luni, 13 ianuarie 2014

12.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 12


Spectacolele altcumva - altceva sunt rare pe la noi. Și cu atât mai mult te bucuri când ai ocazia să ”simți” unul cu toată ființa ta. Nimic nu e nou, nimic nu mai este de inventat. Doar de retrăit, de resimțit, de reamintit. Mai ales când cuvintele rămân afară de sala de spectacol, când doar sunete venite de niciunde, de neunde și spre încotro te duc spre o lume a semnelor, a simbolurilor, a uitării de tine, biet pământean agresat de ”mângâierea” guturală a manelelor, de rictusul pițipoancelor cu buzele cât gogoșarul și de sacoul mov al cocalarilor de Ciurea.
La Teatrul Luceafărul s-a înfăptuit o minune. Un spectacol pe care nu-l veți înțelege cu una cu două, cu alb și cu negru, cu arătatul cu țârîita... dar ce arătat de simboluri care puse cap la cap dau, la un loc, o Moșie! Kajtus, Vrăjitorul - spectacol parcă blestemat, în sfârșit se JOACĂ. Și n-am văzut la premieră nici un lord de la ”Vasile Alecsandri” să ia notițe pe furiș. Doar un popă mare și gras, cu voce bubuitoare a ținut un spici înainte de premieră, îngânat, mai apoi de un țârvovnic atoateștiutor.
Eu vă mulțumesc pentru bucuria ce mi-ați făcut-o (și-i adaug la cei 2 și pe actorii cu SUFLET!

3 comentarii:

Anonim spunea...

Dragă domnule Ozo, nu este nicio minune, ci efectul muncii grele pe parcursul întregului an, al perseverenței și al dedicării a unor persoane, pentru a duce acest proiect la bun sfârșit.
Al vostru,
Băiatu' lu' Țârcovnic ;)
PS. Superbe poze!

Ozolin Dusa spunea...

He, he... ce bine ar fi dacă eforturile astea s-ar reflecta și-n ”pungă”!
Și... chiar este o minune că, după întâmplarea nefericită din octombrie 2012, spectacolul ne bucură inimile și încântă ochii. Sau invers.
PS: sper să nu se fi supărat Țârcovnicu...

Toma Cluj spunea...

Satisfacție din treaba bine făcută și aprecierea celor din jur valorează mai mult decît orice.

N-are cum să se supere că n-o să citească. Iar eu nu-i traduc că mă sîcîit și pe mine: trebuia să zică două vorbe și nu trei propovedanii ;)
Cu respect profund și considerație deosebită,
Frecător la cap și co-făcător de minuni