marți, 31 iulie 2012

Veverița măi!

Uite-așa veverița apare unde nu te aștepți. Cine o vede, are ochi buni. Eu am văzut-o abia acasă. Mint, abia acum!


Venice 20 - Chite doi



luni, 30 iulie 2012

Venice 19

Fraților, totul este ca în imaginea de mai sus. Și în politică și în fotografie! (cine nu s-a prins, să dea SMS).

Acuma... în ciumpălăcimea lui, ciumpalacul fotograf ar trebui să învețe în fiecare zi câte ceva. Că mereu apare noutăți la orizont. Fundamentale. Recunosc că ciumpalacul de mine a învățat astăzi câteva lucruri capitale despre editarea imaginilor care-mi vor ajuta de acum încolo foarte mult. Și pentru asta trebuie să-i mulțumesc lui Tata Mihai Cantea. Chiar nu știu ce ne-am face, din păcate puținii fotografi care-i suntem Prieteni fără sfaturile și ”iepurașii” pe care-i scoate mereu, zâmbind, din jobenul bunătății sale.

Mulțumesc Tata Mihai!

Venice 18 - să ne păstrăm amintirile...




Venice 17 - s-a dus!


Neică, nika nu suntem în stare să facem ca lumea. Nici în politică, nici în fotografie. Auzi mata: RAGEfinder, că e silențios și nu aude gușterul când îi faci poze. Aferim!


duminică, 29 iulie 2012

Venice 16 (de-acu 13 ani)

Aparat Canon EOS 50E, obiectiv Canon 28-70/3,5-5,6 USM, film Kodak ProFoto ISO 100, negativ scanat cu scaner de film Minolta DIMAGE 4, prelucrare multiplă cu filtre cu fractali.

De fiecare dată când se uită spre oglindă ciumpalacul vede imaginea unui mare fotograf. Atât de mare că nu mai știe el, bietul muritor, ce să facă și cum să-și îmbogățească arsenalul de exprimări.
A auzit el pe ici pe colo despre fotografia pe film. Nu e greu de făcut. Îți trebuie doar un aparat mai vechi în care să poți băga filmul și filmul. Restul vine de la sine, ce fac atâta gargară fraierii ăia expirați care cică au lucrat pe film. Păi zis și făcut. Ciumpalacul își ia un aparat pe film, obiective are de la cel pe digital, cu filmele e mai complicat: alea alb-negru, cum a auzit el că se face fotografia mai interesantă, trebuie developate manual (adică de mână) și domnia sa nu are timpul necesar (că banii ar fi) să aștepte atâta să vadă rezultatele (ce e si cu digitalul ăsta...), așa că ia un film alb-negru (sau mai bine color, că e mai ieftin?) în proces C41 (ce-o fi asta bre?), îl expune repejor și fuga cu el la minilab. După 35 de minute e gata. Developat. Și dacă nu avem acasa un scaner de film, nu e nimic, domnișoara de la minilab ni-l scanează instantaneu și ne dă CD-ul cu imaginile neprețuite. Încă. Ce mai contează că filmul este developat aiurea și zgâriat de la un capăt la altul? Doar pentru cazuri de astea s-a inventat Photoshopul...
Mda... Și cu asta ce s-a rezolvat? Pozeeee pe film!!!, strigă ciumpalacul pe forumuri victorios. Hai bre, ai început pe film și ai terminat pe digital. Unde-i șmecheria? Nu mai bine dădeai banii pe mici și bere? Dacă intri într-un Dark Room (cum spune cineva de la Universitatea de Arte) te uiți ca virgina la telenovele. Totul devine, dintr-o dată, prea complicat. Ca și fotografia!
Cine are de înțeles să înțeleagă. Cine nu, să se încrunte...

Acesta este un Pamflet. Rog pe toți cei care-l citesc să îl ia ca atare. Orice asemănări cu persoane și fotografi din lumea reală sunt excluse!

Venice 15 - Hai la Vot!



Venice 14 - Căutând comoara



vineri, 27 iulie 2012

Venice 11


Ce ți-e și cu fotografia din ziua de azi. Azi ești și mâine te trezești că bați din buze. Trustul Adevărul și-a închis șandramaua de la Iași. Florin Chirica a rămas fără obiectul muncii. Un fotoreporter mai puțin pe tarlaua fotografiei ieșene. Din păcate!

Pentru copiii străzii: nu-i așa că ar mai trebui îndreptată un pic? Că prea curge-nspre dreapta și-nspre jos! Ce scrie pe spatele lui nenea cu roaba... (cine nu, SMS)

Venice 10




joi, 26 iulie 2012

miercuri, 25 iulie 2012

Venice 7


Asta nu e pe stradă, e pe apă. Adică tot un fel de stradă, da pentru bampoare!

Expoziție Elliott Erwit la Veneția

Dacă în seara sosirii la Veneția am ratat focul de artificii a doua zi am avut o mare șansă. Am prins fix ultima zi la Veneția (de fapt la Giudecca, la Palatul ”Trei ochi”) a expoziției ”Personal best Elliott Erwit. O șansă rară de a vedea, la un loc, peste 200 de fotografii aparținând celebrului artist, unul dintre fondatorii Magnum. Fotografii alb-negru (una singură color, făcută în 2009, la instalarea lui Obama la Casa Albă), cea mai veche din 1946, cea mai nouă din 2010. 64 de ani extraordinari în imagini ai unuia dintre cei mai mari artiști fotografi ai lumii. Mulțumesc șansei!


Venice 6


Aici e vorba doar despre planuri și culori. Ar mai fi ceva dar... tot prin SMS!


Mă sună aseară Florin Andreescu, în vizită prin Iași. A pățit-o și el la Palas. I-au sărit handicapații de la pază la gât că nu are voie să fotografieze. Afară. 
Domnule Dascălu, acum doi ani și ceva când se făceau mitinguri împotriva proiectului dumneavoastră vă lăudați cu peste 50.000 mp de grădină publică. I-ați făcut și este bine așa. Numai că din PUBLICĂ acum s-a transformat în PRIVATĂ și angajații dvs. au nesimțirea să se ia de cei care poartă un aparat de fotografiat în mână. Păi ori le luați la intrare aparatele, ori puneți o taxă de fotografiere, ori o închideți definitiv. Nicăieri în lume nu se întâmplă aberația de la Palas!

marți, 24 iulie 2012

Venice 5 - PRADA


Mai punem una astăzi, că a avut balta pește!

Cine nu s-a prins să dea SMS.


Venice 4


Dacă aș spune că am văzut pisica doar acasă, aș minți!

Secetă mare, Mon Cher, nimic de raportat de dimineață de la gâze. Călugărița îi făcea ochi dulci lui Tata Mihai!

 Completarea de la Tata Mihai Cantea...


luni, 23 iulie 2012

Excursie de creație la Carnavalul de la Veneția 2013


Detalii găsiți pe Foto Iași

Venice 3 și PUNCT


Aud că mai tânărul meu coleg a terminat cu argumentele, fotograficește vorbind, și vrea să-mi ”spargă fața”. Se pare că am acordat prea multă atenție cuiva care nu este pregătit să înțeleagă decât adevărurile absolute pe care le deține numai și numai el...
Oricând, cu plăcere! Numai să dai cu mâna cu mănușa, ca să nu te tai în cioburi!

P.S. Din postarea anterioară retractez: nu era vorba de o veveriță în fotografie ci de o pisică care semăna cu o veveriță. Așa că orice asemănare cu domnul care m-a sunat astăzi este nulă și neavenită.

Venice 2 și nu numai

Păi ce poate face omul cu aparatul de fotografiat la Veneția dacă nu este Carnaval? Fotografie de arhitectură, fotografie de amintire cu nevasta și plozii, și... fotografie de/pe/în stradă. Ultima chestie cine are cu ce și e mobilat și la mansardă.
Pe lângă un pic de fotografie de arhitectură am ales, deși nu sunt un fotograf de/pe/în stradă (ce zâmbet Mititel prevăd la rândurile astea) să clămpănesc din obturator și la genul ăsta. În zilele care urmează (vreo 25 până la antrenamentul de la Paris) voi posta imagini din această categorie. Asta (vorba lui Vasili dintr-o diaporamă celebră) pentru încruntarea oamenilor mari și bucuria copiilor mici, mici!)


N-aș fi deschis subiectul ăsta. Consider acest gen de imagine un bun antrenament pentru ochi, minte și viteza de reacție. Ale mele în personal.
Înainte de a pleca, un coleg fotograf se dădea de ceasul morții să facă un grup unde să adune fotografii de stradă din Iași, pentru a face workshop, jurizare, expoziție, a sărbători Ziua Fotografiei de stradă, tarampampam... Deși eram sigur 1000 la 100 că nu va reuși, am acceptat să-l ajut logistic în momentul în care va face ceva. Ar mai fi trebuit să-l ajute un domn fotograf foarte important din Iași, dar domnia sa mirosind că nu-i rost de vreun ghișeft s-a dat lovit. Când au fost să se-ntâlnească (strădarii) au venit numai 3 - moarte sigură înainte de a începe! (deși nu mă distrează lucrurile care sunt moarte din fașă, nu m-am putut abține a zâmbi amar văzând că cel mai combativ om de pe grupul lor de discuții pe FB este unul dintre fotografii ratați ai Iașului, rămas în folclorul urban datorită unei veverițe pe care a văzut-o abia acasă că făcea tumbe într-o imagine. Săracul cu duhul are gura mare mereu).
Îl admir pe colegul meu că are puterea să se entuziasmeze mereu la treburi gata moarte. Ce nu mai admir este încăpățânarea de a nu vedea evidențele. Până acum făcea doar fotografie de stradă. Am scris ceva despre cum gândea treaba respectivă AICI. Acum a schimbat calimera. Îi place și fotoreportajul. Ba chiar ar vrea să trăiască și din fotografie. Dacă s-ar putea. (Păi se poate!). Vrea și păreri XXX, nu are încredere în ce-i spun...
Prietene, nivelul la care ești la ora actuală (fotografic vorbind) îți permite să-ți găsești de lucru la unul dintre ziarele de rahat din Iași. Asta dacă-ți convine să lucrezi cu aparatul tău și să duci acasă 6-8oo de lei lunar. Numai că posturile respective sunt ocupate de alți ciumpalaci, unii dintre ei cu imagini mult peste ceea ce poți face tu acum. Cum spuneai singurel fotografia. Nu se învață ci se simte. Este o trăire, un sentiment născut din interior care ia naștere în momentul în care apăsați declanșatorul”... (mama ei de limbă română cu sentimentul născut care ia naștere) Da asta nu ajunge ca să fii fotograf. Mai sunt alte multe chestii-socoteli pe care mi-e lene să le înșir aici. Oricum nu vei ține cont de ele. Așa că pierde în continuare vremea, entuziasmează-te, ia-o în barbă, ia startul din nou. Mereu se va găsi câte ceva care să-ți pună piedică. Fotografia este o înșiruire de elemente logice pe care trebuie să le stăpânești de la nota 7 în sus. Trebuie să știi să închizi singur cercul. Altfel toate zbaterile tale vor fi în zadar!

duminică, 22 iulie 2012

Venice 1


Din februarie, de când am pus piciorul pe pamântul Patriei, m-a bătut gandul să mă întorc la Veneția. Drept pentru care, la 2 zile de la aterizare cumparasem deja biletele de avion. Hotelul îl plătisem la fața locului, între două ture de fotografii la carnavaliști. Mai ceva ca AMR-ul din armată am numărat zilele care se încăpățânau să treacă încet-încetișor... Sâmbăta trecută, cu 2 ore jumate înainte, eram la Bacău în poartă la aeroport. La 17,55 trebuia să decolăm iar la 18,55 (ora Veneției) să aterizăm pe aeroportul Marco Polo. Până la hotel mai era un ceas. Apoi... turul de onoare!

Și acum vin primele mulțumiri: tantea care-mi ia valiza și-mi dă tichetul de îmbarcare îmi spune senină
- Veți pleca cu 3 ore întârziere. Avionul are o defecțiune și se așteaptă o piesă.
Pam pam!
Și stai nenică ca sardeaua într-o cămăruță de la haeroportul din Bacău, unde în loc de 50 de uoamini maxim, băietanii înghesuiseră cam 120. După vreo oră, timp în care lumea începe să trimită bezele la părinții companiei, vin două gagici și un nene cu cîteva cutii de pachete cu covrigei și 7 sticle cu apa plată. Ba ne mai dau voie să ieșim și în curtea stabilimentului la aer. Treaba cu mita (haleala și apa) ține și uoaminii se mai liniștesc. Mai ales că în curte dau peste un nene cu cămeșa suflecată pe burtă, mecanicul companiei, așteptând și el cu interes piesa trimisă de dimineață de la București prin curier. Păi cum mama măsii? Ditai compania de avioane și n-are și ea un elicopter sau un planor ceva, să trimită piesa în zbor? Ca să nu mai stea amărâții pe care-i jupesc de bani cu ochii în soare? Bine că pot să belească...
- Domne, cum vine piesa, o conductă de presiune, în 5 minute o înlocuiesc și dăm drumul la avion. A venit pe la 19,45. Iar noi am plecat la 21,20, cu 3 ore jumate întârziere. 
La 22,25 (ora la italieni) pilotul punea avionul cu roatele pe pistă, până s-a oprit, până am coborât, până am făcut vama și a venit bagajul s-a făcut de aproape 23. Până am ajuns la Veneția cu otobuzul și apoi cu bamporașul la podul Rialto și apoi la hotel (5 minute), s-a făcut de 23,40.
Undeva, de-asupra-n dreapta, pocneau artificii. Da cine să le mai bage în seamă? Datorită imbecililor de la Blue Air am ratat cel mai mare foc de artificii de peste an din Veneția. Cam 30 de minute de pocnitori de-asupra pieții San Marco.

Tot gândul meu bun pentru nenea patronul de la Blue Air, după spusele lui nenea reparatorul de avion unul dintre regii asfaltului din Romanela. Să dea destinul peste el și să pățească ce trebuia să se întâmple anul trecut când băieții veseli din PDL i-au salvat prin ceva contracte grase compania de la faliment! (amu să nu credeți că la întoarcere am plecat la timp. Doar cu juma de oră întârziere, timp în care una din gagicile însoțitoare de bord a numărat de 4 ori pe degete uoaminii din magaoaie. A 4-a oară am întrebat-o dacă-i dă cu zecimale și s-a supărat spunându-mi că pasagerii se mai rătăcesc pe la cumpărături în aeroport și dacă aș pierde eu avionul cum ar fi? Aiurea, nu s-a mai urcat nimeni!)

Este frustrant pentru un fotograf să rateze un foc de artificii la Veneția. Mai ales că n-ai unde să-ți verși năduful. Sper din tot sufletul să-i pape falimentul pe ciumpalaci, că prea și-au luat-o-n cap!

duminică, 8 iulie 2012

Un nou Curs de Inițiere în Fotografie - SĂ FOTOGRAFIEM ÎMPREUNĂ


Vă invit în perioada 24 iulie - 4 septembrie 2012 la un nou concept de Curs de Inițiere în Fotografie:
SĂ FOTOGRAFIEM ÎMPREUNĂ.

Detalii pe FotoIași: http://www.fotoiasi.net/sa-fotografiem-impreuna-curs-de-initiere-in-fotografie/


marți, 3 iulie 2012

Caii la fereastră

Imagine făcută în 2009 la Ionești - Dâmbovița, la ”moșia” lui Jan Mărculescu. Am trecut acum printre acele imagini făcute cu Nikonul D 90 din posesia lui Jan. Sunt câteva superbe. O zi din aceea fermecată (ce păcat că sunt din ce în ce mai puține) în care-ți iese totul așa cum ai visat într-o noapte de vară!

luni, 2 iulie 2012

Botoșani, pam pam 2 !

Duminică, la 10 fără 10 apare și omul meu.
- Mata trebuie să faci fotografii?
- Bună ziua, eu.
- Da să știi că mai mult de 5 minute, maxim 10 nu pot să stau.
- Îmi ajung 10 minute.
Descuie poarta, deschide ușa, întrerupe alarma, intru, jupesc trepiedul de husă, înșurubez aparatul, aleg primul cadru...
- Vă rog să aprindeți luminile.
- Cum adică? Așa un aparat scump și nu poate face poze fără lumină?
- Nu prea poate, vă rog să aprindeți, durează doar câteva minute. Mă mișc repede.
- Nu pot, curentul e scump, s-a scumpit kilowatul...
- Faceți un efort, vă rog, este pentru album.
- Ce mă interesează pe mine de album? curentul e scump...
Cu chiu cu vai aprinde câteva candelabre.
- Și pe cele de la chivot, vă rog, și lateralele.
- Nu pot, nu știu de unde...
- Și acum 10 ani tot așa mi-ați spus. În 5 minute nu se consumă nici 2 kilowați. Vi-i plătesc.
- Domnule, pe mine mă costă bani. N-am!
După fiecare declanșare mai stinge câte un candelabru. Trei minute a durat toată tărășenia. Încă 2 să strâng și să ies pe ușă. După dialogul de mai sus, nimic din istoria zbuciumată a poporului respectiv nu mă mai miră.

Botoșani, pam pam!...