Fix acum trei luni, pe 16 martie, am fost împreună cu câţiva prieteni de la Atelierul de fotografie la Slobozia, un cătun aflat la aproximativ 25 de kilometri de Iaşi, locuit de populaţie rromă. Este incredibil că mai pot exista, în anul 2008, asemenea margini de lume. Casele, majoritatea făcute din pari înfipţi în pământ şi lipiţi cu lut, stăteau să se prăbuşească. Apă curentă, canalizare... vise. Toaleta era, pe oriunde, prin drum. Şi totuşi, fiecare casă avea câte un lighean pe care scria Digi TV!...
Nu ştiu ce mi-a venit să prelucrez astăzi imaginile respective. Poate de bucurie că am predat lucrarea de licenţă, poate pentru faptul că ieri au mai fost o tură de alegeri şi că ei au acum un primar nou... Măcar piatră pe uliţe să le pună. Dacă apuci să intri acolo şi, între timp plouă, e de belea!...
Am procesat 19 imagini şi i le-am trimis lui Ştefan, să aleagă el 6. Curios... a ales cu totul altele (Slobozia 2), decât aş fi ales eu. Cred că îmbătrânesc! O fi de bine?
Am procesat 19 imagini şi i le-am trimis lui Ştefan, să aleagă el 6. Curios... a ales cu totul altele (Slobozia 2), decât aş fi ales eu. Cred că îmbătrânesc! O fi de bine?