vineri, 10 ianuarie 2014

10.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 10


Adevărul doare... Sau, poate, nu suntem noi pregătiți să-l acceptăm. Nu-mi dai dreptate pentru că nu poți să te detașezi de tine, de gândurile și așteptările tale, de ”copilul” tău, despre care-ți spun că are careșva probleme. Și nici nu cred că ai o privire de ansamblu care să te poată ajuta să vezi fenomenul ăsta numit Fotografie. Să-l vezi cu tote ale lui, bune, rele, așa și-așa... Probabil că încă mai ai în suflet poveștile frumoase spuse de cei din jur. Pătimașele povești de dragoste care te-a făcut și pe tine, la un moment dat, să porți în traistă un aparat de fotografiat. Doar că biznisu-i biznis și fotografia cu totul altceva. M-ai întrebat dacă drumul meu în fotografie nu este greșit, uitând că, la cei 53 de ani ai mei nu mai am așa ceva. Drumurile sunt ale celor tineri. Noi doar suntem acceptați în fenomen sau NU! Asta nu ai înțeles până acum Marcel: mie mi se rupe de tot ce vine să mă scoată dintr-ale mele. Sunt un golan care spune lucrurilor pe nume. Și asta știu că doare. Eu n-am nici un interes aici, acolo sau aiurea în lumea asta plină de fotografi. Tu îl ai: jobul tău și încerci să faci să fie bine. Ca și tine, și eu trăiesc din fotografie. Doar că o fac așa cum vreau eu și nu cum îmi aduc clienții comenzile. Aici e diferența. Și mai e ceva: eu văd. Văd acolo unde este talent, văd acolo unde talentul se risipește-n vânt, văd acolo unde este impostură, văd acolo unde se trăiește din amintiri. Și mai văd multe altele legate de fenomenul fotografic românesc. Dacă a fi sincer e rău, a te minți este... cred că răspunsul trebuie să-l găsești singur! Și cum am mai spus: n-aș schimba o clipă din cele multe pe care le-am trăit cu aparatul de fotografiat lângă inimă.
Lucrez din plin la Almanahul FotoIași. Trebuie să împletesc acolo imaginile a 40 de expoziții (din octombrie 2011 și până în decembrie 2013). Este o muncă laborioasă, dar ce frumos va fi la final. Cât să șteargă toate încruntările care le trimiteți, uneori, spre mine. Muncă nenormată, neplătită, pentru un crez. Acela că fotografia ne poate face, pentru o clipă, mai buni, mai toleranți, mai împăcați cu destinul nostru care nu seamănă a destin...


Un comentariu:

foto maniacu spunea...

Boierule, din punctul meu de vedere, omul despre care faci vorbire este un tip foarte foarte OK, unul dintre putinii oameni de drum lung pe care ii stiu. Il cunosc de 20 de ani, mi-a fost student, este un eminent fotograf, si a sponsorizat cu sume colosale, mai mult decat ministerul inculturii sau icereu, tot felul de expozitii si manifestari foto. Care e granita dintre bisnis si un comportament mai focusat... ce sa zic... sunt sigur ca a investit infinit mai mult decat a castigat. Asta e lucru extrem de rar. Asta ar trebui laudat in primul rand, ca a facut si face enorm pentru fotografia romaneasca pe aici. Dar poate aici e o gresala si daca nu facea nimic era cineva... cine stie.
Pana una alta, astia care faceti ceva, ar trebui sa va dati mana, nu sa va trageti de nas ca aia sau ailalta.
Stiu, lucrurile sunt complicate, contorsionate, daca se apasa pe butonul x si nu iesea z ci y era perfect, dar pana la urma viata e scurta si lumea mare, mai bine stam uniti si incercam sa facem ceva... cred... impreuna... ma rog.