vineri, 5 martie 2010

26 - 2004 - Nunta

Anul 1994, Nunta. Cu un an înainte fusesem prima data în Maramureș. Între timp, a devenit o obsesie. Mii de imagini cu această zonă extraordinară s-au adunat. Pot spune că sunt un martor al transformării, al distrugerii la care este supus Maramureșul. Martor la drama pe care o trăiește: depopularea, prin plecarea ”coconilor” la muncă prin toate colțurile Europei și înlocuirea patrimoniului moștenit din străbuni (case, port, obiceiuri, tradiții) cu o ”viață de împrumut”, străină felului nostru de-a fi.
Eram cu Freddy, colegul din Belgia și cu Bob într-o tură de ”muzeu în aer liber”. Pe la Dragomirești ne-au atras atenția cei doi tineri îmbrăcați în straie populare. Freddy era foarte curios. Lui Bob îi sticleau ochii. Am oprit și am cerut voie să-i fotografiem. Au acceptat fără ezitare. Cu mândrie. El, un tip micuț, gârbovit parcă de importanța momentului, dar purtând cu mândrie steagul tradițional la o astfel de petrecere, Ea, o femeie mândră, frumoasă, plină de ”draci” și cu o jumătate de cap mai înaltă decât mirele. Aproape că-l compătimeam pe bietul ginerică. Oameni mândri am întâlnit. Jumătate dintre ei purtând straiele tradiționale, cealaltă jumătate îmbrăcată modern, cu tot ce era mai bun pe meleagurile Italiei, de unde veniseră pentru nunta nemaivăzută. Singură, horinca era aceea pe care o știau toți, din moși-strămoși. I-am însoțit până la biserică. Acolo... surpriză: Tânăra frumoasă nu era mireasa ci... sora ei. Adevărata mireasă era cu un cap mai înaltă decât sora (ginerică era un pitic pe lângă ea), avea un nas identic cu ciocul vulturului pleșuv, un dinte din față lipsă, iar despre frumusețe... sora ei luase tot. Ni-l și închipuiam pe omulețul cu steagul ducându-și zilele alături de ”aleasa visurilor sale”...
Maramureșul, dacă ai fost o dată pe meleagurile lui, te prinde ca o vrajă și te ține prizonierul ei. Musai să revii. O dată, de două, de o sută de ori. ”Ce naiba găsiți voi aici” mă întreba Vasile Dorolți acum ceva vreme? Știe el bine ce găsim. Aceeași vrajă de care și el este atins. Aceeași frumusețe pe care și el o fotografiază de o viață.
Greșit, pentru foarte multă lume, când spui Maramureș, spui Săpânța, cu Cimitirul ei Vesel. Săpânța este un Păcălici mediatizat și turisticizat peste măsură. Aproape că nimic nu mai este nealterat acolo. Maramureșul sunt dealurile Vălenilor și ale Bocicoelului de unde privirea îți poate zbura până departe peste nouă alte dealuri care se pierd în orizont. Maramureșul este lemnul îmblânzit de mâinile dibace ale meșterilor. Maramureșul sunt bisericile mici, dar cu turla legată de cer, parcă făcute dintr-un trunchi, și a căror pictură veche de sute de ani te face să te minunezi. Maramureșul este mia de focuri de sub cazanele de țuică aromată, focuri care nu se vor stinge niciodată. Maramureșul este amintirea șuturilor unde ortacii lucrau cu miile odinioară visând să găsească câte o floare de mină, zâna numai bună de dus acasă și de făcut mireasă. Maramureșul este fumul Mocăniței de pe Vaser, de la Desești și cine mai știe de unde, pe care nările bătrânilor încă-l mai simt la ceas de sărbătoare. Maramureșul este durerea amintirii la vremea când Tisa nu despărțea două țări, cînd întreaga inimă era Acasă. Maramureșul sunt bătrânii care-ți pot depăna 1001 de povești, fără să se repete vreodată. Și toate acestea, peste puțini ani, vor fi doar o amintire!
Asta găsim, Tata Vasili pe dealurile tale. Asta ne face să venim iar și iar și iar acolo...

2 comentarii:

vasile dorolti spunea...

invadatorilor,nu mai poate omu' sa se plimbe prin peisaj,ca iote apare o scula din tufe !!!!!!!...m-am hotarit,am sa atac la baioneta(nikon- of course!!!!!)Moldova....!!!!

OZOLIN DUŞA spunea...

Așteptăm cu interes și cu Canoanele pregătite (cine are)!...