luni, 12 mai 2008

Ultima primăvară

Într-o zi ceva se rupe. Şoaptele lumii se opresc. Tăcerea se-aşterne peste amintire. Ultima primăvară a plecat către altă zare!...
Clipa nu se-ntoarce, Prieteni. Oricât ne chinuim să o ascundem memoriei... Doar fotografia rămâne, Regat fără stăpân. Condamnat la uitare!...

Maramureş - Breb



O jumătate de zi petrecută în Breb-amintiri pentru o viaţă... Dan DINESCU, Mark SHERMAN, Florin ANDREESCU, Vasile DOROLŢI, Felician SĂTEANU, Ghiţă PORUMB, Mira MARINCAŞ. Colegii fotografi care, alături de mine au aşteptat "clipa de graţie". Lumina divină!...

duminică, 11 mai 2008

Hai-hui prin Grădina botanică 2



Foto: 10.05.2008, Canon EOS 30D, obiectiv 50mm/1,8, inele prelungitoare...
P.S. (pentru Sebastian Bujor): am mai spus-o odată, analfabetismul fotografic în România este, din păcate, o stare de fapt!... "Fotografi" care nu-şi cunosc aparatul, care nu ştiu ce poate face un obiectiv sau altul, care ştiu o brumă de prelucrare, care citesc pe net toate aberaţiile debitate de "colegi" asemeni lor. Şi care, atunci când le vorbeşti despre un anumit subiect fotografic, după al treilea cuvânt îţi spun: "ştiu asta"...
Sebi, de cele mai multe ori, atunci când mergem la fotografiat, întâlnim situaţii în care trebuie să improvizăm. Pentru tipul de fotografie de aici, MACRO, aveam trei variante: un obiectiv special pentru macro, inele prelungitoare (care se ataşează între aparat şi obiectiv), sau un burduf (care şi el se ataşează între aparat şi obiectiv). Ca să vezi ce înseamnă fiecare este suficient să intri pe saitul de la Canon. Acolo ai amănunte suficiente pentru a-ţi face o idee despre ce înseamnă şi cum lucrează fiecare. Încă o variantă ar mai fi un obiectiv care are raport de macro 1/2 sau 1/4, cum este obiectivul meu 24-105, f 4, IS, L. Din păcate, sâmbătă obiectivul respectiv era dat la un coleg, aşa că am trebuit să improvizez, folosind obiectivul de 50 mm în combinaţie cu inelele prelungitoare. Cu obiectivul simplu nu poţi face macro. Nu este pentru genul acesta de fotografie. Imaginile, în majoritate nu sunt cropate. Câteva au un decupaj foarte mic, de ajustare compoziţională. În ceea ce priveşte prelucrarea... aceasta rămâne la latitudinea fiecărui fotograf!...

Hai-hui prin Grădina botanică 1

Foto: 10.05.2008, Canon EOS 30D, obiectiv 50mm/1,8, inele prelungitoare...

vineri, 9 mai 2008

Distanţa dintre "clipa de graţie" şi RATAREA unei şedinţe foto...

De multe ori m-am întrebat cât de mare sau cât de mică este această distanţă. Datorită faptului că fac foarte rar acest gen de fotografie, răspunsul îmi este, încă, necunoscut. Modelul... Lucru cu el este ca atunci când scrii o poezie. Sau când construieşti o vioară?... La final, poezia trebuie să fie frumoasă. Să încânte pe cei care o aud. Iar vioara... Vioara trebuie să poată cânta. Cea mai frumoasă melodie din lume!... Cred că acesta ar trebui să fie rezultatul unei şedinţe foto cu un model.
Două momente diferite, acelaşi model. Pentru mine, două stări total opuse:


Prima oară, prin decembrie, totul a fost o joacă. Nimic stabilit în prealabil, nimic pregătit. O cameră, lumina puţină, spre seară, de la o fereastră. Am mers mai mult pe prim plan, pe detaliu, pe "lumina" unor ochi încântători. 15 minute de lucru, de dialog model-fotograf intens şi, totodată reconfortant. Apoi prelucrare. Destul de multă. Dusă spre extrem. Dar au ieşit nişte imagini minunate!...


A doua oară, acum două zile. Ştiam locaţia cu lanul de rapiţă de ceva timp. Pregătiri... Discuţii... Mers la Teatrul Naţional după rochii... Tra la la, tra la la!... Microbuz, bagaj, mers câteva sute de metri prin pământul afânat şi moale de la ploaie... Ajuns la faţa locului... sentimentul de ratare a şedinţei foto: galbenul imens era bun pentru o singură imagine. Şi noi aveam trei toalete!... După aproape trei ore de fotografiat, reîntoarcerea acasă. Mofluz, cu toate corăbiile înnecate. Iar prelucrări, de data aceasta simple... Şi totuşi. Imaginile s-au adunat una după alta. Vreo 30. Dar cu totul altceva decât prima oară. Sentiment ambiguu. De lucru făcut pe jumătate. Totuşi mulţumitor. De un lucru sunt sigur: de data asta nu am mai fotografiat cu sufletul!...

Mulţumesc Fanu că m-ai ajutat să aleg imaginile. Am mai băgat şi eu trei... Aştept părerile voastre, Prieteni!...

marți, 6 mai 2008

O posibilă istorie actuală a fotografiei româneşti 1

Mihai CANTEA

Născut la 1 iulie 1948, în Iaşi. Absolvent al Institutului Politehnic Iaşi.
Începe să fotografieze din ianuarie 1965, fiind membru al fotoclubului Casei de Cultură a Studenţilor.
Expune fotografie în grup la expoziţiile şi saloanele din Iaşi organizate de Casa de Cultură a Studenţilor şi Şcoala Populară de Artă Iaşi (prof. de artă fotografică şi cinematografică Ion Matei Agapi.)
Participă la saloanele naţionale de artă fotografică studenţească din Cluj-Napoca. Membru al juriului şi membru de onoare al Fotoclubului Universitatea Cluj-Napoca din 1974.
Instructor de artă fotografică în mai multe tabere de creaţie artistică, precum cele de la Păuşa-Călimăneşti (1971), Padina, Pîrcovaci(2000).
Expoziţii personale de fotografie şi prezentări de montaje de diapozitive sonorizate la Bucureşti, (Asociaţia Artiştilor Fotografi), la Cluj, (Fotoclubul Universitatea), la Târgovişte (Şcoala Populară de Artă unde a fost şi instructor de artă fotografică).
Colaborează cu Uniunea Artiştilor Plastici filiala Iaşi la realizarea cataloagelor saloanelor anuale şi revistei „Infoartis“.
Realizează monografia în imagini şi cărţi poştale pentru oraşului Siret.
Asigură fotoreproduceri din colecţia personală şi execută partea de fotoprocesare pe calculator şi tipografică pentru albumele editurii ART XXI (director de editură Antoaneta Ciucă) Un secol de arte frumoase la Iaşi, Corneliu Vasilescu, Ghilia, Elena Floareş Cojenel, Ion Grigore, Val Gheorghiu, Dana.
Expune la Saloanele Anuale ale U.A.P. Iaşi şi Saloanele profesorilor de Arte Vizuale din Iaşi.
Membru al grupului photoFOCUS.
Expoziţii personale la Galeriile „Cupola“, Iaşi in 2004, 2006 (personală cu temă unicat in România -- Artişti, Ateliere, Vernisaje Elective) şi la Galeriile „N.N. Tonitza“, Bârlad, 2004.
Colecţia personală de artă fotografică conţine aproximativ 2000 de lucrări din genul flori, peisaj, portret de reportaj, macrofotografie.


Pe Mihai Cantea l-am cunoscut acum vreo 11 ani, când am început să vin mai des prin Iaşi. Un om care vorbea cu pasiune despre fotografie, care ştia cam tot ce era de ştiut despre teoria domeniului respectiv, care la vremea aceea poseda o colecţie impresionantă de imagini cu flori, colecţie pe care şi-o îmbogăţea zi de zi, bucurând, celor care voiau să vadă, ochii cu imaginile Domniei sale. Încă de pe atunci i-am remarcat "plăcerea" de a căra în spinare ditai geanta plină, în afară de aparat şi obiective, cu tot felul de obiecte care mai de care mai folositoare în procesul fotografic. Sau nu!... Ţin minte că pe atunci în geanta lui se găsea aproape toată colecţia de filtre Cokin. Şi erau peste 50 de asemenea cutiuţe. Plus holderele, reducţiile, parasolarele, capacele...
Din câte ştiu, majoritatea filmelor şi diapozitivelor marilor fotografi ieşeni au trecut prin laboratorul lui Mihai Cantea. La developat. A fost primul care a făcut fotografie color în Iaşi iar o parte din gloria fotografică a profesorului Agapi, despre care vorbeşte mereu cu admiraţie, se datorează şi ştiinţei sale de laborant.
Printre activităţile tinereţii s-a numărat şi aceea de instructor de fotografie în tabere organizate de către UTC, în 1971, la Păuşa-Călimăneşti fiindu-i elev... Dinu LAZĂR

De doi ani şi jumătate de când m-am mutat în Iaşi, drumurile noastre s-au întâlnit. Prietenia ne-a unit sufletele, ajutându-mă să-l cunosc mai bine pe Mihai. Om de o aleasă cultură, perfecţionist feroce în ale fotografiei, este , la ora actuală, cea mai avizată persoană să predea elemente de teorie, tehnică şi estetică fotografică din Iaşi. Şi mai poate oricând să predea, la orice nivel, Photoshop, Corel, QuarkXPress. De calculatoare nu mai vorbesc!...
Păcat că drumul pe care şi l-a ales, chiar dacă a făcut o mare parte din viaţă fotografie, nu a avut în prim plan activitatea expoziţională. Cel puţin în ultimii ani, a ales să fie "martorul" activităţii expoziţionale a pictorilor ieşeni, fotografiindu-le vernisajele. De aici a rezultat în 2006 expoziţia unicat în România, "Artişti, Ateliere, Vernisaje elective". Mari pictori români datorează priceperii şi muncii în domeniul fotografiei şi pregătirii pentru tipar a lui Mihai CANTEA albume monumentale. Şi câte nu s-ar mai putea spune...

Cine-l cunoaşte acum pe Mihai CANTEA, la aproape 60 de ani, descoperă o persoană plină de viaţă. O enciclopedie fotografică şi calculatoristă. Un om micuţ, jovial, mereu cu o glumă pe buze, "înhămat" la o geantă uriaşă, purtată în paralel cu alta mai mică (pentru acte), veşnic cu o umbrelă din cele mari după el, şi mereu pe drumuri între Filarmonică, unde lucrează, Editura Art XXI şi casă. Dacă cineva ar fi curios ce se ascunde în geanta uriaşă, ar descoperi, pe lângă aparatul de fotografiat şi obiective, o droaie de alte accesorii, mai mult sau mai puţin folositoare la fotografiat. Plus niscaivai ustensile de depanat calculatoare. În cea de acte, pe lângă buletin şi legitimaţia de intrare în Filarmonică, vreo trei harduri de laptop pline cu programe, cabluri şi mufe de conectare, etc, etc. Despre buzunarele vestei, nu mai vorbesc!...
Acesta este, în puţine cuvinte, Mihai CANTEA, prietenul drag, parte din istoria fotografiei româneşti actuale!...

Imagini de-ale Domniei sale AICI

sâmbătă, 3 mai 2008

O stare de spirit pierdută - FOTOGRAFIA

Fotografia este o stare de spirit. Odată ce o descoperi, o porţi în suflet ca pe o icoană. Este precum Tatăl Nostru, pe care, copil fiind, îl înveţi pe de rost şi-l rosteşti apoi, înainte de culcare, toată viaţa!... Când ţii în mână aparatul de fotografiat eşti alt om. Te crezi un Zeu coborât pe pământ pentru a împărţi, după bunul plac, pământenilor clipa de graţie. Declanşarea care face amintirea să devină vizibilă. Să rămână pentru totdeauna printre noi. FOTOGRAFIA... Tânăr fiind, starea aceasta de spirit mi-a marcat, pentru totdeauna, viaţa. Singur într-un târguşor de provincie, am păstrat-o cum am putut mai bine. Prietenii într-ale fotografiei nu erau lângă mine. Erau risipiţi prin toată ţara. M-au primit în suflete, dându-mi din lumina şi căldura spiritelor lor, care-i purtau, ca şi pe mine, peste tot acolo unde se întâmpla ceva demn de reţinut pentru eternitate. Ce Prieteni am avut... O istorie nescrisă încă a fotografiei româneşti. Ce Prieteni am acum... O istorie care nu se va scrie vreodată!...

Astăzi am avut întâlnire cu tinerii mei Prieteni de la Atelierul de fotografie. Trebuia să mergem hai-hui la pozat prin Iaşi. Din nefericire stropii de ploaie se jucau cu oraşul la acea oră. Singur, la locul de întâlnire, am simţit neputinţa dându-mi târcoale. Copiii de azi au tot ce eu n-am visat. Aparate, obiective, internet. Sunt fotografi adevăraţi. Cu situri şi bloguri. Doar starea aceea de spirit care te face să uiţi de tot şi toate pentru a auzi aparatul de fotografiat cântându-ţi în ureche, n-o au. Din păcate!...

vineri, 2 mai 2008

Pe drum, spre Maramureş...

Când nu ai maşină şi vrei să mergi în Maramureş, este deja o problemă. CFR-ul, microbuzele şi autobuzele merg alan-dala. Şi doar din când în când!... Eu am mers cu trenul până la Năsăud. Unde m-a aşteptat Mark. Venit de la Bucureşti. Via Şirnea-Târgu Mureş. Lângă gară Târgul tocmai se terminase. Doar femeile aşteptau nerăbdătoare să vină soţii la căruţe. De la birt!...

Pe drumul spre Săcel, poarta de intrare în Maramureş dinspre Bistriţa, pe fiecare deal oamenii erau la muncă. Arat, semănat, grăpat. Ca acum 100 de ani. Parcă timpul s-a oprit în loc între dealurile din nord!...

Iisuşi decoloraţi, case dărăpănate, parcă îngropate în noroiul de la ploile de săptămâna trecută, lăicere colorate întinse la aerisit pe gardurile de lemn... Peste toate, doar bătrânii stau de veghe, făcându-şi de lucru prin curţi. Femeia din imagine ne-a invitat în casă, la o farfurie de zeamă. Înăuntru doar fiica, nepotul şi o pisică. Bărbatul i-a murit de 24 de ani, ginerele este dus la lucru în Spania, în iarnă şi-a îngropat un fecior. Pădurea l-a "luat" în floarea tinereţii. Ce poveste cutremurătoare, ce gust al mâncării, ce vieţi risipite!...

Maramureşul - vrajă şi neputinţă

Văleni - privire spre Ocna Şugatag şi Breb

Călătorul grăbit, turistul pentru care Maramureşul înseamnă doar Săpânţa Cimitirului vesel, nu-i va înţelege niciodată spiritul. De vreo şapte ani, când am timp, îi bat cărările. Sub ochii mei, Maramureşul s-a transformat şi se transformă neîncetat. Un areal în care doar bătrânii, nevestele şi coconii mai sălăşuiesc. Primii au în grijă munca câmpului. Nevestele văd de casă, de animale şi copii. Bărbaţii lor sunt la muncă. Prin Canada, America, Franţa, Italia, Spania. Şi cine mai ştie pe unde. Nici la sărbătorile mari nu se mai adună atât de uşor ca înainte. Coconii învaţă carte. Visând la clipa când vor pleca spre zările lumii...
Maramureşul, vraja lui se-ntrupează în bisericile din lemn zvelte, care parcă împung cu turlele cerul. Pictura interioară este de-a dreptul fascinantă. Împletitură de artă populară naivă, canoane, speranţă şi Dumnezeire. Tradiţiile parcă sunt mai multe şi mai frumoase ca în oricare alt loc din ţară. Rusaliile, Luminaţia, Sâmbra oilor, Tânjaua, Sărbătoarea Paştelui, Masa Moşilor, Sânzienele, Udătoriul şi cine le mai ştie pe toate câte sunt, tot atâtea prilejuri de sărbătoare, care altădată ţineau familia strâns unită. Acum!... Civilizaţia lemnului, casele din bârne şi porţile mândre. În curând vor deveni amintire. Feciorii trimit acasă bani. Părinţii sau nevestele trebuie să se transforme în arhitecţi. Casa lor să fie cea mai mândră din sat. Astăzi încă nu este aşa de gravă această "viziune", dar cine vrea să vadă cum va arăta mândrul Maramu' peste zece ani, să treacă dealul până la Huta Certeze!... Portul, mândru şi diferit, de la bătrâni, la tinerii neînsuraţi, la cel al familiilor trecute pe la preot şi până la al coconilor, deja este alterat vizibil: fustele cu o mie de flori ale fetelor sunt plisate prin Turcia, iar năframele cu trandafiri îşi au originea tocmai prin Taiwan. Şi cămăşile albe, altădată cusute de mână, tot de prin Turcia sunt aduse...
Maramureş... Câtă vrajă pierdută şi câtă neputinţă adunată în privirea bătrânilor care ară pe dealul care nu a fost vreodată colectivizat, ca acum 100 de ani: cu plugul de lemn tras de un cal costeliv.