În marginea umbrei 10

foto oZo/respirare Manon

Regăsire

... Mă doare ochiul, ăla cu care plângeam lumile nesfârşite

                                              regândite                      

Pe tiparul câte unui cuvânt...

Şi dimineaţa asta de toamnă cu mesteceni auriţi e descălţată şi prăfuită.

Aş striga să nu mai priveşti prin mine, dar eşti prea ocupat cu ce ai de spus

Chiar pentru a te auzi.

Mă doare  ochiul din colţul căruia nu mai pot trage nicăieri fără să mă-mpungă ce e in jurul meu.

Înainte de tăcere, dincolo de tăcere, tăceri  toate printre coastele mele, prin mine, despicând-mi  usturător răsuflarea....

Cred, ştiu - am aflat - că nu-ţi sunt indiferentă; preferam să trec neobservată, vecină cu umbra;

E drept, nici aşa nu e prea mult, doar dacă-ţi ţii respiraţia există ceva; altminteri, e o năruială perpetuă de construcţii şi manufacturi...

Poate că tristeţea asta a mea nu s-o exorciza pana la urmă cu nimic...

Poate că tăcerile - reci, închise, anoste - sunt numai ale mele...

Şi - iarăşi poate - nu-mi mai pasă să mă risipesc acolo unde nu creşte nimic...

Mâine.