Undeva, după zidurile înalte se aude bocănind. Se muncește din greu. Se simte asta în gangul îngust unde am intrat să fotografiez un zid uitat de vreme peste un canal micuț. Între stînga și dreapta mea mai puțin de un metru. O ușă veche în stânga. În rest nimic. Fac cale întoarsă, o iau la dreapta, apoi iar la dreapta. În fața mea un podeț. Doi pași, întorc privirea spre dreapta... un norișor de praf ieșit pe una dintre ferestrele de la clădirea unde se lucrează. O rază de soare mătură spațiul îngust dând o atmosferă de basm. În trei minute trag cu ambele aparate aproape 100 de cadre. Apoi praful dispare și totul este plat. Chiar și soarele se ascunde după acoperișul din dreapta. Clipa de grație pe care am reușit să o păstrez. Singur!