini. N-am să apuc niciodată să le editez pe toate. Nici nu mi-am propus. Desprinzând dintre ele, cel mai variat este acela al măștilor. Culoare, formă, vrajă. O expoziție de peste 150 de imagini s-ar putea face. Apoi orașul, cu oamenii săi, cu străduțele înguste, canalele pline de bărci, locurile pitorești, gondolele, podurile... Toate, la un loc, ar mai da o expoziție. Cam 100 de imagini. O sută și ceva. Enervant de vii. Imaginile de seară și cele abstracte s-ar putea combina și ele. Încă vreo 50 la număr. Și la urmă Burano. Curcubeu amestecat peste viața oamenilor. Culori care să-ți mângâie o parte din inimă pentru totdeauna. Tot vreo 50. Cincizeci și ceva...

De ceva vreme nu am mai trăit așa de frumos! De când aveam timp să umblu dezlegat prin România, azi în Maramureș, mâine în Deltă, joi în Mărginimea Sibiului.

Mie îmi este bine. Povestea se scrie încet. Încet și frumos. Și îmi este milă de impostorii neputincioși ai fotografiei care se screm să-și pună cap la cap inepțiile colorate - 8 spre 12 acolo - doar doar o să-i ia lumea de artiști, acrobați, fotografi eroini și profesori de mers pe poante. Dragii mei, oricât de mult ați înveli rahatul în ambalaj strălucitor, tot pute și râde lumea, pe la colțuri, de voi. Indiferent câtă publicitate i-ați face, pârțul își pierde parfumul la prima adiere de vânt. Mâine nimeni nu-și va mai aduce aminte de neputința voastră. Impostura însă... vi se va lipi de frunte ca marca de scrisoare: andrisantul cunoscut!