marți, 19 august 2014

19.08.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 204


”În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire și de mare,
Și nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămâne un deșert de disperare.”
(Romulus Vulpescu)

Și... cât timp mai acordați, Prieteni, în fiecare zi ”copilului” din voi? O clipă? Un minut? O oră?... Fuge viața prin noi și nu băgăm de seamă că ne întoarcem cu secunda ce trece spre copilărie. Spre copilăria demult uitată, care doare, care are amintiri năprasnice, aceea când încă nu ne era rușine să alergăm prin praf cu picioarele goale, aceea când o cireașă amară furată era un neprețuit trofeu, aceea când mâncam bătaie pe degeaba cu varga ruptă din alun - și ce mai durea, ah ce mai durea, aceea când o simplă felie de pâine neagră udată cu apă și muiată apoi în zahăr ne ajungea pentru o zi întreagă... Unde am pierdut Copilăria aia și când am înlocuit-o cu lacrimi?...


2 comentarii:

Anonim spunea...

mereu am crezut ca acea copilarie cu picioare goale in praf, cu fructe furate din copacii vecinilor...cu felia de paine neagra muiata in zahar si apa...este o copilarie trista...si constat ca nu-i asa...ca pentru fiecare, indifferent cum si-a trait copilaria, acea perioada este cea mai fericita vietii sale...

Anonim spunea...

Sa -ti amintesti de copilarie e o provocare.E ca o adiere care-ti mingiie suftetul.Avem nevoie de mingiiere a sufletului batrin ,otravit si bolnav,care se incapatineaza sa mai stea in carapacea veche a trupului.Amintirile dincopilarie dau timpul inapoi.Nimeni si nimic nu poate face o asemenea minune.COPILARIA!Si a mea,si a ta ,si a tuturora a fost frumoasa.Nu ai vrea sa fii macar o zi copil? Lipsit de griji,cu picioarele goale--din care cauza azi imi cumpar pantofi cu un nr mai mare-Mi s-au latit talpile.--de ginduri ,de iubiri desarte,...Aveam doar o singura iubire:MAMA!Si mai apoi toate persoanele din viata mea trebuiau sa semene cu ea.Gresit!Suntem unici.Nu semanam cu nimeni,doar cu noi....Apoi-liniuta-si ne apropiem cu fiecare secunda de ,,doamna''aceea cu coasa.Este o ,,doamna''de care nu s-a indragostit nimeni.(sau daca a facut-o nu a mai avut timp sa ne-o spuna).Si gindul incepe sa selecteze numai ce a fost frumos:copilarie,adolescenta,emotii,iubiri implinite...dar dupa,dupa acea ultima secunda,cine va sti cine am fost eu?cine ai fost tu?Urmele se sterg.Nisipul din clepsidra timpului-care va continua sa treaca si fara noi-va acoperi sufletul meu ,sufletul tau...Si va ramine doar uitarea.Sa poti sa uiti e o binecuvintare.Nu-i drept ca intre nastere si moarte sa fie doar o. liniuta.Dar pina atunci ne ducem pacatele stramosilor ca pe ale noastre le vor purta copiii nostri Cita nedreptate!Fii binecuvintat ca existi!