Mihai CANTEA
Născut la 1 iulie 1948, în Iaşi. Absolvent al Institutului Politehnic Iaşi.
Începe să fotografieze din ianuarie 1965, fiind membru al fotoclubului Casei de Cultură a Studenţilor.
Expune fotografie în grup la expoziţiile şi saloanele din Iaşi organizate de Casa de Cultură a Studenţilor şi Şcoala Populară de Artă Iaşi (prof. de artă fotografică şi cinematografică Ion Matei Agapi.)
Participă la saloanele naţionale de artă fotografică studenţească din Cluj-Napoca. Membru al juriului şi membru de onoare al Fotoclubului Universitatea Cluj-Napoca din 1974.
Instructor de artă fotografică în mai multe tabere de creaţie artistică, precum cele de la Păuşa-Călimăneşti (1971), Padina, Pîrcovaci(2000).
Expoziţii personale de fotografie şi prezentări de montaje de diapozitive sonorizate la Bucureşti, (Asociaţia Artiştilor Fotografi), la Cluj, (Fotoclubul Universitatea), la Târgovişte (Şcoala Populară de Artă unde a fost şi instructor de artă fotografică).
Colaborează cu Uniunea Artiştilor Plastici filiala Iaşi la realizarea cataloagelor saloanelor anuale şi revistei „Infoartis“.
Realizează monografia în imagini şi cărţi poştale pentru oraşului Siret.
Asigură fotoreproduceri din colecţia personală şi execută partea de fotoprocesare pe calculator şi tipografică pentru albumele editurii ART XXI (director de editură Antoaneta Ciucă) Un secol de arte frumoase la Iaşi, Corneliu Vasilescu, Ghilia, Elena Floareş Cojenel, Ion Grigore, Val Gheorghiu, Dana.
Expune la Saloanele Anuale ale U.A.P. Iaşi şi Saloanele profesorilor de Arte Vizuale din Iaşi.
Membru al grupului photoFOCUS.
Expoziţii personale la Galeriile „Cupola“, Iaşi in 2004, 2006 (personală cu temă unicat in România -- Artişti, Ateliere, Vernisaje Elective) şi la Galeriile „N.N. Tonitza“, Bârlad, 2004.
Colecţia personală de artă fotografică conţine aproximativ 2000 de lucrări din genul flori, peisaj, portret de reportaj, macrofotografie.
Pe Mihai Cantea l-am cunoscut acum vreo 11 ani, când am început să vin mai des prin Iaşi. Un om care vorbea cu pasiune despre fotografie, care ştia cam tot ce era de ştiut despre teoria domeniului respectiv, care la vremea aceea poseda o colecţie impresionantă de imagini cu flori, colecţie pe care şi-o îmbogăţea zi de zi, bucurând, celor care voiau să vadă, ochii cu imaginile Domniei sale. Încă de pe atunci i-am remarcat "plăcerea" de a căra în spinare ditai geanta plină, în afară de aparat şi obiective, cu tot felul de obiecte care mai de care mai folositoare în procesul fotografic. Sau nu!... Ţin minte că pe atunci în geanta lui se găsea aproape toată colecţia de filtre Cokin. Şi erau peste 50 de asemenea cutiuţe. Plus holderele, reducţiile, parasolarele, capacele...
Din câte ştiu, majoritatea filmelor şi diapozitivelor marilor fotografi ieşeni au trecut prin laboratorul lui Mihai Cantea. La developat. A fost primul care a făcut fotografie color în Iaşi iar o parte din gloria fotografică a profesorului Agapi, despre care vorbeşte mereu cu admiraţie, se datorează şi ştiinţei sale de laborant.
Printre activităţile tinereţii s-a numărat şi aceea de instructor de fotografie în tabere organizate de către UTC, în 1971, la Păuşa-Călimăneşti fiindu-i elev... Dinu LAZĂR
De doi ani şi jumătate de când m-am mutat în Iaşi, drumurile noastre s-au întâlnit. Prietenia ne-a unit sufletele, ajutându-mă să-l cunosc mai bine pe Mihai. Om de o aleasă cultură, perfecţionist feroce în ale fotografiei, este , la ora actuală, cea mai avizată persoană să predea elemente de teorie, tehnică şi estetică fotografică din Iaşi. Şi mai poate oricând să predea, la orice nivel, Photoshop, Corel, QuarkXPress. De calculatoare nu mai vorbesc!...
Păcat că drumul pe care şi l-a ales, chiar dacă a făcut o mare parte din viaţă fotografie, nu a avut în prim plan activitatea expoziţională. Cel puţin în ultimii ani, a ales să fie "martorul" activităţii expoziţionale a pictorilor ieşeni, fotografiindu-le vernisajele. De aici a rezultat în 2006 expoziţia unicat în România, "Artişti, Ateliere, Vernisaje elective". Mari pictori români datorează priceperii şi muncii în domeniul fotografiei şi pregătirii pentru tipar a lui Mihai CANTEA albume monumentale. Şi câte nu s-ar mai putea spune...
Cine-l cunoaşte acum pe Mihai CANTEA, la aproape 60 de ani, descoperă o persoană plină de viaţă. O enciclopedie fotografică şi calculatoristă. Un om micuţ, jovial, mereu cu o glumă pe buze, "înhămat" la o geantă uriaşă, purtată în paralel cu alta mai mică (pentru acte), veşnic cu o umbrelă din cele mari după el, şi mereu pe drumuri între Filarmonică, unde lucrează, Editura Art XXI şi casă. Dacă cineva ar fi curios ce se ascunde în geanta uriaşă, ar descoperi, pe lângă aparatul de fotografiat şi obiective, o droaie de alte accesorii, mai mult sau mai puţin folositoare la fotografiat. Plus niscaivai ustensile de depanat calculatoare. În cea de acte, pe lângă buletin şi legitimaţia de intrare în Filarmonică, vreo trei harduri de laptop pline cu programe, cabluri şi mufe de conectare, etc, etc. Despre buzunarele vestei, nu mai vorbesc!...
Acesta este, în puţine cuvinte, Mihai CANTEA, prietenul drag, parte din istoria fotografiei româneşti actuale!...
Imagini de-ale Domniei sale
AICI
Într-o zi ceva se rupe. Şoaptele lumii se opresc. Tăcerea se-aşterne peste amintire. Ultima primăvară a plecat către altă zare!...
O jumătate de zi petrecută în Breb-amintiri pentru o viaţă... Dan DINESCU, Mark SHERMAN, Florin ANDREESCU, Vasile DOROLŢI, Felician SĂTEANU, Ghiţă PORUMB, Mira MARINCAŞ. Colegii fotografi care, alături de mine au aşteptat "clipa de graţie". Lumina divină!...
Foto: 10.05.2008, Canon EOS 30D, obiectiv 50mm/1,8, inele prelungitoare...
Foto: 10.05.2008, Canon EOS 30D, obiectiv 50mm/1,8, inele prelungitoare...
Prima oară, prin decembrie, totul a fost o joacă. Nimic stabilit în prealabil, nimic pregătit. O cameră, lumina puţină, spre seară, de la o fereastră. Am mers mai mult pe prim plan, pe detaliu, pe "lumina" unor ochi încântători. 15 minute de lucru, de dialog model-fotograf intens şi, totodată reconfortant. Apoi prelucrare. Destul de multă. Dusă spre extrem. Dar au ieşit nişte imagini minunate!...
A doua oară, acum două zile. Ştiam locaţia cu lanul de rapiţă de ceva timp. Pregătiri... Discuţii... Mers la Teatrul Naţional după rochii... Tra la la, tra la la!... Microbuz, bagaj, mers câteva sute de metri prin pământul afânat şi moale de la ploaie... Ajuns la faţa locului... sentimentul de ratare a şedinţei foto: galbenul imens era bun pentru o singură imagine. Şi noi aveam trei toalete!... După aproape trei ore de fotografiat, reîntoarcerea acasă. Mofluz, cu toate corăbiile înnecate. Iar prelucrări, de data aceasta simple... Şi totuşi. Imaginile s-au adunat una după alta. Vreo 30. Dar cu totul altceva decât prima oară. Sentiment ambiguu. De lucru făcut pe jumătate. Totuşi mulţumitor. De un lucru sunt sigur: de data asta nu am mai fotografiat cu sufletul!...
Născut la 1 iulie 1948, în Iaşi. Absolvent al Institutului Politehnic Iaşi.
Pe Mihai Cantea l-am cunoscut acum vreo 11 ani, când am început să vin mai des prin Iaşi. Un om care vorbea cu pasiune despre fotografie, care ştia cam tot ce era de ştiut despre teoria domeniului respectiv, care la vremea aceea poseda o colecţie impresionantă de imagini cu flori, colecţie pe care şi-o îmbogăţea zi de zi, bucurând, celor care voiau să vadă, ochii cu imaginile Domniei sale. Încă de pe atunci i-am remarcat "plăcerea" de a căra în spinare ditai geanta plină, în afară de aparat şi obiective, cu tot felul de obiecte care mai de care mai folositoare în procesul fotografic. Sau nu!... Ţin minte că pe atunci în geanta lui se găsea aproape toată colecţia de filtre Cokin. Şi erau peste 50 de asemenea cutiuţe. Plus holderele, reducţiile, parasolarele, capacele...
De doi ani şi jumătate de când m-am mutat în Iaşi, drumurile noastre s-au întâlnit. Prietenia ne-a unit sufletele, ajutându-mă să-l cunosc mai bine pe Mihai. Om de o aleasă cultură, perfecţionist feroce în ale fotografiei, este , la ora actuală, cea mai avizată persoană să predea elemente de teorie, tehnică şi estetică fotografică din Iaşi. Şi mai poate oricând să predea, la orice nivel, Photoshop, Corel, QuarkXPress. De calculatoare nu mai vorbesc!...
Fotografia este o stare de spirit. Odată ce o descoperi, o porţi în suflet ca pe o icoană. Este precum Tatăl Nostru, pe care, copil fiind, îl înveţi pe de rost şi-l rosteşti apoi, înainte de culcare, toată viaţa!... Când ţii în mână aparatul de fotografiat eşti alt om. Te crezi un Zeu coborât pe pământ pentru a împărţi, după bunul plac, pământenilor clipa de graţie. Declanşarea care face amintirea să devină vizibilă. Să rămână pentru totdeauna printre noi. FOTOGRAFIA... Tânăr fiind, starea aceasta de spirit mi-a marcat, pentru totdeauna, viaţa. Singur într-un târguşor de provincie, am păstrat-o cum am putut mai bine. Prietenii într-ale fotografiei nu erau lângă mine. Erau risipiţi prin toată ţara. M-au primit în suflete, dându-mi din lumina şi căldura spiritelor lor, care-i purtau, ca şi pe mine, peste tot acolo unde se întâmpla ceva demn de reţinut pentru eternitate. Ce Prieteni am avut... O istorie nescrisă încă a fotografiei româneşti. Ce Prieteni am acum... O istorie care nu se va scrie vreodată!...
Când nu ai maşină şi vrei să mergi în Maramureş, este deja o problemă. CFR-ul, microbuzele şi autobuzele merg alan-dala. Şi doar din când în când!... Eu am mers cu trenul până la Năsăud. Unde m-a aşteptat Mark. Venit de la Bucureşti. Via Şirnea-Târgu Mureş. Lângă gară Târgul tocmai se terminase. Doar femeile aşteptau nerăbdătoare să vină soţii la căruţe. De la birt!...
Pe drumul spre Săcel, poarta de intrare în Maramureş dinspre Bistriţa, pe fiecare deal oamenii erau la muncă. Arat, semănat, grăpat. Ca acum 100 de ani. Parcă timpul s-a oprit în loc între dealurile din nord!...
Iisuşi decoloraţi, case dărăpănate, parcă îngropate în noroiul de la ploile de săptămâna trecută, lăicere colorate întinse la aerisit pe gardurile de lemn... Peste toate, doar bătrânii stau de veghe, făcându-şi de lucru prin curţi. Femeia din imagine ne-a invitat în casă, la o farfurie de zeamă. Înăuntru doar fiica, nepotul şi o pisică. Bărbatul i-a murit de 24 de ani, ginerele este dus la lucru în Spania, în iarnă şi-a îngropat un fecior. Pădurea l-a "luat" în floarea tinereţii. Ce poveste cutremurătoare, ce gust al mâncării, ce vieţi risipite!...
Văleni - privire spre Ocna Şugatag şi Breb