Acu câțiva ani, cu Tata Vasili 7 zili - Dorolți prin Negrești Oaș. Era mare târg - bâlci mare și noi mai stăteam ce mai stăteam - clanț, mai mergeam ce mai mergeam - clanț, mai beream ce mai beream - clanț. Adicătelea făceam poze de stradă. Cea de sus s-ar putea numi ”Domn inspector din Negrești” (și mata, cititorule să trăiești). Era un adevărat personaj. Cam abțuguit (cred și eu pe căldura care era), cu cămeșa așezată original (cămeșă de cămeșă, după cum se vede), cu ochelari de jmecher sub pălăria de pai și, în virtutea misiei de ”inspector”, atent - geană la tot ce se petrece și musai cu două ecusoane pe piept. Bun... că n-ați observat că în unul dintre ele steagul e roș - galben - albastru și în celălalt e viceversa, asta nu mai contează!
Acuma vă prezint la ce era atent - geană ”Domn inspector din Negrești”. Poza se cheamă ”Vată pe băț cu instrucțiuni” (nu-i așa că v-am dat gata?), că matmazela era în prima zi de lucru și avea scris procesul tehnologic de fabricație pe bilețelul din mâna stângă din care citea de fiecare dată... când cineva dădea leul pentru vată... Bun, amu să nu credeți că Domn inspector se chiompea la bilețel. Nuuuuuuuuuuu, că bulanul stâng ițit de sub fustiță nu l-ați observat nici pe ăla!
Cam așa este cu Fotografia pe stradă: unii o complică inutil, alții văd de-a-ndoaselea, alții nu văd nimic iar cei care văd... ori nu pricep, ori pricep dar nu știu să se exprime elegant.
Mereu pe stradă se întâmplă câte ceva. Mereu o imagine extraordinară ne trece pe dinaintea ochilor. O secundă și atât. Și doar de noi depinde să o putem reține în memoria (peliculei era să zic) cardului din aparat. În secunda despre care vă vorbesc, ea, imaginea aia memorabilă, o vedem că vine, este și s-a dus. De fapt, timpul nostru de reacție trebuie să fie undeva pe la 1/125, 1/250 pentru ca să putem îngheța acțiunea, pentru ca să putem, apoi, să ne lăudăm la prieteni că suntem ”martori ai timpului nostru”. Fotograful de stradă trebuie să aibă multe. Trebuie să aibă chef, trebuie să aibă tupeu (că vin unii nervoși și răzbelu-i gata), trebuie să aibă putiința de a-i lămuri pe alții (când nevoia o cere) că albul e gri și griul căcăniu (am mai scris asta acum vreo 2 zile, da altfel), trebuie să vadă (cu o secundă înainte de a se întâmpla ceva), trebuie să creadă (că se poate și că merită să apese pe declanșator), trebuie să știe (să extragă din tot fix cadrul care spune ceva, care are o noimă), trebuie să fie (la locul potrivit și în momentul potrivit). Că dacă n-ar fi nu s-ar mai povesti peste seară, peste noapte, peste zi!