marți, 18 martie 2014

18.03.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 77


Încet dar sigur primăvara se-apropie de sufletele noastre. Numai pe mine m-a pălit acum ceva vreme astenia și se ține scai de mine. Și belelele curg gârlă, că așa este în sport... dacă cazi în genunchi musai trebuie să iei și un șut în cur ca să meargă treaba ca pe roate.
În fine, ne trezim noi și ne scuturăm de păcate și-o luăm cătinel la trap cu Tudorel pregătit de remvoluție. E nașpa de la o vârstă: cu cât lași mai mult să treacă timpul pe lângă tine, cu atât perioada de ”refacere” este mai lungă și mai fără de perspective.
Mi-e dor de niște ardei umflați cu carne tăiată cubulețe cu cuțitul și cu o mână de orez aruncată printre ea. Am văzut ceva care seamănă azi la Auchan da n-am luat. Sigur carnea din ei e sub formă de răvaș. Să apară ardeii cu coaja subțire pe piață și promit că mă apuc de gătit. Da mai este până atunci. Mi-e dor de cremă de zahăr ars. Da am mâncat ieri tot de la același Auchan. Eu nu mă pricep să fac și, oricum, cum face femeia crema de zahăr ars... mai rar. Mi-e dor de o Coca Cola. Azi am stat vreo trei minute la raft cu mâna pe o sticlă din aia cu cireșe. Până la urmă am renunțat s-o pun în coș. E destul că mă otrăvesc cu pufuleți cu cașcaval. Mi-e dor să fac poze la o nuntă (parcă asta nu e de mâncare)... pe 10 mai mi se va împlini dorința! Tot e bine că, din când în când, câte un dor ți se mai împlinește.
Abia aștept să treacă săptămâna asta și cealaltă. Să înverzească cât vezi cu ochii în față. Să merg la gâze la Tata Mihai și să uit de toate câte-mi bat mintea și trupul.
Să fi îmbătrânit așa, pe nepusă masă? 

17.03.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 76


Păi... rețeta ar fi cam așa: se ia 1 Fotograf, se scutură bine de imaginile de pe harduri, musai ce rămâne se editează, se învârte, se dezvârte, se întoarce pe față, pe dos, pe stânga, pe dreapta, se pune pe cant. Rezultatele se dau la mărit pe hârtie fotografică, apoi se  lipesc pe paspartuuri (fotografiile rezultate), se pun în rame și se lasă musai la dospit 3 săptămâni într-un loc circulat pentru ca să fie văzute de tot poporul curios. După trei săptămâni se reia procedeul și tot așa, la alte și alte trei săptămâni...
Rezultă expoziții frumoase de să se minuneze lumea iubitoare de artă (ce-o fi aia) de ele. Și nu numai. Să ne bucurăm și noi, prietenii autorilor că Povestea se scrie rotund și merge mai departe devenind ”de poveste”.
Ș-am încălecat pe-un pixel și v-am spus o... (cine găsește rima să mi-o zică și mie)

Imaginea de azi seară de la vernisajul expoziției ”Anotimpuri” aparținând colegei noastre Paula Nimigean de la Suceava. În imagine, alături de Paula și de Eu, colegii noștri din FotoIași cărora le va veni rândul la mestecat în salata rețetei de mai sus!