A trecut deja jumătate din ianuarie. Nici n-am simțit când. Caut cu încrâncenare prin harduri imagini. Mâine termin (sper) de umblat teleleu prin câțiva ani buni de declanșări. Aș fi curios cât timp am declanșat. Minute, zeci de minute, ore? Greu de socotit, dar sunt peste 100.000 de imagini. Pe unele le țineam minte, pe altele le uitasem, pe altele le pierdusem (dacă pot să spun așa despre imaginile puse la păstrare și dublate pentru Doamne ferește...). Răsfoindu-le mi-am adus aminte clipă cu clipă contextul în care le-am făcut. Dar și bucuria și tristețea și fericirea și părerea de rău. Fiecare hard e ca un ceaslov de pe care citești poveștile nemuritoare ale vieții pe care tocmai ai trăit-o. Unii dintre cei de acolo au plecat pe un drum fără de întoarcere. Alții s-au retras prin singurătățile lor. Alții sunt alături de tine și te bucură cu prietenia lor. Și timpul tău s-a mai dus și încheieturile parcă scârțâie mai des decât înainte. Da ne ținem cocoși și dăm înainte cu tupeu.
Multe s-au mai adunat și e timpul să scoatem câte ceva la lumină. Să ne bucurăm la gândul că putem face, câteva clipe, pe cei de lângă noi fericiți cu inspirația noastră de 1/125 dintr-o secundă. Iar dacă s-o supăra cineva... să ne ierte și să treacă mai departe. Parcă așa e frumos să spun la început de an...
Gata, la muncă Golanule și... nu uita când te culci să-ți iei pastila!
P.S... cred că ies cam două ore de clămpăneală la obturatoare. Din 2007 încoace. Dacă o iau mecanic, în cei 31 de ani de fotografie am declanșat încontinuu vreo 7 ore. Mare șmecherie...