În marginea umbrei 12

foto oZo/respirare Manon

Oraşul minunilor

Ieri am pierdut un oraş.

Întreg.

Într-o singură zi.

Mi-a fugit de sub picioare.

Din cuibul cioburilor nestemate adunate într-o cutie veche de ceai n-a mai rămas decât ceva iederă roşie pe  un zid drag, trei trepte mâncate verde de mucezeală sub grilajul delicat şi ruginit;

lumina de portocală fermecată a lămpilor prin frunzişul înserării pentru plimbările celor mari;

două mâini cu miros de măr şi scorţişoară înflorind amar prin pământul îngheţat al toamnei;

şi o  casă – lungă, evreiască, pe-o stradă veche.

Casa are stăpâni noi şi ferestre după vremuri şi  gustul lor:

patru prăjiturele cu cremă-nşiruite-ntr-o vitrină. E salvată: cu preţul sufletului.

O ştiu mai ales motanii care nu-l mai găsesc în curte nici măcar preschimbat în cerdac.

Curg frunze de aur dulce peste blocuri ascuţite de aluminiu sticlos.

Fără foşnet. Spulberate de faruri.

Păstrez câţiva paşi de străduţă pavată şi-o poartă cu boltă – arc al inimii peste frig.

Casa n-a fost nicicând acasă.

Între mine şi-amurg nu va mai fi nici însingurarea:

doar un mall inutil spintecând cerul bisericilor…

să nu uit în veci cum se schimbă viaţa…